Calendarul evenimentelor, 10 decembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Partide

* Liderii coaliţiei de guvernare vor avea o întâlnire de lucru pentru a discuta proiectul de buget pe anul viitor. Discuţiile pe bugetul pentru 2024 urmează să se deruleze duminică, la acestea participând, între alţii, președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş

– Diplomație

* Începând cu ora 10:00, la parterul Bibliotecii Naţionale a României, Asociaţia Femeilor Internaţionale (IWA) organizează cea de-a 31-a ediţie a Bazarului diplomatic. Evenimentul este organizat de IWA – Asociaţia Internaţională a Femeilor din România, sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României. Cu prilejul deschiderii celei de-a 31-a ediţii a Bazarului se aniversează şi 45 de ani de activitate în România a Asociaţiei Femeilor Internaţionale (IWA). În cadrul acestei ediţii aniversare se vor reuni, la parterul Bibliotecii Naţionale a României, reprezentanţi ai 60 de misiuni diplomatice

– Culte, Biserică

* Concert de colinde susținut de grupul Tronos – ora 18:00, la Biserica Sf. Gheorghe Grivița

* Bălăceanca: Corul psaltic de copii Tronos Junior participă la concertul de colinde organizat de Parohia Bălăceanca – comuna Cernica, județul Ilfov. Evenimentul, intitulat „Poarta Raiului”, va avea loc la Căminul Cultural din Bălăceanca, începând cu ora 14:00, și va fi organizat  în colaborare cu Asociația OMIS și Școala Nr. 3 Bălăceanca. De asemenea, vor mai concerta Grupul tradițional vocal-instrumental „Rădăcini”, Grupul Folcloric OMIS, Corul „Îngeri în ie” și Corul Școlii Gimnaziale Nr. 3 – Bălăceanca

* Brașov: În perioada lunii decembrie, comunitatea Bisericii Negre organizează concerte dedicate pregătirii spirituale pentru Nașterea Domnului și pentru Noul An, invitând toți iubitorii de muzică să participe la aceste evenimente culturale și religioase. Din program:

  • Concertul de Crăciun are loc la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Pavel situată pe Str. Mureșenilor, duminică, 10 decembrie, de la ora 20:00. Repertoriul constă în piese compuse de Bach, Brahms, Distler, Sartorius și Reger, care vor fi interpretate de Corul Bach al Bisericii Negre alături de ansamblul Capella Coronensis, dirijat de Steffen Schlandt

* Oradea: Proiectul cultural „Bibliovibes” | #educultcentre propune o incursiune în istoria bisericească printr-un eveniment de excepție al cărui protagonist va fi dr. Mihail Neamțu: conferința „Lumină din lumină. Nașterea lui Hristos și renașterea omului”, susținută de distinsul scriitor și teolog dr. Mihail Neamțu, urmată de  lansarea cărții Light from Light – Jesus Christ, the Nicene Creed, and the Monastic Experience of God, autor Mihail Neamțu, editura Marile Cărți, București, 2022. Evenimentul va avea loc duminică, 10 decembrie, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Româno-Maghiar din Calea Clujului nr. 85, iar moderatorul evenimentului va fi doamna Ancuța Șchiop, manager al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Revista Várad și Revista Familia, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Județului Bihor și Teatrul Szigligeti Oradea

* Roma: O nouă parohie românească va fi deschisă duminică la Roma, prima Sfânta Liturghie fiind oficiată începând cu ora 9:30. Lăcașul de cult, așezat sub ocrotirea Sfintei Mucenițe Tatiana, este situat la adresa Piazza dei Geografi n. 15. Parohia va fi lăsată în grija pr. Ioan Crișan, iar responsabilitatea pastorală va fi concentrată în zona Roma Prenestina

– Social

* Iași: La Hotel Internaţional, sunt aşteptate peste 250 de persoane care vor celebra, alături de organizatori, demnitatea persoanelor vulnerabile, la Gala pentru Demnitate. Aflat la a doua ediţie, evenimentul este organizat de echipa ONG-ului ieşean Asociaţia Moral Compass, alături de principalii săi parteneri în organizare: Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – UAIC Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi. Gala pentru Demnitate este singurul eveniment din România care onorează eforturile şi rezultatele profesioniştilor care, prin tot ceea ce fac şi transmit, luptă pentru demnitatea persoanelor cu dizabilităţi. Accesul este gratuit, în baza unei înscrieri prealabile

– Mediu

* Vânătorii Mici: Peste 2000 de stejari vor fi plantaţi, în Pădurea de lângă Vânătorii Mici, de către 150 de voluntari din 20 organizaţii în cadrul proiectului Prietenii Plantează, organizat la a 3-a ediţie cu ajutorul Ocolului Silvic Bolintin şi Direcţia Silvică Giurgiu, de către Asociaţia FRENDS pentru Dezvoltare. În cadrul proiectului Prietenii Plantează tinerii şi toţi iubitorii de natură pot deveni actori activi în iniţiativele care sprijină protejarea mediului înconjurător

– Istorie

* Timișoara: În perioada 8-10 decembrie, Timișoara marchează închiderea programului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, ocazie cu care  Universitatea de Vest din Timișoara a pregătit o serie de evenimente destinate timișorenilor de toate vârstele. Programul „La UVT, Cultura este Capitală” se încheie, la final de an, cu mai multe expoziții, dezbateri și proiecții, cu un accent special asupra simbolisticii zilelor comemorative ale Revoluției din Decembrie 1989 de la Timișoara. Din program:

