Teme pe agenda vizitei premierului Marcel Ciolacu în SUA

Consolidarea relației bilaterale în cadrul Parteneriatului strategic cu Statele Unite, includerea României în programul Visa Waiver și securitatea în zona Mării Negre au fost câteva dintre temele discutate de premierul Marcel Ciolacu și secretarul de stat american Antony Blinken. O altă temă de interes a fost legată de rolul pe care România îl poate avea în reconstrucția Ucrainei.
Reporter: Petruţa Obrejan – România a fost și este un partener și un aliat foarte apreciat, iar cooperarea este mai strânsă ca niciodată – a afirmat șeful diplomației americane, Antony Blinken, în cadrul întâlnirii cu premierul Marcel Ciolacu.
La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a susținut necesitatea consolidării Parteneriatului strategic cu Statele Unite printr-un parteneriat economic, precizând că executivul român va asigura în continuare un climat de investiții sigur și stabil.
Un alt subiect care se afla pe agenda discuțiilor a fost includerea României în programul Visa Waiver, premierul afirmând că s-au făcut pași importanți pentru realizarea acestui obiectiv.
Marcel Ciolacu: Cred că anul viitor se va face anunțul. Va fi un efort susținut atât de către partea americană, cât și de cetățenii români și de diaspora din Statele Unite ale Americii, deadline-ul fiind anul 2025.
Reporter: În perspectiva încheierii războiului cu Ucraina, șeful executivului român este convins că țara noastră poate juca un rol-cheie în reconstrucția țării vecine.
Marcel Ciolacu: Am discutat ca România să devină un hub pentru companiile americane care urmează să participe la reconstrucția Ucrainei. Investițiile făcute acum în infrastructură duc către acest lucru – o dată în timp real, pentru susținerea Ucrainei în războiul cu Federația Rusă, și pe urmă toată această infrastructură să fie folosită pentru reconstrucția Ucrainei.
Reporter: Premierul a discutat ieri și cu secretarul american pentru energie, Jennifer Gremhold, iar astăzi are programate mai multe întâlniri cu companiile Lockheed Martin și Google, dar și cu o serie de reprezentanți ai Congresului american./RADOR RADIO ROMÂNIA/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 decembrie)