Calendarul evenimentelor, 23 noiembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* Senegal: Președintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Republica Senegal (21 – 23 nov.). Programul zilei:

■ ora 13:00 (ora României) – Primirea de către Președintele Republicii Senegal, Macky Sall, la Palatul Prezidențial

  • Ceremonia primirii oficiale
  • Convorbiri tête-à-tête
  • Convorbiri oficiale
  • Semnare documente oficiale
  • Declarații de presă comune (aproximativ ora 14:30, ora României)
  • Dejun oficial

► Declarațiile de presă comune vor fi transmise presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR

■ ora 18:00 – Inaugurarea Casei Națiunilor Unite din Senegal, împreună cu Președintele Republicii Senegal, Macky Sall; alocuțiune

■ ora 21:00 – Participare la vernisajul expoziției „Măști tradiționale africane – Măști tradiționale românești”, organizate în cooperare cu Muzeul Țăranului Român – la Muzeul Civilizațiilor Negre din Dakar

  • Alocuțiune
  • Întâlnire cu foști studenți din Senegal care au studiat în România

– Senat

* Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, participă la Forumul „Dezvoltăm România” – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului; intervenţia preşedintelui va fi transmisă live pe pagina Facebook a Senatului

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

 – Camera Deputaților

* Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

 – Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu:

■ ora 10:00 – Participare la Forumul Dezvoltăm România – la Palatul Parlamentului

  • Alocuțiunea premierului Marcel Ciolacu va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

■ ora 11:00 – Ședință de Guvern – la Palatul Victoria

  • Declarațiile susținute de prim-ministrul Marcel Ciolacu la începutul ședinței vor fi transmise LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria

– Ministere

* Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, va participa la evenimentul în cadrul căruia vom afla care este BEST ELECTRIC VAN 2023 în România – ora 10:00, la sediul MMAP din Bd. Libertății nr. 12

* Participarea secretarului de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea la evenimentul organizat de Consiliul Europei pe tema “Psychological Support to Refugees: Strengthening Capacities for Professionals working with children and women affected by trauma” – în sistem VTC

* Ministerul Finanţelor organizează o licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 de milioane de lei

* Ruse: Forumul de afaceri bulgaro-român „United Europe – One Path to Economic Security and Sustainable Integration”, organizat de Ministerul Economiei şi Industriei din Republica Bulgaria în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului din România – ora 10:00, sala „Europa” din Piaţa Svoboda, nr.2

■ înainte de eveniment, are loc întâlnirea ministrului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Oprea cu ministrul bulgar al Economiei şi Industriei, Bogdan Bogdanov; declaraţii de presă ale celor doi oficiali – la punctul de frontieră dintre România şi Bulgaria

– Apărare, Interne

* Constanța: Statul Major al Forţelor Navale organizează, în perioada 23 – 24 noiembrie, Conferinţa Internaţională „Noi concepte, tehnologii şi echipamente pentru dezvoltarea Forţelor Navale (NCTE-FNR)„, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Activitatea se află la cea de-a doua ediţie şi are ca scop asigurarea unui forum de discuţii şi dezbateri ale temelor de interes pentru Forţele Navale Române, precum protecţia infrastructurii critice şi situaţia de securitate şi pericolele de navigaţie din zona Mării Negre, utilizarea sistemelor maritime fără pilot în cadrul operaţiunilor de securitate maritimă şi identificarea de soluţii optime de dotare cu echipamente moderne şi de ultimă generaţie. Evenimentul organizat de Statul Major al Forţelor Navale oferă un cadru optim pentru dezvoltarea cooperării dintre autorităţile din domeniul securităţii navale şi structurile cu atribuţii în asigurarea securităţii maritime internaţionale

– Partide

* Conferința de presă organizată de PNL Sector 1, ce va avea loc la sediul Primăriei Sector 1 şi va aborda tema ratării fondurilor din Programul Național de Redresare și Reziliență de către actuala administrație a Sectorului 1 – ora 10:00, în cabinetul viceprimarului Ramona Porumb

* Declaraţii de presă susţinute de reprezentaţi ai Alianţei pentru Unirea Românilor – filiala Ilfov – ora 10:00, la sediul cabinetului parlamentar, str. Smârdan nr. 16, Bragadiru

* Miercurea Ciuc: Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc prezintă stadiul dezvoltărilor realizate din resurse centrale; participă preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, primarul Korodi Attila, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, senatorul UDMR Tanczos Barna, deputatul UDMR Hajdu Gabor, preşedintele executiv al organizaţiei teritoriale Ciuc a UDMR, Becze Istvan – ora 9:00

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de deputatul UDMR Rozalia Biro – ora 11:00, la sediul UDMR Bihor

* Conferinţe de presă organizate de:

■ Partidul Naţional Liberal – filiala Vâlcea – ora 12:00

■ Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor – filiala Constanţa – ora 14:00

– Justiţie

* Şedinţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

– Administraţie

* Smart Cities of Romania – SCoR, ediţia a IX-a, conferinţă organizată de Smart Cities of Romania Cluster – ora 9:15, la Universitatea Politehnica Bucureşti, Biblioteca Centrală, Sala 2.1

* Şedinţa Consiliului Local Sector 1 – ora 14:00, online

– Sindicate, Patronate

* Proteste declanşate de Sindicatul Naţional din Administraţia Sănătăţii, pentru a atrage atenţia asupra decalajelor salariale din sistemul public, precum şi faţă de nerespectarea principiilor salarizării unitare stipulate în Legea cadru 153/2017 – între orele 9:00 şi 12:00

– Economic

* Ambasada Republicii Moldova în România organizează evenimentul de afaceri „Export Missions România”, un program care reprezintă efortul autorităţilor din ţara vecină de a sprijini dezvoltarea şi expansiunea companiilor locale pe pieţele internaţionale. În acest sens, sunt planificate două misiuni de întâlniri individuale cu potenţialii clienţi în zilele de 23 şi 28 noiembrie, la Platinum Business & Convention Center din Bucureşti. Din programul zilei:

  • ora 8:00 – întâlniri B2B între producători şi exportatori din Republica Moldova cu buyer-ii din România, astfel: 12 producători de produse industriale şi 12 producători de produse de mobilă

* Cea de-a doua ediţie a conferinţei anuale ROStartup, care aduce împreună cei mai importanţi actori din ecosistemul de startup românesc – ora 8:30, la clubul Boa

* A II-a ediţie a Future Energy Europe Summit, în organizarea revistei Club Antreprenor şi energyhub.ro – ora 9:00, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti – Str. Ion Ghica nr. 4

* Cea de-a IX-a ediţie a conferinţei „Smart Cities of Romania”, organizată de SCoR – Smart Cities of Romania – ora 9:30, la UPB, Biblioteca Centrală

* Conferinţă de presă organizată cu ocazia inaugurării primului sediu SoftServe din România – ora 10:00, în cladirea Charles de Gaulle Plaza, etajul 12. SoftServe, companie cu origini ucrainene, este una dintre principalele companii IT din Europa care oferă servicii de dezvoltare software şi consultanţă, prezentă pe piaţa locală din mai 2022

* Conferinţa Green Report „CSRD după un an. Cum facem faţă provocărilor?” – ora 10:00, la STUP, Calea Şerban Vodă nr. 206

* DefCamp, cea mai importantă conferinţă anuală de hacking şi securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est (23 – 24 nov.) – ora 10:00, la Hala Laminor