  • Proiecția filmului „Timișoara: Decembrie 1989”, regizat de Ovidiu Bose Paştină, este programată duminică, 10 decembrie, de la ora 18:00, la Cinema Victoria. Este primul documentar despre Revoluția din Timișoara, realizat la începutul anului 1990 și produs de Sahia Film. Filmul a câștigat Marele Premiu la Festivalul de Documentar Neubrandenburg din Germania și a fost prezentat la festivalurile de film de la Berlin și München. La Festivalul de Film de la Yamagata din Japonia, a fost selecționat printre cele mai bune documentare ale lumii. Evenimentul este deschis publicului larg, în limita capacității, fără a fi necesar bilet sau rezervare la Cinema Victoria pentru a participa. Proiecția va fi urmată de un dialog captivant intitulat „Decembrie ’89: Drumul spre Europa”, la care vor lua parte: Vasile Popovici, Cătălin Ranco Pițu, Corneliu Vaida, Geanina Jugănaru, David Secoșan

– Arhitectură, Arheologie

* Bârlad: Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad organizează o nouă conferință cu tematică arheologică, în colaborare cu Institutul de Arheologie Iași, Academia Română-Filiala Iaşi, cu tema „Cercetări în situl getic de la Albești-Cetățuie, Jud. Vaslui. Campania 2023”. Invitat este dr. Alexandru Berzovan de la Institutul de Arheologie Iași, Academia Română-Filiala Iaşi. Conferința va avea loc sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 10:45, la sediul central al muzeului din Str. Vasile Pârvan, nr. 1. Organizator dr. Mircea Oancă

– Cultură

* Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii prezintă, duminică, 10 decembrie, de la ora 9:00, la Radio România Cultural, în premieră absolută, spectacolul Bătrânul Grivei şi lupul – basm popular slovac, scenariul şi regia artistică: Gavriil Pinte. Spectacolul face parte din proiectul multianual „Povești din țările central și est europene” realizat de Teatrul Naţional Radiofonic în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti

* Într-o tradiție continuată de 31 ani, duminică, 10 decembrie, de la ora 17:00, concertul de colinde „Începem a colinda…” – prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio și invitații săi – aduce pe scena Sălii Radio datinile şi obiceiurile de sărbători, așa cum sunt ele păstrate în satul românesc. Cete tradiţionale din Maramureș, Suceava, Gorj, Teleorman etc. dăruiesc publicului bucureştean colindele și tradițiile de Crăciun şi An Nou. Invitații serii sunt Cornel Borza, Ioana Ardelean, Florin Pârlan, Petronela Butnariu, Ileana Matus și Ansamblul Folcloric „Mara” – Sighetu Marmaţiei, Simona Dinescu, Florin Ştefan şi Grupul de colindători „Ioan Dalles” – Bucşani, Ion Drăgan şi Grupul de colindători „Gorjeanca”, Ansamblul „Poieniţa” – Poiana Stampei, Ceata Urşilor lui Gavrilă – Asău și Ansamblul „Burnasul” – Alexandria. Concertul este dirijat de Adrian Grigoraş și prezentat de Georgel Nucă. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a postului Radio România – Antena Satelor

* Premiera spectacolului „Don Quijote” va avea loc de la ora 19:00, la sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara. Echipa de creație e formată din Baczó Tünde – adaptarea scenică, regia și coregrafia, Cári Tibor – muzica, Andreea Săndulescu – scenografia, Alexandros Raptis – lighting și video design. Textele cântecelor sunt semnate de Geanina Jivaru Doboș și Alexa Băcanu

* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Nu Sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu, regia Dragoș Huluba, costumele Doina Levintza, de la ora 19:30, la Sala Studio. Piesa a fost scrisă de Ecaterina Oproiu în perioada studenției la arhitectură și a avut premiera absolută câțiva ani mai târziu, în 1964. De atunci a fost reprezentată cu succes în România și a fost tradusă și jucată în alte 14 țări. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Anca Dumitra, Dan Rădulescu, Andreea Samson, Violeta Huluba, Dragoș Huluba, Luca Rusu. Ilustrația muzicală și interpretarea live este realizată de Luca Rusu.

* Bârlad: Muzeul ‘Vasile Pârvan’ Bârlad invită publicul la vizionarea unui nou film din cadrul proiectului KineDok powered by One World Romania, ediţia a 9-a. Astfel, publicul este invitat să vizioneze, în cadrul programului european KineDok powered by One World Romania, producţia maghiară KIM/KIM. Regia: Kapronczai Erika, Ungaria, 2022. Proiecţia va avea loc la sediul central al muzeului, din str. Vasile Pârvan nr. 1, începând cu ora 11:30

* Brăila: Cunoscuta cântăreaţă Narcisa Suciu va susţine la Brăila, pe 10 decembrie, un concert de colinde tradiţionale, cu ocazia Concursului judeţean ‘Tradiţii şi obiceiuri’, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila

* Jud. Dâmbovița: Primăria comunei Moroeni organizează, duminică, 10 decembrie, „Festivalul Colindelor”- ediţia a V-a”. Colindători sosiţi din diverse zone ale ţării – respectiv comuna Moisei – jud. Maramureş, comuna Borca – jud. Neamţ, comuna Ilişeşti – jud. Suceava, comuna Vorona – jud. Botoşani şi colindători locali – vor susţine un spectacol unic, într-o atmosferă de sărbătoare care îmbină armonios tradiţionalul şi contemporaneitatea. După parada costumelor populare care se va desfăşura între orele 11:00-12:00, pe DN71, concertul de colinde va fi deschis de artistul Paul Surugiu (Fuego)

