Sindicatele din Sănătate solicită Executivului o majorare cu 20% a tuturor salariilor din sistem

Sindicatele din Sănătate au cerut, astăzi, Executivului o majorare cu 20% a tuturor salariilor din sistem, dar au fost refuzate de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul de resort, Alexandru Rafila. Guvernanţii au afirmat că salariile din Sănătate vor creşte cu 5%, aşa cum se va proceda în cazul celorlalte categorii de bugetari, a precizat prim-vicepreşedintele SANITAS, Iulian Pope. El nu exclude posibilitatea ca, în aceste condiţii, sindicaliştii să recurgă la proteste.
Iulian Pope: Avem în desfășurare un Consiliu Național, unde avem toți liderii județeni, ne așteaptă cu vești, probabil vom lua o decizie care să ne ducă în acțiuni de protest. De fiecare dată când am organizat acțiuni de protest, am încercat ca pacienții noștri, pentru că n-au nici o vină, să nu sufere. Așa vom face și de data asta. Vom face, cel mai probabil, un referendum în rândul membrilor de sindicat și vom afla cu ocazia asta care e disponibilitatea lor. Așa cum o simt eu, înainte de semnături și de înscrisuri, cred că au disponibilitatea pentru cea mai serioasă formă de protest care a existat în sistemul sanitar în ultimii 20 de ani./RADOR RADIO ROMÂNIA/amirea/denisse