Consiliul Federației a stabilit alegerile prezidențiale din Rusia pentru 17 martie 2024

RADOR RADIO ROMÂNIA (7 decembrie) – Consiliul Federației (camera superioară a Parlamentului rus) a adoptat în cadrul ședinței plenare de joi o rezoluție privind stabilirea alegerilor prezidențiale ale Federației Ruse pe 17 martie 2024. Aceasta va intra în vigoare din momentul publicării oficiale. „Consiliul Federației a hotărât să programeze alegerile prezidențiale ale Federației Ruse pe 17 martie 2024. Această rezoluție intră în vigoare în ziua publicării sale oficiale” – se arată în document. Decizia a fost luată în unanimitate, fiind votată de 162 de senatori. După cum a declarat pentru TASS ​​șeful Comitetului Consiliului Federației pentru legislație constituțională și construirea statului, Andrei Klişas, intrarea în vigoare a rezoluției Consiliului Federației va lansa efectiv campania electorală. În plus, senatorul a precizat că Comisia Electorală Centrală a Rusiei poate decide să organizeze alegerile pe parcursul mai multor zile în cel mult 10 zile de la data publicării deciziei de convocare a alegerilor. O astfel de decizie nu este supusă revizuirii.

(www.tass.ru – 7 decembrie)/ssirbu/ilapadat