* Galați: În acest weekend, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ aduce publicului un cadou muzical special – Christmas Jazz and Blues Festival, un eveniment ce reuneşte mari artişti ai genului pe scena liricului gălăţean. Timp de trei zile, publicul va putea urmări unii dintre cei mai importanţi reprezentaţi ai jazz-ului, atât din ţară cât şi din străinătate. Din program:

  • Ultima zi din Christmas Jazz & Blues Festival, duminică, 10 decembrie, ora 19:00, aduce pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ primul ţambalist din istoria jazz-ului mondial – Marius Preda, ce va interpreta diverse lucrări muzicale alături de fiul său Thomas Preda (bass) şi de toboşarul Iulian Nicolau

* Iași: Protagonişti ai Regalului Vienez, Orchestra și soliștii Operei Vox, sub bagheta dirijorului-solist violonist Bogdan Costache, susțin turneul naţional Regal Vienez, ce va ajunge în acest an în 25 de oraşe, cu cea mai complexă ediţie de până acum. Cu participarea Orchestra di Teatro d’Opera Italiana. Din program:

  • În data de 10 decembrie concertul va avea loc de la ora 20:00, la Sala Unirii (Cinema Victoria) – Piața Unirii nr. 5, Iași

* Ploiești: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secția sa Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” din Ploiești organizează cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului Național de Interpretare și Creație Muzicală „Paul Constantinescu” în perioada 8-10 decembrie. Festivitatea de premiere și Gala laureaților vor avea loc duminică, 10 decembrie, ora 10:30 în sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești

* Sfântu Gheorghe: Filarmonica de Copii din Vlăhiţa, cunoscută internaţional şi prezentă pe scenele mai multor oraşe din Europa şi din lume, va susţine un concert în data de 10 decembrie, începând cu ora 19:30, la Biserica Romano-Catolică ‘Krisztus Kiraly’ din Sfântu Gheorghe. În spectacolul intitulat ‘Îngerii cântă’, cei 140 de membri ai Filarmonicii de Copii vor interpreta lucrări corale bisericeşti pentru Advent şi cântece populare maghiare de Crăciun, precum şi adaptări ale cântecelor populare de Crăciun din alte culturi. Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură ‘Konya Adam’

* Sibiu: Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu oferă publicului un dar deosebit în luna decembrie, lansând trei premiere. Noile spectacole au la bază piese din dramaturgia românească şi din cea universală: ‘Cuplu’ de Edna Mazia, regia Bogdan Sărătean, ‘Woyzeck’ de Georg Buchner, regia Hunor Horvath şi Edith Buttingsrud Pedersen, şi ‘Conul Leonida faţă cu Reacţiunea… o fandacsie cu Efimiţa’ după I.L. Caragiale, regia Mariana Cămărăşan. Din program:

  • În 10 decembrie, ora 17:00, la Sala Mare TNRS este programată premiera ‘Woyzeck’, o punere în discuţie a condiţiilor în care violenţa ia naştere, spectatorii fiind invitaţi să asiste la tragedia unei societăţi ce se îndreaptă spre autodistrugere, precum şi la mijloacele de a găsi o salvare printr-o schimbare completă de mentalitate

* Timișoara: Consiliul Județean Timiș organizează o nouă săptămână culturală cu diverse expoziții permanente și temporare, spectacole, dar și teatru de păpuși. Din program:

‣ Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția de fotografie „Expoziția Luminii”, de Antonello Dellanotte

‣ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Logics and shapes”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziție „Timișoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII”, mansarda B2, Bastion Maria Theresia

‣ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Structură spațială” de Dorel Tulcan;
  • Expoziția temporară „Brâncuși: surse românești și perspective universale”;
  • Expoziția temporară „Paralele. Timișoara/Novi Sad”;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția permanentă ”Laborator restaurare-conservare”;
  • Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”

‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, în Sala Expozițională Pavilionară

‣ Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara

  • Spectacolul „Crăiasa zăpezii”, 3+, ora 11:00 și ora 13:00

– Sport

* Are loc un meci din etapa a 9-a a Diviziei A1 la volei masculin: CS Rapid Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 15:00, la Sala Polivalentă Rapid – Bucureşti

* Otopeni: Se încheie Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 metri) de la Otopeni (5 – 10 dec.)

* Au loc meciuri din etapa a 19-a a Superligii de fotbal:

  • AFC Hermannstadt – Universitatea Craiova – ora 14:00, pe Stadion Municipal – Sibiu
  • FC Farul Constanţa – FC Petrolul Ploieşti – ora 17:00, la Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
  • FC CFR 1907 Cluj – FC FCSB – ora 20:00, pe Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca

* Se dispută meciuri din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • CSA Steaua Bucureşti – CS Universitatea Cluj – ora 17:30, la Sala Concordia – Chiajna
  • CSM Bacău – CSU din Suceava – ora 18:00, la Sala Sporturilor ”Narcisa Lecuşanu” – Bacău
  • CSM Focşani 2007 – SCM Politehnica Timişoara – ora 18:30, la Sala Polivalentă – Focşani
  • CSM Vaslui – AHC Potaissa Turda – ora 18:00, la Sala Sporturilor – Vaslui

* Brașov/ Miercurea Ciuc: Sunt programate meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • Corona Braşov – ACSH Gheorgheni – ora 17:30
  • Sport Club Miercurea Ciuc – Dunaujvarosi Acelbikak – ora 18:30

* Danemarca/ Norvegia/ Suedia: Naţionala României participă la Campionatul Mondial de handbal feminin, care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 nov. – 17 dec.)

