Japonia – Primul caz de gripă aviară din acest sezon, depistat la o fermă avicolă din sudul țării (NHK)

Japonia a depistat primul caz de gripă aviară înalt patogenă de tip H5 în acest sezon la o fermă avicolă din sudul țării – a informat sâmbătă postul public NHK. Guvernul local din prefectura Saga va sacrifica aproximativ 40.000 de păsări din fermă – a informat NHK, citând oficiali din Ministerul Agriculturii, fără însă a le preciza numele. Oficialii ministerului nu au putut fi contactați în afara orelor de program. Premierul Fumio Kishida va convoca miniștri relevanți ai cabinetului pentru a discuta despre măsuri de prevenire a răspândirii virusului, a menționat NHK.
Virusul a fost detectat prin desfășurarea testelor genetice efectuate după ce unele păsări de curte au fost găsite moarte vineri la fermă, menționează NHK. Gripa aviară înalt patogenă s-a răspândit pe tot globul în ultimii ani, ducând la sacrificarea a sute de milioane de păsări. În Japonia au fost sacrificate sezonul trecut un record de 17,7 milioane de păsări de curte, ceea ce a determinat autoritățile să rămână în alertă maximă./cstoica/cvanatoru

(REUTERS – 25 noiembrie)