Prinţul Harry doreşte ca statul britanic să îi asigure în continuare protecţia

Avocaţii prinţului Harry au demarat acţiuni în justiţie împotriva Ministerului de Interne, ca urmare a deciziei din 2020 de a nu mai asigura securitatea clientului lor pe teritoriul Marii Britanii. Acesta este cel mai recent dintre procesele intentate de prinţ. Ministerul de Interne a transmis că prinţul Harry nu mai are dreptul la asigurarea securităţii sale de către stat, în condiţiile în care trăieşte acum în străinătate şi s-a retras din familia regală. Avocaţii săi au afirmat într-o instanţă de la Londra că aranjamentele privind protecţia sa ar fi trebuit să rămână neschimbate având în vedere statutul său de fiu al regelui Charles. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 decembrie)/opopescu/aburtica

RADOR RADIO ROMÂNIA (5 decembrie)