* Qatar: Sportivi români la competiţia de haltere IWF Grand Prix II de la Doha (4 – 14 dec.)

– Diverse

* Se încheie Târgul ‘Cadouri de Crăciun’ de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (8 – 10 dec.) și Târgul de Moş Nicolae desfășurat la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ (4 – 10 dec.)

– S-a întâmplat într-o zi de 10 decembrie

* Acum 634 de ani (1389) avea loc semnarea Tratatului de alianță de la Radom, dintre domnitorul Mircea cel Bătrân și regele Poloniei, Vladislav al II-lea (Iagello), cu scopul de a face faţă împreună intenţiilor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg (1387-1437) de a cuceri Ţările Române. Tratatul a fost ratificat la Lublin la 20 ianuarie 1390

* Cu 178 de ani în urmă (1845) era patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert William Thompson. Confecţionată dintr-o ţesătură acoperită cu fâşii de piele cu rolul de a proteja un tub de cauciuc umplut cu aer, rezistenţa acestei anvelope la iregularităţile drumurilor era mai mică decât a anvelopei din fier sau cauciuc solid. În plus, anvelopa era foarte scumpă şi dificil de înlocuit, astfel ca invenţia lui Thompson a fost imediat uitată. În anul 1888, John Boyd Dunlop, un chirurg veterinar din Belfast, inventează prima anvelopă pneumatică modernă, prin îmbunătăţirea pneurilor tricicletei fiului său cu ajutorul unor tuburi de cauciuc umplute cu aer şi învelite de o ţesătură

* Sunt marcați 155 de ani (1868) de când, la Londra, în intersecţia Bridge Street cu Parliament Square, era montat primul semafor din lume de inginerul de căi ferate, J.P. Knight: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de şapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roşie. Se spune că, din păcate, semaforul a explodat pe 2 ianuarie 1869, rănindu-l sau omorându-l pe poliţistul care îl manevra. Semaforul electric modern este o invenţie a americanilor, presupunându-se că a fost inventat de un poliţist pe nume Lester Wire, în anul 1912, având tot două culori, roşu şi verde. Primul semafor electric pentru reglementarea circulaţiei pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland

* Se împlinesc 125 de ani (1898) de când era semnat, la Paris, Tratatul de pace hispano-american (erau pierdute ultimele colonii spaniole din America şi Asia – insulele Puerto Rico, Guam şi Filipine reveneau SUA, iar Cuba era declarată, formal, independentă)

* Ceremonia anuală de înmânare a Premiilor Nobel are loc, începând cu anul 1901 (122 de ani), în ziua comemorării morţii lui Alfred Nobel (10.XII.1896), chimist şi industriaş suedez, cel care a instituit acest premiu printr-un testament din 27.XI.1895. Festivităţile se organizează la Stockholm (Suedia) şi la Oslo (Norvegia). Cele cinci discipline alese de Nobel au rămas neschimbate, ca şi instituţiile pe care acesta le-a ales pentru a le atribui (Academia Regală de Ştiinţe a Suediei – pentru Fizică şi Chimie, Academia Suedeză de Litere – pentru Literatură, Institutul Karolinska din Stockholm – pentru Fiziologie şi Medicină, Parlamentul norvegian – pentru Pace sau fraternitate între popoare). Premiul pentru Pace este singura recompensă decernată la Oslo, deoarece Nobel a dorit să asocieze la testamentul său Norvegia, care era legată de Suedia înainte de a deveni independentă, în 1905. Din 1969 se atribuie şi un premiu pentru ştiinţe economice, instituit de Banca Regală a Suediei, în memoria lui Alfred Nobel

* Se împlinesc 120 de ani, de când, la data de 10 decembrie 1903, Marie Curie (născută Maria Salomea Skłodowska), savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind astfel prima femeie laureată a acestui premiu

* Acum 104 ani (1919) România semna Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum şi Tratatul minorităţilor, care pentru România prevedea obligaţia de a acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplină şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor”

* Se împlinesc 95 de ani (1928) de când la Radiodifuziunea Română (a cărei emisie inaugurală avusese loc la 1.XI.1928) a fost programată „o zi românească”, cuprinzând lucrări ale scriitorilor şi compozitorilor români. În aceeaşi zi au fost difuzate şi primele sfaturi cu caracter medical

* Tot astăzi se marchează 90 de ani (1933) de când Guvernul liberal dizolva organizaţia legionară „Garda de Fier”. La 24.VI.1927 a fost creată, la Iaşi (din iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu şi Radu Mironovici), organizaţia „Legiunea Arhanghelului Mihail”, care va fi nucleul doctrinar şi conducător al viitoarei organizaţii de extremă dreapta „Garda de Fier” (apărută în aprilie 1930). La exact un an după dizolvare, la 10.XII.1934, mişcarea legionară se refăcea sub numele de „Totul pentru ţară”; după rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, această formaţiune a ieşit din viaţa politică

* În urmă cu 82 de ani Australia declara război României (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale). În noaptea de 7 decembrie 1941 Japonia a atacat vasele americane de la Pearl Harbor şi vasele britanice din Indiile Orientale Olandeze. Cel de-Al Doilea Război Mondial era generalizat, fiind angrenate 47 de naţiuni. România se găsea în stare de război cu Anglia, tot după 7 decembrie 1941, după ce înainte cu 9 luni Marea Britanie îşi retrăsese personalul diplomatic. Pe 8 decembrie 1941, Hitler a dat ordin să se atace vasele americane, oriunde s-ar găsi şi numai după 3 zile trimite declaraţia de război Statelor Unite. Pe 8 decembrie şi Statele Unite declară război Japoniei. Astfel, pe 10 decembrie Australia declara război României. Avalanşa de declaraţii de război a continuat între statele de pe diferite continente, 11 decembrie înscriindu-se cu declaraţia Germaniei şi Italiei contra Statelor Unite şi ca o ripostă în aceeaşi zi şi declaraţia de război a Africii de Sud contra României, Italiei şi Germaniei. Pentru a nu rămâne mai prejos, România trimitea, pe 12 decembrie, declaraţia de război Statelor Unite

