Ungaria şi Macedonia de Nord vor acţiona în mod coordonat în cazul majorării taxei de tranzit din Bulgaria (Péter Szijjártó)

Ungaria şi Macedonia de Nord au convenit asupra unei acţiuni coordonate în problema majorării de către Bulgaria a taxelor de tranzit pentru transportul gazelor naturale, astfel încât această măsură să nu pună în pericol aprovizionarea cu energie a niciuneia dintre cele două ţări, a declarat joi, la Skopje, ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó.
Şeful diplomaţiei ungare a declarat la o conferinţă de presă susţinută alături de omologul său din Macedonia de Nord, Bujar Osmani, că securitatea energetică este o problemă majoră pentru toate ţările şi că garantarea aprovizionării ţine de competenţa naţională, este o datorie naţională.
„Trebuie să fie clar că nimeni nu are dreptul să pună în pericol securitatea aprovizionării cu energie a altei ţări. De aceea, demersul întreprins recent de Bulgaria de a majora, ca un ultimatum, preţul de tranzit al gazelor naturale către Ungaria, Serbia şi Macedonia de Nord este un pas ostil”, a spus ministrul ungar, care a adăugat: Sofia a luat această măsură fără nicio consultare, ceea ce este, de asemenea, inacceptabil.
„Fără îndoială, Ungaria este pregătită să răspundă la această mişcare ostilă cu o gravitate pe măsură, în cadrul Uniunii”, a precizat Szijjártó, subliniind: Guvernul ungar a făcut deja primul pas prin solicitarea, luni, Comisiei Europene declanşarea procedurii de infringement împotriva Bulgariei, şi este pregătit să ia măsuri suplimentare, dacă este necesar.
„Am convenit ca guvernele Macedoniei de Nord şi Ungariei să se consulte şi să armonizeze permanent măsurile pe care le vom lua pentru a ne asigura că, prin această decizie, Bulgaria nu pune în pericol aprovizionarea cu energie a niciunuia dintre noi”, a spus oficialul ungar.
Péter Szijjártó a afirmat, de asemenea, că Uniunea Europeană se confruntă în prezent cu provocări serioase, la care se dau răspunsuri greşite, în plus competitivitatea continentului a scăzut dramatic şi din cauza războiului din Ucraina.
„Modalitatea de a opri slăbirea Uniunii Europene este întoarcerea la judecata raţională. Primul pas necesar pentru a reveni la judecata raţională ar fi să realizăm că Uniunea Europeană are nevoie de Balcanii de Vest”, a subliniat Péter Szijjártó, care a menţionat: „Ar trebui să recunoaştem că Uniunea Europeană are nevoie de o energie proaspătă, de voinţa de a face ceva, de progresul rapid care vine din Balcanii de Vest. De aceea, extinderea UE trebuie accelerată fără întârziere, printre altele, prin începerea cât mai grabnică a negocierilor reale cu Macedonia de Nord.
Péter Szijjártó şi-a declarat regretul pentru faptul încă mai există state membre care „încetinesc, blochează, obstrucţionează” acest proces. În acest context, a considerat revoltător faptul că Bulgaria, de exemplu, a blocat timp de săptămâni scrisoarea care urma să fie trimisă la Skopje.
„Acest lucru este inacceptabil. Macedonia de Nord este o ţară candidată de 18 ani. Optsprezece ani de candidatură fără începerea efectivă a negocierilor de aderare înseamnă, pur şi simplu, lipsă de respect faţă de o naţiune”, a afirmat ministrul ungar, precizând: Toate acestea sunt complet împotriva intereselor comunităţii, deoarece credibilitatea UE este grav afectată de obstrucţionarea negocierilor.
„Aşadar, când vom prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că aderarea Balcanilor de Vest, inclusiv a Macedoniei de Nord, va avea loc cât mai repede posibil”, a conchis şeful diplomaţiei ungare./rganciu/denisse

(MTI – 17 noiembrie)