* Lansarea Academiei de Compost, un proiect pentru valorificarea bio-deşeurilor bucureştenilor, dezvoltat de ClimatoSfera, Asociaţia Culturalis, Livada Comunitară Mărţişor, Asociaţia pentru Consum Sustenabil, împreună cu experţi din cadrul ECOTECA şi Urban Cultor – ora 10:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române

* Se deschide o nouă sesiune „Rabla Plus”, în care persoanele fizice se pot adresa producătorilor sau dealerilor validaţi în cadrul programului pentru a achiziţiona autoturisme noi, nepoluante – ora 10:00, (23 nov. 2023 – 8 dec. 2023, ora 23:59)

* Conferință de presă pe tema calității apei potabile din România – ora 11:00, la Hotel Novotel (Calea Victoriei, 37B), sala Bordeaux. În cadrul evenimentului, se vor lansa rezultatele unui studiu cu privire la percepția românilor despre calitatea apei de la robinet, precum și a pierderilor de apă, de la sursă, până la locuințele lor, alături de:Prof. univ. dr. ing. Gabriel Racovițeanu, Universitatea Tehnică de Construcții București,  Kenny Khoo, Managing Director, Eastern Europe South Xylem, companie lider în tehnologia apei,  Adrian Grama, Project Manager, Xylem România

* Evenimentul aniversar RWEA 15, organizat de RWEA Asociaţia Română pentru Energie Eoliană – ora 18:00, la The One Tower – Calea Floreasca nr. 165

* Cea de-a 25-a ediţie a Galei ZF, cel mai important eveniment de business din România – ora 19:00, la JW Marriott

* Conferinţa anuală de hacking şi securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est. Dezvoltarea comunitatii de experti, oportunitatile de conectare si de informare reprezinta prioritatea celei de-a 13-a ediții a DefCamp, care are loc la Bucuresti, între 23-24 noiembrie, în Hala Laminor, Bd. Basarabia nr. 256

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind activitatea întreprinderilor din industrie, construcţii, comerţ şi servicii de piaţă în anul 2022 (date provizorii)

* Varșovia: Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Mamaia – Constanţa va promova litoralul românesc în străinătate prin participarea la Târgul de Turism de la Varşovia, desfășurat între 23 şi 25 noiembrie

– Medicină, Sănătate

* Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România prezintă, de la ora 11:00, Masa Rotundă a caravanei „Nu am făcut destul”. Organizatorii vor prezenta rezultatele de anul acesta dar și o retrospectivă a celor 10 ani, pe care îi și sărbătoresc în cadrul aceluiași eveniment – la Senatul României, Sala Avram Iancu. Invitaţi: preşedintele FABC, Cezar Irimia, preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu Cercel, consilierul prezidenţial Diana Loreta Păun, preşedintele CNAS, Andrei Baciu, senatorul PNL Nicoleta Pauliuc

* Conferinţa „Sănătatea mamei şi copilului – Perspective prin ştiinţă” organizată de Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”; invitaţi managerul institutului, Oana Toader, directorul medical al INSMC, Nicolae Suciu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, Cătălina Poiană, secretarul general al Biroului Executiv al Academiei de Ştiinţe Medicale, Emanoil Ceauşu – ora 12:30, la Pentagon Events, Romexpo, intrarea C

* Întâlnire informală, în contextul în care, pe 27 noiembrie, Colegiul Medicilor din România, Comisia pentru sănătate din Senatul României, Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României organizează o dezbatere publică, la Parlamentul României – ora 16:30, la sediul Colegiului Medicilor din România

* Conferinţa Naţională de Farmacie (23 – 25 noiembrie) – la Magic Place Events Grant, Şos. Virtuţii nr. 155

* Bistriţa: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor Bistriţa-Năsăud, Muzeul de Istorie Sighişoara şi Arhivele Statului Bistriţa-Năsăud, organizează vernisajul expoziţiei temporare „Farmacii şi farmacişti în judeţul Bistriţa-Năsăud (secolele XVI-XX)”. Evenimentul se va desfăşura în centrul oraşului Bistriţa, la Casa Argintarului, Str. Dornei nr. 5, de la ora 14:00. Expoziţia va fi deschisă în perioada 23 noiembrie 2023 – 30 aprilie 2024 şi poate fi vizitată de marţi până duminică în intervalul orar 9:00-17:00. Coordonatori expoziţie: Dr. Marinescu George şi Farm. Axente Lucia

* Sibiu: În perioada 23 – 25 noiembrie, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu organizează cea de-a treia ediţie a Conferinţei Psihiatrie şi Psihologie Medico-Legală – Inter şi Transdisciplinaritate alături de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu – Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu şi de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Colegiului Medicilor Sibiu. Ceremonia de deschidere va avea loc la ora 9:00, în Aula Magna din incinta Facultăţii de Medicină, Str. Lucian Blaga, nr. 2 A

– Academie

* Academia Română și Fundația Culturală „Ioan I. Dalles” prezintă, în seria Conferințele Dalles ale Academiei Române, prelegerea susținută de Prof. dr. Alexandru Babeş, membru corespondent al Academiei Române – Departamentul de Anatomie, Fiziologie şi Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din Bucureşti – ora 18:00, la Sala Dalles – Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, sector 1

– Învățământ, Cercetare

* Agenția Universitară a Francofoniei pentru Europa Centrală și de Est, în parteneriat cu Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) și Forumul Cultural Austriac, organizează prima ediție a „Zilelor Dezvoltării Durabile și Inovării Sociale pentru Tineri”. Cu această ocazie, Forumul Cultural Austriac invită la București două proiecte evidențiate de juriul apelului de proiecte „Fixing the Future”, organizat de Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaționale (BMEIA) și postul Ö1 al Radioteleviziunii publice ORF – proiectul franco-român InovaYa (premiat în 2021) și proiectul austriac și european metropa (premiat în 2022) (23 – 24 nov.)

  • Pe parcursul celor două zile, studenții filierelor cursurile francofone și germanofone din cadrul universităților tehnice din București, Brașov, Iași, Galați, Constanța și Târgoviște (cu accent pe secțiile de construcții, arhitectură, transporturi, protecția mediului etc.) se vor reuni pentru a discuta cu experți în domeniu și pentru a lucra împreună pe teme precum transportul european durabil, reabilitarea monumentelor istorice, campusurile durabile, clădirile nZEB, schimbările climatice și tratarea inovatoare și durabilă a apei. Instituțiile de învățământ superior participante sunt – Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Politehnica din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea din București, Universitatea De Știinte Agronomice și Medicină Veterinară Bucuresti, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Valahia” din Târgoviște

* Timişoara: Comunitatea academică a Universităţii de Vest din Timişoara organizează, de la ora 10:00, evenimentul de inaugurare a spaţiului Institutului de cercetări avansate de mediu (ICAM) al UVT, situat pe strada Popa Şapcă, nr. 4C, realizat în cadrul proiectului: „Institutul de cercetări avansate de mediu – ICAM”.