* Acum 77 de ani (1946) România şi Ungaria au restabilit relaţiile diplomatice, la nivel de misiune diplomatică. Stabilite la nivel de legaţie la 21.VIII.1920, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost întrerupte la 30.VIII.1944, fiind reluate în 1946. Au fost ridicate la nivel de ambasadă în anul 1954

* Cu 67 de ani în urmă (1956) erau reluate programele emise de Studioul Teritorial Iaşi al Radiodifuziunii Române (întrerupte în 1944). Între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist. Din 22 decembrie 1989 Radio Iaşi îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale (Cluj, Craiova, Tg. Mureş, Timişoara)

* În urmă cu 41 de ani (1982) a fost deschisă spre semnare Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (United Nations Convention on the Law of the Sea, prescurtat UNCLOS), acord internațional care a rezultat din a treia Conferință a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS III), ce a avut loc între 1973 și 1982. Legea din Convenție definește drepturile și responsabilitățile națiunilor cu privire la utilizarea lor a oceanele lumii, de stabilire a orientărilor pentru întreprinderi, mediul, precum și managementul marin a resurselor naturale. Convenția, încheiată în 1982, a înlocuit patru tratate din 1958. UNCLOS a intrat în vigoare în 1994, la un an după ce Guyana a devenit a 60-a națiune ce a semnat tratatul. Până în ianuarie 2015, 166 de țări și Uniunea Europeană au aderat la convenție. Așadar, Convenția a fost deschisă pentru semnare la 10 decembrie 1982 și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, după ratificarea celei a 60-a țări. Convenția a fost ratificată de 167 de părți, care includ 166 de țări (163 de state membre a Națiunilor Unite plus observatorul Națiunilor Unite Palestina, precum și Insulele Cook și Niue) și Uniunea Europeană

* Acum 39 de ani (1984) Adunarea Generală a ONU a adoptat, în unanimitate, Convenţia împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, intrată în vigoare la 26 iunie 1987. La 26 iunie se marchează „Ziua Internaţională a Naţiunilor Unite în Sprijinul Victimelor Torturii”, proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 52/149 din 1997

* În urmă cu 38 de ani (1985) Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia Internaţională privind Eliminarea Apartheidului în Sport (intrată în vigoare în aprilie 1988)

* Cu 31 de ani în urmă la Bursa Română de Mărfuri a avut loc prima ședință de tranzacţionare. Bursa Română de Mărfuri a fost înfiinţată în noiembrie 1992, iar prima şedinţă de tranzacţionare a avut loc la data de 10 decembrie 1992. În prezent, BRM a dezvoltat, pe piaţă la disponibil, 9 ringuri: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, cărbune, mărfuri generale, materiale de construcţii, legume şi fructe, cereale şi ringul contractelor de procesare combustibili. În anul 2007, BRM a emis, în premieră pentru piaţa românească, primele cotaţii la produse petroliere

* În urmă cu doar 3 ani (2020), statele membre UE au ales ca România să găzduiască sediul Centrului european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice, Centrul CYBER al UE devenind astfel prima structură UE de pe teritoriul țării noastre. Obiectivul acestui Centru european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice (ECCC), care va coopera cu huburi specializate naționale, va fi să centralizeze ecosistemul de securitate tehnologică și industrială al statelor membre. Bucureștiul a fost ales în urma unui vot, dintr-o listă de șapte orașe pe care se mai aflau Bruxelles, Munchen, Varșovia, Vilnius, Luxemburg și Leon. Centrul European pentru Competențe în domeniul Securității Cibernetice (European Cybersecurity Competence Centre (ECCC) a fost deschis oficial în data de 9 mai 2023, fiind prima entitate europeană cu sediul pe teritoriul țării noastre. Sediul ECCC este găzduit într-o clădire a Universității Politehnice București, Clădirea CAMPUS, situată pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 6, în apropierea centrelor de cercetare, formare și inovare în domeniul securității cibernetice

Aniversări – Comemorări

– Fericitul Anton Durcovici, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– „Ziua Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă”; la această dată, în 1998, a avut loc prima întrunire a Consiliului de Administrație al Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională, care a devenit, doi ani mai târziu, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă – 25 de ani

– 1856: S-a născut Constantin Hârjeu, general, inginer; lucrări de istorie şi teorie militară; ministru de război (1912-1913); membru corespondent al Academiei Române din 1909 (m. 1928)

– 1858: A murit Eufrosin Poteca (prenumele la naştere: Radu), teolog (autor de lucrări şi manuale de catehism) şi traducător (prin traducerile sale a contribuit la fixarea terminologiei filosofice româneşti) (n. ~1785) – 165 de ani

– 1884, 10/23: S-a născut Nicolae Malaxa, fondator al industriei naţionale moderne din România; a iniţiat şi implantat industriile: de aparataj pentru material rulant (1932-1943); motoare Diesel (1935); transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă (1936-1937); tuburi de oţel fără sudură (1937, după procedeul Stiefel); locomotive Diesel pentru CFR (1938) şi aparatură optică (1938) (m. 1965, New Jersey, Statele Unite)

