Preşedintele SUA afirmă că Hamas a violat şi a mutilat femei şi fete, în atacul de pe 7 octombrie din Israel

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat marţi – citând supravieţuitori şi martori ai atacului din 7 octombrie, din sudul Israelului – că militanţii Hamas au violat în mod repetat femei şi le-au mutilat trupurile. În declaraţii făcute la o strângere de fonduri, la Boston, Biden a afirmat că în ultimele săptămâni au apărut mărturii ale „cruzimii inimaginabile” a autorilor atacului din 7 octombrie. „Relatări referitoare la femei violate şi violate în mod repetat, iar corpurile lor mutilate în timp ce încă erau în viaţă, trupuri neînsufleţite de femei pângărite – teroriştii Hamas au cauzat cât mai multă suferinţă posibilă femeilor şi fetelor, iar apoi le-au ucis. Este îngrozitor”, a spus Biden. Preşedintele american a cerut organizaţiilor internaţionale, societăţii civile şi persoanelor să condamne violenţa sexuală „fără excepţie”. Poliţia israeliană investighează posibile crime de natură sexuală comise de câţiva din cei câteva sute de indivizi arestaţi după atacurile din 7 octombrie. Ministerul israelian al Justiţiei a comunicat că „victimele au fost torturate, abuzate fizic, violate, arse de vii şi dezmembrate.” Hamas neagă ferm acuzaţiile de abuz sexual sau de mutilare comise de membri ai facţiunii armate a grupării, pe 7 octombrie sau ulterior. Israel a organizat luni, la sediul Naţiunilor Unite de la New York, un eveniment centrat asupra violenţelor sexuale împotriva femeilor, în timpul atacului din 7 octombrie. Israelul a criticat răspunsul organismului mondial la aceste atacuri. „În calitate de comunitate globală, trebuie să răspundem la transformarea violenţei sexuale în armă, oriunde se întâmplă, condamnând-o cu desăvârşire. Nu poare exista nicio justificare şi nicio scuză. Violul ca armă de război este o crimă împotriva umanităţii”, a declarat fostul secretar de stat american Hillary Clinton, într-un clip înregistrat anterior evenimentului. Marţi, Biden a învinuit Hamas pentru colapsul unui acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, săptămâna trecută, afirmând că „refuzul grupării militante de a elibera tinerele femei rămase ostatice” a fost cauza încetării acordului. „Toţi cei care sunt încă ţinuţi ostatici de Hamas trebuie să ajungă imediat înapoi la familiile lor. Nu ne vom opri”, a spus Biden./mbrotacel/cpodea

REUTERS – 5 decembrie