Momentul inaugural va avea loc în prezenţa laureatei Premiului Nobel pentru Pace, Nadia Murad, care va deveni membră a comunităţii academice a UVT în cadrul festivităţii de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al UVT de la ora 10:30, prima festivitate de acest fel desfăşurată în noul spaţiu. La festivităţi va participa rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, oficialităţile invitate, cadre universitare şi studenţi, cercetători şi alţi invitaţi

  • Laureată cu Nobelul pentru Pace în 2018, Nadia Murad susține, la Universitatea de Vest din Timișoara, de la ora 18:00, conferința din seria „Nobel la UVT”, desfășurată sub titlul „Personal Journeys, Audacious Actions and Global Impact”, ce va avea loc în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT (V.Pârvan nr. 4). La eveniment va participa rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, oficialitățile invitate, cadre universitare și studenți, cercetători și alți invitați

 – Istorie, Arhive

* Blaj, jud. Alba: O reconstituire a „Zborului Unirii” din 23 noiembrie 1918 va avea loc la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, în amintirea momentului de acum 105 ani când un avion pilotat de locotenentul Vasile Niculescu, avându-l ca pasager pe căpitanul Victor Precup, a adus mesajul Guvernului României, aflat atunci la Iaşi, către Consiliul Naţional din Transilvania, care pregătea Adunarea de la Alba Iulia. „Zborul Unirii” va fi reconstituit în jurul orei 11:40, când pe Câmpia Libertăţii va ateriza un ofiţer paraşutist, care va aduce mesajul Primăriei Bacău, pentru a fi transmis autorităţilor din municipiul Blaj

* Târgu-Jiu: De la ora 15:30, la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”, din Târgu Jiu, Institutul „Elie Wiesel” şi Fundaţia Freedom House România prezintă un dialog despre memorie şi istoria comunităţilor de evrei şi romi din judeţul Gorj – Holocaustul în Gorj. Trecutul de lângă noi. Vor participa: Ana Bărbulescu, doctor în sociologie la Universitatea din Bucureşti şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Marcela Mrejeru, Inspector şcolar general, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Gorj, Adriana Peptan, profesor la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Moderator: Cristina Guseth, director Fundaţia Freedom House România. Evenimentul va continua cu inaugurarea expoziţiei de bandă desenată, de la ora 17:00, în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu

– Manifestări organizate cu ocazia celei de-a XXX-a ediții a Târgului de Carte Gaudeamus

* Cea de-a XXX-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, organizat Radio România se desfășoară la Pavilionul Central Romexpo, evenimentul fiind deschis pentru public în perioada 22 – 26 noiembrie, zilnic între orele 10:00 şi 20:00, iar accesul fiind liber. Preşedintele de onoare al ediţiei va fi Ion Bogdan Lefter, scriitor, critic literar, profesor universitar, publicist, şi, unul dintre cei mai entuziaşti şi constanţi prieteni ai Târgului. 95 de ani de la prima emisie Radio România, 30 de ediții ale celui mai longeviv târg de carte din țară, 25 dintre acestea găzduite de Romexpo, peste 140 de ediții naționale și locale care au contribuit semnificativ la structurarea pieței naționale de carte sunt, fiecare în sine, un motiv de a sărbători. Din programul zilei:

  • ora 9:00 – Spaţiul de evenimente Radio România – Radio România Cultural | „Orașul vorbește”, cu Daria Ghiu. Emisiune transmisă în direct
  • ora 12:00 – Spaţiul de evenimente Radio România – Radio România Cultural | „Vorba de cultură”, cu Ema Stere și Atilla Vizauer. Emisiune transmisă în direct
  • ora 12:00 – Stand propriu – Grupul Editorial Corint – Lansarea Seriei „De ce să avem încredere…”, („Descoperă China”), publicată în parteneriat cu Renmin University Press Participă Luiza Penescu – director general al Editurii Corint, Youguang Zhao – director editorial Renmin University Press, Tianheng Qi – copyright manager al Renmin University Press. Moderator: Ioan Budura – jurnalist, traducător.
  • ora 12:00 – Stand propriu – Dublă lansare de carte Virginia Woolf, Aventura lecturii. Eseuri alese & Monica Pillat, Colinde şi daruri de veghe – Editura Spandugino
  • ora 12:00 – Stand propriu – Administraţia Fondului Cultural Naţional – Asociația Culturală CONTROL N va povesti despre proiectul Către mine- ateliere de autocunoaştere prin scris – realizat în 2023 prin co-finantare AFCN
  • ora 13:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – Lansare unor volume de poezie – ADEPC | Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții
  • ora 13:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – ADEPC | Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții – Lansarea revistei „Dacia” nr. 10/2023 Lansare carte: „Creativitatea, talantul iubirii” şi „În chilia sufletului” de Elena Armenescu; „”Moartea poetului” de Mihai Prepeliţă; „Poeme” de Florin Grigoriu
  • ora 13:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” | nivel 3.20 – Editura Uranus – Lansare de carte
  • ora 13:00 – Stand propriu – Editura Amurg Sentimental – Lansare de carte – „O viaţă închinată artei” deOctavia Crăciun , ed. a II-a; „Crăişorul” de Mihai Istudor, ed. a V-a; „Anotimpul gândului hoinar”, autor Mihai Valentin Gheorghiu
  • ora 13:00 – Stand propriu – Disney 100 – Wish, dedicat copiilor mari şi mici – Editura Litera
  • ora 13:00 – Stand propriu – Atelier bandă desenată, Mihai Grăjdeanu, autor şi ilustrator al colecţiei Comics Didactic – Didactica Publishing House
  • ora 14:00 – Spaţiul de evenimente Radio România – Radio România Cultural | „Știința 360”, cu Corina Negrea. Emisiune transmisă în direct
  • ora 14:00 – Stand propriu – Atelier de lectură și creație – Grupul Editorial Corint – „Peripețiile hamsterului Șumi” – Deni Roșca, ilustrații: Ana Maria Calistru (Corint Junior)
  • ora 14:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – Lansare de carte: „Economia României după pandemie – Cum poate fi săracă o ţară bogată”, autor prof. univ. dr. Mircea Coşea – Editura Fundației România de Mâine
  • ora 14:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” | nivel 7.70 – ePublishers – eLiteratura – eDidactica – Triplă lansare de carte. David Kimel lansează trei cărţi: „Domniţa şi Tudor Avădanei. Roman istoric”, „În căutarea fericirii. Proză scurtă” şi „Disecarea timpului prezent. Publicistică”. Invitaţi: David Kimel, Vasile Poenaru
  • ora 14:30 – Sala „Cupola” | nivel 0.00 – Dezbatere cu tema: „Cartea digitală și Societatea cunoașterii” – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Vor participa: Raluca Turcan – ministrul Culturii și Bogdan Gruia Ivan – ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
  • ora 15:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” | nivel 7.70 – Lansare de carte Editura Antim Ivireanul- Rm. Vâlcea – ADEPC | Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții
  • ora 15:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” | nivel 3.20 – Lansare carte: Opere III. Jurnalul unei vieţi moarte de-a gata, de Cristian Popescu – Editura Tracus Arte
  • ora 15:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – Lansare carte: „Râul devremelui târziu ” de Ion Hadârcă – Editura Academiei Române
  • ora 15:30 – Standul 226 | nivelul 4.50 – Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poștale Crăciun – produs special în ediție limitată cu replica în argint a timbrului
  • ora 16:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – Lansarea numerelor 30 și 31/2023 ale revistei Arena literară – ADEPC | Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții
  • ora 16:00 – Spaţiul de evenimente Radio România – Editura Casa Radio – Lansarea cărții-album: „Conversații în foaier”, dedicată memoriei tenorului Nicolae Țăranu – Ediția a II-a (Editura Muzicală). Participă: Sanda Țăranu. Cartea-album „Conversaţii în foaier” este însoţită de un compact disc cu 22 de piese, în majoritate arii din operete, dar şi trei duete cu Valeria Rădulescu, Cella Tănăsescu şi Adriana Codreanu. Sunt înregistrări pe care Nicolae Ţăranu le-a făcut în decursul anilor cu Orchestra de Cameră, Orchestra de Studio al Radiodifuziunii Române, dirijate de Ludovic Bacs şi Carol Litvin, cu Orchestra Cinematografiei Române, dirijată de Paul Popescu, cu Orchestra Teatrului de Stat de Operetă, avându-i la pupitru pe Mircea Ionescu, Liviu Cavassi şi Constantin Rădulescu
  • ora 16:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” | nivel 3.20 – Lansare de carte – Editura Vremea
  • ora 16:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” | nivel 7.70 – Lansare de carte – Editura Ecou Transilvan
  • ora 16:00 – Stand propriu – Prezentare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica – Prezentare de carte „La taifas cu Dracula. Roman fantasy” vol I şi vol II, de Mihai Budescu Invitaţi: Mihai Budescu, Adriana Crăciun, Vasile Poenaru
  • ora 16:00 – Sala „Cupola” | nivel 0.00 – Jurnalistul cultural Fabio Gambaro, stabilit în Franța de peste treizeci de ani, va dezbate cu Mathieu Fabre, de la Librăria franceză Kyralina din București, pe tema ultimei sală cărți, Lo scoiattolo sulla Senna. L’avventura di Calvino a Parigi (Feltrinelli 2023). Eveniment (cu traducere din franceză în română) organizat de Institutul Italian de Cultură și de Institutul Francez din București, în colaborare cu Laboratorul Calvino, în cadrul seriei de manifestări dedicate centenarului nașterii lui Italo Calvino
  • ora 16:00 – Stand propriu – Educaţie prin cunoaşterea patrimoniului – Administraţia Fondului Cultural Naţional. Asociaţia Da’DeCe va participa în cadrul evenimentului cu prezentarea ultimului proiect editorial co-finanţat de AFCN, Efemer – cartea norilor şi a întrebărilor, în cadrul căruia a fost publicată cartea Efemer, scrisă de Iulia Iordan şi ilustrată de Veronica Neacşu
  • ora 17:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – Prezentare: „Filosofia renaşterii Vol.I-III”, „Destinul omenirii vol. I-IV”, „Istoria filosofiei contemporane Vol. I-V”, de P.P. Negulescu – Cartea Românească Educațional
  • ora 17:00 – Spaţiul de evenimente Radio România – Maraton de lectură marca Rador – Agenţia de presă RADOR. Elevi de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” participă la un maraton de lectură, cu creaţii proprii, expun picturi şi lucrări plastice. Creaţiile literare reprezintă un proiect comun realizat pentru site Rador
  • ora 17:00 – Stand propriu – Lansare de carte:”Caietele revistei Sud” (nr. 7, 2023) – Editura Sud Bolintin Vale. În cadrul evenimentului, pe lângă lansarea celui mai recent număr din „Caietele revistei Sud”, conţinând lucrările participante la a XXXII-a ediţie a Concursului naţional de creaţie literară „D. Bolintineanu”, va fi prezentată activitatea Editurii şi revistei „Sud” din Bolintin Vale
  • ora 17:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” | nivel 3.20 – Ce spun cifrele despre tine? Lansare de carte: Capitolul 79. Cartea vieţii – Editura Creator
  • ora 17:00 – Stand propriu – Lansare de carte: „Colecţia cultura bizantină” – Tipografia Cărților Bisericești
  • ora 18:00 – Stand propriu – Prezentare „Aventura cunoaşterii”, de Vasile Datcu – Cartea Românească Educațional
  • ora 18:00 – Spaţiul de evenimente Radio România – Radio România Cultural | „Timpul prezent”, cu Adela Greceanu și Matei Martin. Emisiune transmisă în direct
  • ora 18:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – Semnale editoriale – Editura Junimea
  • ora 18:00 – Sala „Cupola” | nivel 0.00 – Noutăţi editoriale „Biblioteca polonă” – Casa Cărții de Știință
  • ora 18:00 – Sala „Cupola” | nivel 0.00 – Noutăţi editoriale „Biblioteca polonă” – Casa Cărții de Știință
  • ora 18:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Nedelciu” | nivel 7.70 – Semnale editoriale – Editura Junimea
  • ora 18:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” | nivel 3.20 – Lansare de carte – ePublishers – eLiteratura – eDidactica – „De la Vurpăr până la Nil. Roman despre Franz Binder” de Daniel Baciu Invitaţi: Daniel Baciu, Vasile Poenaru
  • ora 18:00 – Stand propriu – Lansare de carte „Istoria viitorului”, de Peter Turchin – Editura Litera
  • ora 18:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” | nivel 7.70 – Lansare carte – Paul Editions – Lansare carte „Bucureştii lăutarilor de altădată de George Sbârcea moderată de jurnalistul Alexandru Catalan avându-l ca invitat pe ultimul lăutar autentic Bogdan Mihai Simion
  • ora 18:00 – Stand propriu – Lansarea volumului „Ghid de management de proiect pentru studenţii la comunicare. Concepte esenţiale şi instrumente de lucru pentru iniţierea şi planificarea proiectelor” – Tritonic Books
  • ora 19:00 – Stand propriu – Prezentare CD – ADEPC | Asociația Difuzorilor și Editorilor – Patronat al Cărții. Prezentarea CD-ului cu romanţe pe versuri de Mihai Eminescu. Interpret: George Cărbunescu
  • ora 19:00 – Spaţiul de evenimente „Marin Preda” | nivel 3.20 – Lansare volume în cadrul colecţiei Biblioteca Arabă – Editura Proema – ANCI
  • ora 19:00 – Spaţiul de evenimente „Mircea Sântimbreanu” | nivel 7.70 – Claudiu Simion, „Codul secret al succesului: Codul JeDI” – Asociaţia Italienilor din România RO.AS.IT.

– Cultură

* Concert susținut de Big Band-ul Radio, intitulat „Nomadic Nature”, dirijor: Simona Strungaru, solist: Gianni Gagliardi  – saxofon – ora 19:00, la Sala Radio

* Gala Premiilor HESPERUS – ora 14:00, la Muzeul Ţăranului Român, Sala MEDIA

* Prelegerea Time to Care. ”A conversation on the importance of art in health”, susținută de curatoarea Luiza Teixeira de Freitas în dialog cu Alina Șerban, istoric de artă, în cadrul proiectului Artists for Artists Residency Network (AFAR) – ora 18:00, Str. Popa Soare nr.26, la Spațiul de Rezidențe ARAC

* Finalul lunii noiembrie aduce pe scena operei bucureştene două titluri de operă: „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski, „Otello” de Giuseppe Verdi; unul de balet: „Baiadera” de Ludwig Minkus; şi un spectacol pentru copii „Magazinul de păpuşi”. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Programul zilei:

  • Joi, 23 noiembrie, ora 18:30, are loc spectacolul de operă „Otello” de Giuseppe Verdi, sub bagheta dirijorală a maestrului Tiberiu Soare. Creaţia reprezintă una dintre marile compoziţii ale lui Verdi, reflectând maturitatea şi profunzimea sa artistică. Compozitorul italian explorează întreaga gamă a emoţiilor umane, de la pasiunea arzătoare la întunericul geloziei, într-un spectacol muzical impresionant

* După Timișoara, Nordic Film Festival revine cu cea de-a patra sa ediție în București, în perioada 23 – 26 noiembrie. Festivalul va fi găzduit de Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia Nr. 77. În cele patru zile de festival, iubitorii cinematografiei nordice pot urmări 14 pelicule de lungmetraj, care prezintă diversitatea și aspecte inedite din spațiul nordic, în viziunile artistice ale cineaștilor din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia. Filmele sunt subtitrate în limba română și în limba engleză. Festivalul este organizat cu sprijinul Ambasadei Regale a Danemarcei la București, Ambasadei Republicii Finlanda la București, Consulatului Republicii Islanda în România, Ambasadei Norvegiei în România și Ambasadei Suediei la București