– 1893: S-a născut (la Zürich, Elveţia) inginerul Plautius Andronescu, creatorul şcolii româneşti de electrotehnică teoretică de la Timişoara (m. 1975) – 130 de ani

– 1900: S-a născut Ion Sava, regizor (din 1930 a lucrat la Naţionalul ieşean, apoi, din 1938 până la moarte, la Naţionalul din Bucureşti), dramaturg, pictor şi caricaturist; teoretician al artei spectacolului; inovator în regie şi scenografie (m. 1947)

– 1902: S-a născut Dan Simonescu (numele la naştere, Simon), bibliograf şi istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1993). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a naşterii 11.XII.1902

– 1919: S-a născut Sile (Vasile) Dinicu, pianist, dirijor şi compozitor de muzică de estradă (fost dirijor al Orchestrei de estradă a Radiodifuziunii Române între anii 1951 şi 1986) (m. 1993)

– 1924: S-a născut actriţa de teatru şi film Mitzura Arghezi (numele real: Domnica Teodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu); membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010), deputat PRM (1996-2004) (m. 2015)

– 1927: S-a născut sculptorul elveţian de origine română Ilie Pavel (m. 1995)

– 1934: S-a născut actriţa Leopoldina Bălănuţă (m. 1998)

– 1936: S-a născut scriitorul, jurnalistul şi juristul Vasile Gaftone (m. 2018)

– 1947: S-a născut dirijorul Christian Badea, stabilit în străinătate din 1974; a dirijat cele mai importante orchestre simfonice din Europa, Statele Unite, Asia şi Australia; dirijează constant operă (la Metropolitan Opera /New York, din 1987); fondatorul (2011) şi directorul Fundaţiei Române pentru Excelenţă în Muzică, dedicată realizării unor proiecte de cea mai înaltă valoare artistică internațională și susținerii dezvoltării artistice a celor mai talentaţi tineri muzicieni din România și din alte țări europene; în 2012, a devenit dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu” din București

– 1948: S-a născut medicul Dan Gabriel Mogoş, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi din Oltenia şi nu numai, profesor la Facultatea de Medicină din Craiova, fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, în perioada 2005-2008; a practicat peste 15000 de intervenții chirurgicale; a avut competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie oncologică, chirurgie vasculară, management medical; în 2003, împreună cu soţia şi cei doi băieţi ai săi, medici, a înfiinţat Societatea Mogoş Med, prima Clinică Privată de Chirurgie din Oltenia cu spitalizare continuă (m. 2020) – 75 de ani

– 1951: A murit (în temniţa din Sighetul Marmaţiei) clericul romano-catolic de origine austriacă Anton Durcovici, primul episcop martir din Dieceza de Iaşi, beatificat de Vatican (n. 1888)

– 1953: S-a născut Casia Csehi, graficiană, pictoriță și ilustratoare – 70 de ani

– 1953: A murit (în închisoare) economistul, juristul și profesorul universitar Victor Bădulescu; director al Băncii de Credit Român (1928-1935); subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe în guvernele prezidate de Gheorghe Tătărescu, între 1934 – 1937; a participat, ca delegat al României la negocierile financiare şi comerciale din cadrul Societăţii Naţiunilor, la tratativele şi aranjamentele privind despăgubirile de război; a fost desemnat ca membru permanent al Consiliului Economic al Micii Antante şi, ulterior, al Înţelegerii Balcanice; deţinut politic; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (m. 1892) – 70 de ani

– 1954: S-a născut prozatorul, eseistul și publicistul Cristian Teodorescu

– 1954: S-a născut Florentin Smărăndache, matematician american de origine română, scriitor, poet și profesor universitar

– 1959: S-a născut Toni Grecu, fondatorul grupului „Divertis” şi creatorul Serviciului Român de Comedie

– 1963: S-a născut actorul Mihai Bica, cea mai reprezentativă voce a Teatrului Național Radiofonic în ultimele două decenii; este cel care a reuşit să dea glas şi viaţă învăţăturilor şi trăirilor părintelui Arsenie Boca – în serialul radiofonic dedicat părintelui Arsenie, realizat după scenarii de Costin Manoliu, regia Nicolae Mărgineanu; a fost Daniil Sandu Tudor (scenariu – Costin Manoliu, regia – Dan Puric), Părintele Zosim Oancea (scenariu – Costin Manoliu, regia – Gavriil Pinte), Constantin Brâncoveanu (scenariu – Iuliana Mateescu și Costin Manoliu, regia – Nicolae Mărgineanu), Monseniorul Ghika (scenariu – Raisa Radu, regia – Maria Agnesa Pușcașu) – pe care i-a întruchipat convingător, cu emoție și vibrație creștină; din 2002 a fost actor al Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov; actor colaborator al Teatrului Mic din București (2000 – 2002); în perioada 1988 – 1999, a fost actor la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, în ultimii șase ani ai acestei perioade fiind și directorul acestui teatru; a contribuit la înființarea Festivalului de Teatru din Sibiu (m. 2023) – 60 de ani

– 1966: A murit Ion Chinezu, critic literar şi traducător (n. 1894)

– 1971: A murit actorul Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (n. 1897)

– 1995: A murit sculptorul Constantin Popovici (n. 1938)

