Noi atacuri ruseşti la Herson

Oraşul ucrainean Herson a fost vizat de atacuri de artilerie, joi dimineaţă, ruşii lovind o casă particulară. Un bărbat de 67 de ani a fost ucis în timpul bombardamentului. „Potrivit anchetei, pe 16 noiembrie, în jurul orei 10:00, forțele armate ale Federației Ruse au bombardat, din nou, orașul Herson, folosind artileria. Un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit, după ce un obuz a lovit o casă particulară” – a transmis, joi dimineaţă, parchetul regiunii Herson. Ulterior, șeful Administraţiei Militare Locale Herson, Roman Mrociko, a adăugat că o femeie de 54 de ani a fost rănită și ea în urma atacului de joi dimineață, care a avut loc în cartierul Korabelni. Femeia rănită a fost internată în spital. Mrociko a mai raportat că transportul public din Herson, de asemenea, a fost vizat de atacurile ruşilor. „Transportul public din Herson a fost, din nou, sub focul inamicului. Geamurile unui autobuz au fost sparte” – a precizat oficialul, adăugând că nu au fost raportate victime./sdan/ilapadat

(Agenția de presă UKRINFORM – 16 noiembrie)