* Joi, 23 noiembrie şi vineri, 24 noiembrie de la ora 19:00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va evolua pe scena Ateneului Român sub bagheta lui Naiden Todorov, dirijor bulgar cu o carieră de peste trei decenii. Programul celor două seri cuprinde Rapsodia Vardar de Pancio Vladigherov (cunoscut drept cel mai reprezentativ compozitor din Bulgaria), Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră, op. 129 de Robert Schumann şi Simfonia nr. 2, în re major, op. 73 de Johannes Brahms. Solista celor două concerte de la Ateneul Român va fi Alina Holender. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* De la ora 19:00, are loc evenimentul „Barocul s-a născut în Bizanț”, la Parohia „Sfântul Ioan Rusul”-Brâncuși, care include o conferință susținută de monahul Filotheu Bălan și un recital oferit de Corul „Melos paisian” sub bagheta dirijorului Dorin Ionescu, în cadrul Festivalului de Muzică Veche București, unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România, ajuns la ediția a XVIII-a

* Între 23 și 30 noiembrie, la CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Vatra Verde, instalația care a reprezentat România în premieră la Bienala de Design de la Londra, poate fi vizitată pentru prima dată în București. O instalație vie realizată din materiale inovatoare, plante și hârtie reciclată transformă vibrațiile plantelor în sunete, iar experiența artistică este extinsă printr-un program de spectacol și momente artistice construite pe concepte vizuale, muzicale și educative. Intrarea este liberă. Gratuit este și accesul la o serie de ateliere creative și de reciclare pe care Asociația Art Mirror le organizează în perioada 23 – 30 noiembrie, la CREART, pe bază de înscriere. Este vorba despre ateliere creative și de reciclare, potrivite atât pentru copii, cât și pentru adulți, workshop-uri de modelaj în lut, de valorificare a textilelor, a dopurilor de plută și a hârtiei reciclate. Deschiderea oficială a expoziției Vatra Verde la București va avea loc vineri, 24 noiembrie, începând cu ora 19:00, și va fi marcată printr-un spectacol de dans performativ

* Are loc o nouă ediței a mini-Cafenelei critice on-line – ora 19:00, pe site-ul MNLR, pe platforma culturaindirect.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Echipa artistică a Teatrului Luceafărul din Iaşi va susţine, în această săptămână, la Bucureşti, două reprezentaţii ale unui spectacol unicat în România, adaptarea scenică a romanului lui Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, prima piesă din teatrul autohton care abordează tema bolii ca stigmat, cu focus pe epilepsie. Spectacolul Teatrului Luceafărul Iaşi se va juca la ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon Bucureşti. Pe lângă publicul larg, se vor afla în sală teatrologi şi medici. Formatul spectacolului include la final o sesiune de întrebări şi răspunsuri la care participă prozatorul Bogdan Munteanu şi realizatorii. Moderatorul discuţiei va fi teatrologul Oltiţa Cîntec, care a curatoriat spectacolul. În acelaşi cadru va fi lansat volumul colectiv ”Culisele creierului. Epilepsia – perspective narative”, coordonat de Oltiţa Cîntec, Richard Constantinescu şi Daniela Şilindean, care însoţeşte producţia scenică

* Jud. Alba: De la ora 12:00, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba inaugurează un nou raft în teritoriu, la Biblioteca Orăşenească din Teiuş. Alături de delegaţia Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, condusă de managerul Silvan Stâncel, la eveniment vor mai participa preşedintele Consiliului Judeţean Alba, ing. Ion Dumitrel, primarul oraşului Teiuş, dr. ing. Mirel Hălălai, profesor Marius Pintea, director al Liceului Teoretic din Teiuş şi bibliotecara Luminiţa Ciorbea de la Biblioteca Orăşenească Teiuş. Cu această ocazie vor avea loc mai multe momente culturale cum ar fi: vernisajul unei expoziţii de artă plastică cu tablouri pictate de teiuşana Angela Buruian, expoziţie cu cărţi semnate de poeta locală Carolina Baldea şi un moment artistic prezentat de către elevii Liceului Teoretic din Teiuş. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Oraşului Teiuş, Liceul teoretic Teiuş şi Biblioteca Oraşului Teiuş

* Cluj – Napoca: Programul pilot de rezidenţe artistice Cluj în Rezidenţă îşi prezintă rezultatele la ora 16:00, la Casa Tranzit şi va fi găzduită de echipa Centrului Cultural Clujean. Întâlnirea este deschisă publicului pe bază de înscriere prealabilă

* Focşani: Pentru a pune în valoare patrimoniul numismatic al judeţului, Consiliul Judeţean Vrancea organizează, prin Muzeul Vrancei, la Muzeul Unirii, o expoziţie cu monedă medievală. Aceasta cuprinde tezaure monetare poloneze, turceşti, ungureşti, austriece, ruseşti, germane, olandeze, veneţiene şi spaniole. Vernisajul la avea loc joi, 23 noiembrie, de la ora 11:00, la Muzeul Unirii din Focşani. Expoziţia este realizată de Aurora-Emilia Apostu şi Alex-Marian Cornea de la Muzeul Vrancei

* Iași: Creaţia pictorului sibian Octavian Smigelschi va fi expusă pentru prima dată la Iaşi, în cadrul evenimentului Pictor naţional. Octavian Smigelschi, între tradiţie şi inovaţie – la Palatul Braunstein, Iaşi – ora 17:00. Curatori: dr. Alexandru Constantin Chituţă, dr. Aurica Ichim. Perioadă de vizitare: 23 noiembrie 2023-10 ianuarie 2024. Expoziţie realizată de Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iaşi cu sprijinul Ministerului Culturii şi a Primăriei Municipiului Iaşi. Eveniment organizat cu prilejul Zilei Naţionale a României

* Iaşi: Filmul „Castelul Crăiţei”, cel de-al treilea lungmetraj regizat de Liviu Mărghidan, va fi lansat în cinema, pe 24 noiembrie, evenimentul fiind precedat de o serie de proiecţii speciale în câteva oraşe din ţară, în prezenţa echipei. Astăzi de la ora 19:00, la Cinema City, Q&A cu Liviu Mărghidan şi Ruxandra Flonta

* Lugoj: În perioada 20-24 noiembrie, Asociaţia Scena Muzicală organizează 5 workshop-uri pentru pasionaţii de muzică din Lugoj, prin proiectul Marea Muzică, la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”. Înscrierile sunt deschise atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, iar participarea este gratuită. Din programul zilei:

  • Workshop de chitară cu tema „Fascinaţia chitarei!”, susţinut de Ion Dorobanţu, Lector Univ. Dr. al Facultăţii de Muzică şi Teatru din Timişoara

* Sibiu: Sunt desemnaţi câştigătorii Concursului naţional de lectură „Bătălia Cărţilor” – ora 13:00, la Biblioteca ASTRA

* Timișoara: „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după” a deschis spațiile Cazarmei U din Timișoara către iubitorii de artă începând cu 4 mai și închide, în 30 noiembrie, expozițiile. Astfel, Fundația Interart Triade și Attila Kim Architects organizează, de la ora 12:00, la Cazarma U Timișoara, conferința de presă ce va marca închiderea proiectului. Proiectul după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2023

* Timișoara: Opera Națională Română din Timișoara găzduiește joi, 23 noiembrie, ora 19:00, spectacolul extraordinar Familia Addams de Andrew Lippa, musical susținut de Teatrul „Excelsior” din București în limba română. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Timișoara