– 1998: A murit (la Berlin) Banu Rădulescu, medic-scriitor; fost deţinut politic; fondatorul (noiembrie 1990) şi redactorul-şef al revistei „Memoria” (revista gândirii arestate) şi preşedinte al Fundaţiei cu acelaşi nume; iniţiator al proiectului Memorialul „Fortul 13 Jilava” (fortul militar, dezafectat în perioda 1970-1980, urma să fie readus exact la forma în care a funcţionat ca închisoare politică în timpul regimului comunist) (n. 1924) – 25 de ani

– 2017: A murit pictorul și profesorul Leon Vreme (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– Geneva: Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va organiza o sesiune extraordinară a Comitetului său Executiv pentru a discuta despre condiţiile de sănătate din Gaza şi Cisiordania, potrivit unui document al agenţiei globale de sănătate a ONU şi ambasadorului palestinian. Directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus a convocat sesiunea după ce a primit o solicitare din partea a 14 membri ai board-ului OMS

– Buenos Aires, Argentina: Ceremonia de învestire a noului preşedinte argentinian, Javier Milei

– Doha: Vizita şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov

– Oslo/ Stockholm: Ceremonia de decernare a Premiilor Nobel 2023 pentru Pace (Oslo), Știință, Literatură și Economie (Stockholm) şi Banchetul Nobel

– Ierusalim: Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ține o ședință de cabinet

– Qatar: Forumul de la Doha (10 – 11 dec.)

– Abuja, Nigeria: Summit-ul ECOWAS

– Egipt: Alegeri prezidențiale (10 – 12 dec.)

– Hong Kong, China: Alegeri locale organizate conform unui proces reînnoit susținut de Beijing

– Londra: Marş la Londra pentru a cere liderilor COP28 să acţioneze în privinţa schimbărilor climatice

– Belgia: Marş naţional împotriva antisemitismului

– Berlin: Miting de solidaritate împotriva antisemitismului

– Rabat, Maroc: Marş împotriva ‘crimelor de război şi genocidului’ din Gaza, la apelul unui grup de sprijin pentru Palestina

– Bruxelles: Licitație pentru coperta originală a filmului „Asterix și Cleopatra” la Millon Belgium

– Franţa/ Elveţia: Se desfăşoară în Cupa Mondială de schi alpin:

  • slalomul masculin de la Val d’Isere (Franţa)
  • slalomul super-uriaş feminin de la Saint-Moritz (Elveţia)

– Austria: Au loc probe din Cupa Mondială de biatlon:

  • ştafetă masculină la Hochfilzen (Austria)
  • ştafetă feminină la Hochfilzen (Austria)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internațională a Drepturilor Omului” este marcată în baza rezoluției 423 (V) din 1950 a Adunării Generale a ONU; Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 10.XII.1948 (- 75 de ani), „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. Declarația stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu libertăți fundamentale. Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenția internațională asupra drepturilor politice și civile (1966), Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979), Convenția împotriva torturii (1984), Convenția împotriva Apartheidului (1985), Convenția drepturilor copilului (1989) etc. Adunarea Generală a ONU a adoptat în acest domeniu peste 60 de convenţii şi declaraţii prin care s-a avut în vedere şi instituirea unor mecanisme specifice de protecţie a acestor drepturi

– „Ziua Europeană a Avocaţilor”, are ca scop promovarea valorilor comune ale avocaţilor şi a rolului lor în edificarea statului de drept; alegerea acestei date, de către Consiliul Barourilor Europene în 2014, este legată de „Ziua internațională a drepturilor omului” care se serbează în această zi, avocaţii având un rol determinant în apărarea acestora

– „Ziua Internaţională a Cântului Coral”, eveniment iniţiat de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale în anul 1991, la iniţiativa compozitorului Alberto Grau din Venezuela; se desfăşoară anual în a doua duminică a lunii decembrie. În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000 când, la iniţiativa Fundaţiei Culturale „Sound”, în douăsprezece localităţi s-au desfăşurat impresionante manifestări corale

– 1198: A murit Averroes, medic şi filosof arab (n. 1126) – 825 de ani

– 1538: S-a născut poetul, dramaturgul și diplomatul italian Giovanni Battista Guarini (m. 1612) – 485 de ani

– 1618: La această dată a fost înmormântat Giulio Caccini, cântăreţ şi compozitor italian, teoretician al artei vocale, supranumit „părintele belcanto-ului” (n. ~1545) – 405 ani

– 1787: S-a născut pedagogul american Thomas Hopkins Gallaudet, fondator, împreună cu Laurent Clerc și Mason Cogswell, al școlii pentru copii surdo-muți (m. 1851)

– 1791: S-a născut Friedrich Von Gärtner, arhitect german (m. 1847)

– 1804: S-a născut Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german; contribuţii fundamentale în funcţiile eliptice, ecuaţiile diferenţiale, şi teoria numerelor (m. 1851)

– 1805: S-a născut pictorul german Karl Ferdinand Sohn (m. 1867)

– 1815: S-a născut Ada Lovelace (numele real: Augusta Ada King, contesă de Lovelace), matematiciană şi scriitoare engleză, considerată primul programator de calculator din lume; cunoscută în principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage, „Motorul Analitic” (primul calculator din lume, proiectat în 1837); limbajul de programare Ada îi poartă numele; a fost singurul copil legitim al poetului Lord Byron (m. 1852)

– 1822: S-a născut compozitorul francez de origine belgiană César Franck (m. 1890)

– 1823: S-a născut Theodor Kirchner, compozitor, dirijor, pianist german (m. 1903) – 200 de ani

– 1830: S-a născut poeta americană Emily Dickinson, o precursoare a imagismului secolului al XX-lea (m. 1886)

– 1845: S-a născut Wilhelm von Bode, istoric de artă german (m. 1929)

