Forţele israeliene au atacat în cursul nopţii ţinte din apropiere de Damasc, în Siria (SANA)

Forţele israeliene au atacat în cursul nopții ținte din apropierea capitalei siriene Damasc, a anunțat presa de stat siriană (SANA), care a precizat că atacurile aeriene au avut loc în jurul orei locale 2:25 a.m. și au fost lansate de pe Înălțimile Golan ocupate de Israel. Majoritatea rachetelor au fost interceptate şi nu au fost raportate pagube sau răniţi, relatează SANA. Israelul recunoaște foarte rar atacurile sale asupra unor ținte din Siria, deși oficialii acuză adesea Siria că găzduiește miliții susținute de Iran. Săptămâna trecută, Israelul a declarat că forțele cu baza în Siria au lansat o dronă de pe teritoriul sirian care ar fi zburat prin spațiul aerian controlat de Israel și a lovit o școală din Eilat, în sudul Israelului. În ultimele săptămâni, rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat mai multe atacuri cu rachete și drone împotriva Israelului și au avertizat că vor urma şi alte atacuri. Înălțimile Golan sunt considerate teritoriu ocupat, în conformitate cu dreptul internațional și cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Israelul a preluat această fâșie îngustă de pământ de la Siria în 1967, în timpul Războiului de Șase Zile, și a anexat terenul în 1981./mbaciu/asalar

(CNN INTERNATIONAL – 17 noiembrie)