* Timişoara: Pelicula documentar „Out of the present”, regia: Andrei Ujică, cu Sergei Krikalev, Anatoli Artsebarski, Alexander Volkov, în cadrul evenimentului intitulat „Istoria în Mişcare. Trei Filme de Andrei Ujică”  – ora 20:30, la Cinema Victoria

* Tulcea: Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord Dobrogean al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Uniunea Artiştilor Plastici din România (Filiala Bucureşti şi Filiala Tulcea) şi Dr. Adrian Balaban prezintă, în perioada 23 noiembrie 2023 – 31 ianuarie 2024, expoziţia colectivă de artă plastică intitulată „Vulturu 23”. În cadrul expoziţiei vor fi valorificate peste 100 de lucrări de grafică şi pictură care surprind sau recompun spaţiul mirific al Deltei Dunării. Expoziţia va fi deschisă în spaţiul de la parterul Muzeului de Artă Tulcea, str. Grigore Antipa, nr. 2. Vernisajul va avea loc astăzi, 23 noiembrie, ora 14:00

* Varșovia: Institutul Cultural Român de la Varșovia, împreună cu Centrum Kultury Zamek / Kino Pałacowe, invită publicul la o călătorie cinematografică în România (23 – 26 nov.). Din program:

  • ora 17:45 – Imaculat, România, 2021, 114’, regia: Monica Stan, George Chiper-Lillemark – Acțiunea are loc într-o clinică pentru reabilitarea dependenților de droguri. O tânără femeie, Daria, ajunge să fie protejată de ceilalți pacienți ai clinicii, în marea lor majoritate bărbați, datorită inocenței sale

– Sport

* Fotbalistul Radu Drăguşin face declaraţii de presă – ora 12:00, la Quartier Azuga – Strada Azuga, numărul 32, Sector 2

* Inaugurarea magazinului fan-shop din Gara de Nord al clubului FC Rapid Bucureşti – ora 15:00

* Prima semifinală a Ligii Naţionale de rugby: CSA Steaua – CS Dinamo (Stadion Steaua – Bucureşti, ora 19:30)

* Bistriţa: Debutează turneul de handbal feminin Trofeul Carpaţi – la Teraplast Arena:

■ Austria – Portugalia (ora 15:00)

■ România – Elveţia (17:30)

* Piatra Neamţ: Primul meci din etapa a 14-a a Ligii a II-a de fotbal: ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Fotbal Club Argeş (Stadion Ceahlăul, 19:30)

* Viena: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, HC Dunărea Brăila şi CSM Târgu Jiu îşi află adversarele la tragerea la sorţi a grupelor competiţiei feminine de handbal EHF European League – ora 12:00

* SCM ”U” Craiova şi CS Dinamo Bucureşti joacă în oprima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Cupei CEV la volei masculin

■ Radnicki Kragujevac – SCM ”U” Craiova (Hala Sportova „Jezero” – Kragujevac, ora 19:00)

■ Numidia VC Limax Linne – CS Dinamo Bucureşti (Steengoed Arena – Maaseik, 21:00)

* Erevan: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de juniori (Armenia, 23 noiembrie-4 decembrie)

* Meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

■ UTE – ACSH Gheorgheni (19:00)

■ Dunaujvarosi Acelbikak – Sport Club Miercurea Ciuc (19:30)

■ DVTK Jegesmedvek – Corona Braşov (19:30)

– S-a întâmplat într-o zi de 23 noiembrie

* Acum 2557 de ani (534 î.Hr) Pisistrate (c. 600-527 î.Hr.), tiran al Atenei, organiza primele reprezentaţii de teatru. Aceasta este, potrivit istoricilor, ziua în care a luat naștere tragedia greacă. Potrivit lui Aristotel, tragedia s-a născut din ditiramb, din cântul liric cântat în cinstea lui Dionysos de un cor ciclic dansând în jurul unui altar al zeului. Numele tragedie (cântecul ţapilor) vine de la cuvântul „tragos” (ţap). Coriştii, purtând măşti în chip de ţap, înfăţişau făpturi legendare, prieteni ai lui Dionysos. Elementul dramatic, dialogul, a apărut în momentul în care unul dintre corişti s-a desprins din grup, răspunzându-i prin cuvinte atribuite zeului, astfel apărând pentru prima dată actorul. Evenimentul este legat de numele poetului Thespis, primul actor care a jucat un personaj pe o scenă. În istoria teatrului, se consideră că Thespis ar fi inventat primul actor, tragedia fiind completată de Eschil şi Sofocle. Tot lui Thespis îi este atribuită şi apariţia turneelor, fiind primul care a pornit la drum prin mai multe oraşe greceşti

* Acum 313 ani (1710), în Moldova, avea loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir, care a durat până la 11.VII.1711. A mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie). Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică. La 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin). Programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană. După înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I. După domnia sa, în Moldova, a început epoca fanariotă

* Cu 134 de ani în urmă (1889) era instalat, în clubul Palais Royale Saloon din San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat poate încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, contra cost. Strămoşul tonomatelor era de fapt un fonograf electric Edison, cu cilindru, căruia i-au fost ataşate iniţial patru tuburi prin care ascultătorii puteau auzi muzica produsă de aparat, numai după ce introduceau fiecare câte o monedă. Aparatul putea reproduce o singură melodie, iar pentru a asculta o nouă piesa melomanii erau nevoiţi să aştepte câteva zile, până când proprietarul schimba cilindrul fonografului. Aparatul a fost numit iniţial „nickel-in-the-slot player”, pentru că melodiile puteau fi ascultate numai după introducerea unei monede (nickel) în fanta aparatului (slot). Cum amplificatorii nu erau încă inventaţi pe vremea aceea, ascultătorii erau nevoiţi să se adune în jurul aparatului şi să-şi asculte melodiile preferate cu ajutorul unor stetoscoape. Mai târziu, tonomatele au ajuns să fie cunoscute sub denumirea de „juke-box”

* În urmă cu 107 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, armatele germano-austro-ungare, conduse de feldmareşalul von Mackensen, ocupau Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul (23.XI/6.XII)

* Cu 83 de ani în urmă (1940) generalul Ion Antonescu, șeful Statului Român, parafa, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia. Din partea României, semnarea Pactului Tripartit era un act prin care se încerca protejarea țării în fața agresiunilor URSS şi avea un caracter defensiv, având rolul de a cimenta alianța statelor semnatare în fața unor eventuale agresiuni din partea altor state. Pactul a fost considerat în epocă și un avertisment transmis SUA pentru a rămâne neutre în războiul care se prefigura. Cei trei parteneri își recunoșteau reciproc sferele de influență și se obligau să-și asigure ajutor reciproc din punct de vedere politic, economic și militar în cazul în care oricare dintre ele ar fi atacate de o putere cu care nu era deja implicată în război, cu excepția URSS. Pactul Tripartit a fost semnat de Ungaria (20 noiembrie 1940), România (23 noiembrie 1940) şi Slovacia (24 noiembrie 1940). Bulgaria a semnat pactul pe 1 martie 1941, înainte de intrarea trupelor germane în țară. Ultima țară care a semnat Pactul a fost Iugoslavia, pe 25 martie 1941

