Încă patru lideri sindicali de la Ambulanță au intrat în greva foamei, în semn de protest față de noua lege a pensiilor

Încă patru lideri sindicali de la Ambulanță au intrat în greva foamei, în semn de protest față de faptul că noua lege a pensiilor, adoptată luni de parlament, nu mai recunoaște faptul că ambulanțierii lucrează în condiții deosebite. Ei s-au alăturat, astfel, președintelui Federației Naționale Sindicale „Ambulanța”, Gheorghe Chiș, care a recurs la această formă de protest încă de luni. Greviștii cer o întâlnire de urgență cu premierul Marcel Ciolacu, președinții Camerei Deputaților și Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, precum și cu miniștrii muncii și sănătății, pentru găsirea unei soluții. De asemenea, angajați din toate serviciile de ambulanță din toată țara, aflați în timpul liber, protestează în sediile centrale pentru a-i susține pe cei cinci lideri de sindicat./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 noiembrie)