Noul ministru britanic de externe, David Cameron, efectuează joi o vizită în Orientul Mijlociu

Ministrul britanic de externe, David Cameron, efectuează joi o vizită în Orientul Mijlociu, pentru a se întâlni cu lideri israelieni şi palestinieni, a comunicat Ministerul de Externe britanic. Fostul premier David Cameron, care a fost desemnat la şefia Ministerului de Externe săptămâna trecută, s-a întâlnit miercuri la Londra cu omologi din statele arabe şi islamice, pentru discuţii pe marginea conflictului dintre Israel şi Hamas. El a salutat acordul dintre guvernul israelian şi Hamas privind o pauză de patru zile în ostilităţi, afirmând că acesta este un „pas crucial” şi îndemnând cele două părţi să respecte în întregime acordul. Atât premierul britanic, Rishi Sunak, cât şi predecesorul lui Cameron, James Cleverly, au vizitat Israelul după începerea conflictului, în octombrie./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 noiembrie