* Acum 53 de ani (1970) apărea primul număr al revistei franceze „Charlie Hebdo”. Charlie Hebdo este o revistă satirică franceză, cu apariție săptămânală, care publică în mare parte ilustrații (caricaturi și desene), dar și reportaje, articole controversate și glume. Având puternice vederi de stânga și anti-religioase, revista este caracterizată de poziția ei critică față de islamism, catolicism, iudaism și extremismul de dreapta. Revista a fost fondată în 1970, apărând până în 1981. După o întrerupere de peste zece ani, publicarea a fost reluată în 1992. Directorii ei au fost François Cavanna (1969–1981), Philippe Val (1992–2009) și Stéphane Charbonnier (2009-2014). Amenințată în mod repetat de fundamentaliștii islamiști, revista a răspuns la provocări menținându-și tonul satiric și punându-l pe Allah în ipostaze de nedescris. Sediul vechi a fost incendiat la 2 noiembrie 2011. La 7 ianuarie 2015, în timpul unei ședințe de redacție, a fost atacat și noul sediu din Paris al săptămânalului satiric. Atentatul împotriva revistei Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morți și 11 răniți, atacatorii fiind uciși după două zile de către forțele speciale ale poliției

* În urmă cu 26 de ani (1997) România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului

Aniversări – Comemorări

– Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (Calendarul Creştin-Ortodox 2023)

– „Ziua Economiştilor din România” și „Ziua Profesorului de Economie” marchează deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843 ( – 180 de ani), la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; sărbătorirea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER, în 1997

– 1852: S-a născut zoologul Alexandru M. Vitzu; a fost fondatorul Institutului de Fiziologie din București, inaugurat pe 14 octombrie 1892, și este considerat întemeietorul fiziologiei experimentale în România; în 1897 a devenit membru corespondent al Academiei Române (m. 1902)

– 1898: S-a născut inginerul Constantin N. Dinculescu; a condus lucrările de proiectare şi execuţie a numeroase termocentrale (Doiceşti, Ovidiu II, Borzeşti ş.a) şi a centralelor hidroelectrice de la Bicaz şi Sadu V; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) – 125 de ani

– 1905: S-a născut Petru Comarnescu, eseist, critic literar şi de artă, memorialist şi traducător (m. 1970)

– 1920: S-a născut (la Cernăuți) Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel), poet, traducător și eseist evreu; pseudonimul „Celan” provine din anagramarea numelui său de familie, Antschel (m. 1970, la Paris)

– 1921: S-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române (1992) (m. 1996)

– 1923: A murit (s-a sinucis) Urmuz (numele real: Demetru Dem Demetrescu-Buzău), scriitor avangardist din perioada interbelică; proza lui premerge suprarealismului şi literaturii absurdului (n. 1883) – 100 de ani

– 1925: S-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa, unul dintre cei mai renumiţi părinţi mărturisitori din temniţele comuniste, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului; arestat între anii 1948 şi 1964 pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington). NOTĂ: După pomenirea şi deshumarea ce au avut loc, conform rânduielilor, la 7 ani după adormirea sa, trupul părintelui Gheorghe Calciu a fost descoperit întreg, neputrezit, nestricăcios, aproape integral

– 1933: S-a născut Stancu Ilin, istoric literar şi editor; cercetări consacrate biografiilor și operelor literare ale lui Liviu Rebreanu, B.P. Hasdeu și I.L. Caragiale – 90 de ani

– 1935: S-a născut Dan Marţian, om politic, membru fondator al FSN (Frontul Salvării Naţionale – decembrie 1989) şi copreşedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională – ianuarie 1990); primul preşedinte al Camerei Deputaţilor după 1989 (1990 -1992) (m. 2002)

– 1935: A murit poeta şi traducătoarea Maria Cunțan (n. 1862)

– 1939: S-a născut Zaharia Sângeorzan, critic şi istoric literar (m. 2002)

– 1945: S-a născut pictorul bisericesc și restauratorul Grigore Popescu-Muscel, unul dintre cei mai importanți reprezentanți contemporani ai artei iconografice românești și europene; a pictat peste 50 de biserici în România, Germania, Ungaria, Cipru, Franța, Serbia și Grecia

– 1948: S-a născut Grete Tartler, poetă, diplomată și traducătoare (atât din germană, daneză și engleză, cât și din arabă clasică); preocupări de orientalistică concretizate în studii şi traduceri din poezia arabă preislamică, precum şi din proza şi poezia arabă clasică – 75 de ani

– 1949: A murit scriitorul Carol Ardeleanu (n. 1883)

– 1951: S-a născut scriitorul, jurnalistul și profesorul Dan Mucenic (m. 2018)

– 1953: S-a născut Lucian Perţa, poet şi publicist; considerat de unii critici drept cel mai important parodist român – 70 de ani

– 1953: A murit I.[lie] E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de ”Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888) – 70 de ani

– 1956: A murit Jean Alexandru Steriade, pictor şi grafician; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (n. 1880)

– 1971: A murit prozatorul Ury Benador (pseudonimul lui Simon Moise Schmidt-Grinberg) (n. 1895)

– 1972: S-a născut Daniel David, psiholog, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; unul din cei mai cunoscuţi psihologi/psihoterapeuţi din spaţiul public şi profesional românesc; a fondat, în anul 2004, International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapies and Applied Mental Health, un institut de referinţă la nivel internaţional

– 2004: A murit (la Paris, unde se stabilise) Alexandru Vona (pseudonim al lui Alberto Enrique Samuel Béjar y Mayor), autorul romanului „Ferestre zidite”, scris înainte de plecarea din ţară, în 1947, publicat abia în 1993 şi care s-a bucurat de un mare succes nu numai în România, ci şi în numeroase ţări europene (n. 1922)

– 2004: A murit operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; stabilit din 1969 în Franţa, unde a realizat filme documentare şi de televiziune (n. 1933)

– 2012: A murit interpretul de muzică populară Achim Nica; supranumit de Ion Dolănescu „Tatăl doinei bănăţenilor” (n. 1930)

– 2017: A murit actriţa de teatru, film și televiziune Stela Popescu, „Doamna comediei româneşti”; a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel (n. 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Educaţie, Tineret, Cultură şi Sport al UE (23 – 24 nov,)

– Pamploua, Spania: Reuniunea informală a miniştrilor egalităţii din UE (23 – 24 nov.)

– St. John’s, Canada: Summit UE – Canada (23 – 24 nov.)

– Minsk: Întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi liderii Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă – Beijing Conferinţă de presă a ministrului chinez al afacerilor externe, Wang Yi, şi a omologului său francez, Catherine Colonna

– Paris: Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol efectuează o vizită de stat în Franța (23 – 26 nov.)

– Beijing: Conferinţă de presă a ministrului chinez al afacerilor externe, Wang Yi, şi a omologului său francez, Catherine Colonna

– Stockholm: Întâlnirea miniştrilor nordici şi baltici ai apărării

– Belgrad: O delegație de patru membri a Adunării Parlamentare (APCE), condusă de Stefan Schennach, va efectua o vizită pre-electorală pentru a evalua campania electorală și climatul politic înainte de alegerile parlamentare anticipate din 17 decembrie (23 – 24 nov.)

– Ierusalim: Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și omologul său belgian Alexander de Croo, reprezentând actuala și, respectiv, președinția rotativă viitoare a Consiliului Uniunii Europene, se întâlnesc cu președintele palestinian Mahmoud Abbas și cu premierul israelian Benjamin Netanyahu

– Luxemburg: Curtea Europeană de Justiţie se pronunţă asupra ajutorului acordat companiei aeriene Ryanair în Austria

– Quito, Ecuador: Omul de afaceri Daniel Noboa va fi învestit de Adunarea Naţională în funcţia de preşedinte, pentru un mandat ce se va încheia în mai 2025

– Berlin: Este aprobat proiectul bugetului federal pentru 2024 în cadrul Comisiei pentru buget

– Juba, Sudanul de Sud: Conferinţă de presă a trimisului special al ONU în această ţară, Nicholas Haysom

– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor AIEA (23 – 24 nov.)

