Europa se confruntă cu provocări serioase în materie de securitate (Péter Szijjártó)

Europa se confruntă cu provocări serioase în materie de securitate: există un război pe continent, un conflict armat grav în Orientul Mijlociu, care are un impact major asupra securității continentului, în Europa de Vest au apărut societăți paralele din cauza anilor de politici de migrație eronate, amenințarea teroristă devine tot mai periculoasă, iar presiunea migrației nu se diminuează – a scris luni ministrul ungar al afacerilor externe și al comerțului exterior pe pagina sa oficială de Facebook.

Potrivit postării lui Péter Szijjártó, a sosit în sfârșit timpul pentru o confruntare sinceră: ar trebui să ne gândim cu calm, liniștiți și cu bun simț unde au greșit deciziile politice europene, de ce Bruxelles-ul continuă să preseze migrația, de ce trebuie să intensificăm în continuare sancțiunile care afectează economia europeană sau dacă există un „plan B” pentru Ucraina.

„Reuniunea de astăzi a miniștrilor de externe ai UE de la Bruxelles ar putea fi o bună ocazie pentru a face acest lucru. Și va exista oare o oportunitate în acest sens? Ei bine, să nu ne facem mari speranțe”, a declarat ministrul ungar./vblanka/csimion

MTI – 13 noiembrie