Andrei Baciu susţine că majorarea veniturilor personalului de la CNAS nu pune presiune pe bugetul de stat

Angajaţii caselor de asigurări de sănătate vor începe de astăzi efectuarea plăţilor pentru spitale, servicii medicale şi medicamente, ca urmare a discuţiilor avute cu liderii sindicali, anunţă preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu.

Într-o postare pe o reţea de socializare, el precizează că adoptarea, astăzi, în Parlament, a proiectului de lege prin care se majorează veniturile personalului de la CNAS nu pune presiune pe bugetul de stat şi că modificările implică strict fondurile Casei.

Astfel, susţine el, s-a reparat o inechitate, pentru că profesioniştii din domeniul asigurărilor sociale de sănătate câştigau mult mai puţin decât angajaţii din alte instituţii cu funcţii similare./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 noiembrie