– Londra: A 130-a sesiune a Consiliului Organizației Maritime Internaționale (IMO) (23 – 24 nov.)

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va comunica în scris 33 de hotărâri și/sau decizii privind Franța, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia și Ucraina

– Orașul Vatican (Sfântul Scaun): Bradul de Crăciun este adus în Piața Sfântul Petru

– Pretoria, Africa de Sud: Decizia de politică monetară a băncii centrale

– Bruxelles: S&P Global publică datele preliminare privind indicele PMI pentru zona euro în luna noiembrie

– Nyon: Tragerea la sorţi a semifinalelor barajelor pentru EURO 2024 la fotbal – ora 13:00

– Brisbane, Australia: Golf – Campionatul australian PGA (23 – 26 nov.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internațională a Profesorului de Limba franceză” este sărbătorită, începând cu anul 2019, în a patra zi de joi din noiembrie și se dorește a fi un moment dedicat valorizării meseriei de profesor de limba franceză, consolidării legăturii şi solidarității între profesori, între profesori și elevi, prin promovarea culturii franceze și francofone (conferințe, reuniuni, dezbateri, concursuri tematice, ateliere, acordarea de distincții). Evenimentul, de anvergură mondială, este coordonat de către Federația Internațională a Profesorilor de Limba Franceză

– Statele Unite ale Americii: „Ziua Recunoştinţei” (Thanksgiving Day); în decembrie 1941, Congresul SUA a aprobat o rezoluţie prin care a patra zi de joi din noiembrie a devenit oficial sărbătoare naţională a SUA; „Ziua Recunoştinţei” aminteşte de miraculoasa recoltă care, în anul 1621, a salvat viaţa primilor imigranţi sosiţi în Lumea Nouă de pe îndepărtatele meleaguri britanice. NOTĂ: Ziua naţională a SUA se marchează la 4 iulie

– 1754: S-a născut Abraham Baldwin, politician american, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii (m. 1807)

– 1760: S-a născut François Noël Babeuf, om politic francez, reprezentant al curentului socialismului extremist în timpul Revoluţiei franceze (m. 1797, a fost executat)

– 1804: S-a născut Franklin Pierce, militar și politician american, al 14-lea președinte a Statelor Unite ale Americii între anii 1853-1857 (m. 1869)

– 1826: A murit astronomul german Johann Elert Bode; a stabilit o lege empirică pentru calculul distanţelor de la planete la Soare (n. 1747)

– 1837: S-a născut Johannes Diderik van der Waals, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 (m. 1923)

– 1859: S-a născut William H. Bonney (cunoscut sub numele de „Billy the Kid”), renumit bandit american, despre care legenda spune că ar fi ucis prima dată la vârsta de 12 ani şi ar fi împuşcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (m. 1881)

– 1869: S-a născut Valdemar Poulsen, fizician și inginer danez; a contribuit la apariția și dezvoltarea cinematografului vorbit, fiind primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1898) (m. 1942)

– 1876: S-a născut Manuel de Falla, compozitor şi pianist spaniol (m. 1946)

– 1888: S-a născut actorul american de film Harpo (Adolph) Marx, membru (alături de fraţii săi – Chico, Groucho şi Zeppo, tot actori) al renumitului grup ”Marx Brothers”; reprezentanţi ai genului burlesc (m. 1964) – 135 de ani

– 1897: S-a născut Nirad Chaudhuri, scriitor indian şi realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune; a trăit mulţi ani în Marea Britanie (m. 1999)

– 1916: S-a născut actorul britanic de film Michael Gough (m. 2011)

– 1927: S-a născut Angelo Sodano, prelat italian al Bisericii Catolice și din 1991 cardinal; a fost decan al Colegiului Cardinalilor din 2005 până în 2019 și cardinal secretar de stat din 1991 până în 2006; Sodano a fost prima persoană din 1828 care a servit simultan ca decan și secretar de stat (m. 2022)

– 1928: S-a născut Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (m. 2016) – 95 de ani

– 1930: S-a născut poetul portughez Herberto Helder (numele complet: Luís Bernardes de Oliveira) (m. 2015)

– 1933: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul și profesorul polonez Krzysztof (Eugeniusz) Penderecki, reprezentant al „Școlii compozitorilor polonezi din generația anilor 1960”, unul dintre puținii creatori de muzică de avangardă care a reușit să câștige o largă popularitate; muzica sa este calificată adesea ca „postserială” și „postclasică târzie”; cunoscut şi pentru muzica sa de film (m. 2020) – 90 de ani

– 1935: S-a născut Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, Preafericitul Părinte Vladimir (Victor Markianovici Sabodan) (m. 2014). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 10 noiembrie 1935

– 1937: S-a născut Karol Modzelewski, istoric, scriitor și politician polonez de origine rusă; specialist în istoria medievală poloneză; figură marcantă a dizidenţei anticomuniste înainte de 1989 (m. 2019)

– 1941: S-a născut Franco Nero (pe numele său adevărat Francesco Sparanero), actor, scenarist, regizor şi producător italian de film

– 1941: S-a născut Derek Mahon, poet, critic de teatru, editor, traducător, un nume important al literaturii irlandeze (m. 2020)

– 1945: S-a născut, la Tbilisi, în Georgia, pianista Elisabeth Leonskaja, stabilită la Viena din 1978

– 1957: S-a născut William G. Kaelin Jr. medic american, profesor la Harvard University și cercetător la Dana–Farber Cancer Institute; Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie în 2019, împreună cu Gregg L. Semenza și Peter J.Ratcliffe, pentru studiile privind adaptarea celulelor la schimbările nivelurilor de oxigen; descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor noi strategii de tratare a cancerului, anemiei și altor boli

– 1959: S-a născut Maxwell Caulfield, actor britanic

– 1974: A murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin)

– 1976: A murit André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez (n. 1901)

– 1979: A murit actriţa Merle Oberon, vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (n. 1911, la Mumbai/India)

– 1991: A murit actorul german de origine poloneză Klaus Kinski (n. 1926)

– 1992: S-a născut Miley Cyrus (pe numele adevărat Destiny Hope Cyrus), cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană; fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus

– 1995: A murit (la Los Angeles, unde se stabilise) Louis Malle, regizor de film, actor, scenarist şi producător francez; şi-a început cariera sub auspiciile Noului Val Francez (n. 1932)

– 2006: A murit actorul francez de teatru şi film Philippe Noiret (n. 1930)

– 2010: A murit Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (n. 1937)

– 2011: A murit soprana catalană Montserrat Figueras; s-a consacrat interpretării unui repertoriu vocal foarte vast din epocile medievală, renascentistă şi barocă (n. 1942)

– 2012: A murit José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (n. 1929)

– 2012: A murit Larry Hagman, actor american, regizor şi producător de film şi televiziune; celebru pentru rolul JR Ewing din serialul „Dallas” (n. 1931)

– 2014: A murit actriţa franceză Hélène Duc (n. 1917)

– 2015: A murit economistul american Douglass North, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1993, împreună cu Robert W. Fogel, „pentru înnoirea cercetării economice prin folosirea teoriei economice şi a metodelor cantitative, pentru a explica schimbările economice şi instituţionale” (n. 1920)

– 2018: A murit regizorul britanic de film Nicolas Roeg (n. 1928) – 5 ani