– 1851: S-a născut Melvil Dewey, bibliotecar şi bibliograf american; inventatorul (1874) clasificării zecimale şi fondatorul (1883) primei şcoli de bibliotecari (m. 1931)

– 1860: S-a născut Anna Croissant-Rust, scriitoare germană (m. 1943)

– 1870: S-a născut Pierre Louÿs, scriitor francez format sub influența parnasianismului și a simbolismului (m. 1925)

– 1872: S-a născut Ludwig Klages, filosof şi psiholog german, fondatorul grafologiei stiinţifice (m. 1956)

– 1884: S-a născut Albert Steffen, poet, pictor, dramaturg, eseist şi romancier elvețian (m. 1963)

– 1889: A murit scriitorul austriac Ludwig Anzengruber (n. 1839)

– 1891: S-a născut poeta germană Nelly (Leonie) Sachs; în 1940 a emigrat în Suedia; Premiul Nobel pentru literatură în 1966, împreună cu Samuel Joseph Agnon (Israel) (m. 1970)

– 1896: A murit Alfred Nobel, chimist şi industriaş suedez, inventatorul dinamitei (1867); a instituit premiul ce-i poartă numele şi care se decernează anual, începând cu 1901, în ziua comemorării morţii sale (n. 1833)

– 1908: S-a născut Olivier Messiaen (nume complet: Olivier-Eugene-Prosper-Charles Messiaen), compozitor, organist şi pedagog francez (m. 1992) – 115 ani

– 1909: S-a născut Frank W. Walbank, istoric şi filosof britanic (m. 2008)

– 1913: S-a născut Morton Gould, compozitor, dirijor şi pianist american (m. 1996) – 110 ani

– 1914: S-a născut Dorothy Lamour, cântăreaţă şi actriţă de film americană (m. 1996)

– 1914: S-a născut regizoarea de film daneză Astrid Henning-Jensen, supranumită cineasta copiilor; a lucrat şi în teatru şi televiziune (m. 2002)

– 1920: S-a născut dramaturgul, scenaristul, omul de televiziune și producătorul american Reginald Rose (m. 2002)

– 1923: S-a născut Jorge Semprún Maura, scriitor şi scenarist spaniol (m. 2011) – 100 de ani

– 1928: S-a născut Dan Blocker (Bobby Dan Davis Blocker), actor american (m. 1972) – 95 de ani

– 1934: S-a născut oncologul american Howard Martin Temin; studii privind interacţiunea dintre virusul tumoral şi materialul genetic al celulei; Premiul Nobel pentru medicină pe 1975, împreună cu conaţionalii săi Renato Dulbecco şi David Baltimore (m. 1994)

– 1935: S-a născut Ernesto Sampaio, scriitor (unul dintre marii teoreticieni ai suprarealismului), traducător şi jurnalist portughez (m. 2001)

– 1936: A murit Luigi Pirandello, dramaturg şi prozator italian; Premiul Nobel pentru literatură în 1934 (n. 1867)

– 1938: S-a născut dirijorul rus Yuri Temirkanov, artist al poporului (m. 2023) – 85 de ani

– 1941: S-a născut cantautorul şi compozitorul britanic Peter Sarstedt (m. 2017)

– 1946: A murit Damon Runyon, om de presă şi scriitor american (n. 1884)

– 1951: A murit Algernon Blackwood, scriitor englez; unul dintre cei mai prolifici autori de povestiri cu fantome (n. 1869)

– 1957: S-a născut actorul american Michael (Clarke) Duncan (m. 2012)

– 1958: S-a născut Cornelia Funke, scriitoare germană de cărţi pentru copii – 65 de ani

– 1960: S-a născut Sir Kenneth Branagh, actor de film, regizor, producător şi scenarist nord-irlandez

– 1960: A murit soprana franceză Mado Robin (n. 1918)

– 1967: A murit interpretul american de muzică soul Otis Redding (n. 1941)

– 1980: S-a născut Sarah Chang, violonistă americană de origine coreeană

– 1987: A murit violonistul american Jascha Heifetz, considerat unul dintre cei mai mari din toate timpurile (n. 1901, în Imperiul Rus)

– 2006: A murit Augusto Pinochet (nume complet: Augusto José Ramón Pinochet Ugarte), general şi dictator chilian; preşedinte al Republicii Chile între 1974 şi 1990 (n. 1915)

– 2010: A murit John B.(ennett) Fenn, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2003 (n. 1917)

– 2012: A murit cântăreaţa elveţiană de operă Lisa Della Casa, considerată una dintre cele mai mari interprete, din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, a operei lui W. A. Mozart (n. 1919)

– 2013: A murit chitaristul de jazz şi compozitorul american Jim Hall (nume complet: James Stanley Hall) (n. 1930) – 10 ani

– 2014: A murit scriitorul german Ralph Giordano, supravieţuitor al Holocaustului, căruia i-a dedicat o bună parte a operei sale (n. 1923)

– 2020: A murit Barbara Windsor, una dintre cele mai populare actriţe din Marea Britanie; cunoscută pentru rolurile din serialul „EastEnders” şi seria de filme „Carry On” (n. 1937)

– 2020: A murit actorul american Thomas Lister Jr., cunoscut pentru rolurile din „Friday“ şi „Al cincilea element” (n. 1958)

– 2021: A murit Michael Nesmith (nume complet: Robert Michael Nesmith), cântăreț, compozitor, actor, regizor de film, producător, om de afaceri și romancier american; devenit celebru datorită activităţii sale în cadrul formaţiei pop rock „The Monkees” (n. 1942)