Consiliul de Securitate al ONU a votat pentru creşterea ajutorului umanitar în Gaza

Consiliul de Securitate al ONU (CSONU) a aprobat vineri, într-o cheie moderată, o iniţiativă de creștere a ajutorului umanitar în Fâșia Gaza și a cerut măsuri urgente „pentru a crea condițiile pentru o încetare durabilă a ostilităților”, după o săptămână de amânări ale votului și negocierii intense pentru a evita un veto din partea Statelor Unite. Pe fondul indignării globale față de numărul tot mai mare de morți din Gaza în cele 11 săptămâni de război dintre Israel și Hamas și în contextul agravării crizei umanitare din enclava palestiniană, SUA s-au abținut la vot pentru a permite CSONU, format din 15 membri, să adopte o rezoluție propusă şi elaborată de Emiratele Arabe Unite (EAU). Restul membrilor CSONU au votat în favoarea rezoluției, cu excepția Rusiei care, de asemenea, s-a abținut. În urma unor negocieri la nivel înalt pentru a convinge Washingtonul, rezoluția nu mai diluează controlul Israelului asupra tuturor livrărilor de ajutoare către cele 2,3 milioane de persoane din Gaza. Israelul monitorizează livrările limitate de ajutoare către Gaza prin punctul de trecere Rafah din Egipt și punctul de trecere Kerem Şalom, controlat de Israel. Dar diluarea limbajului privind încetarea ostilităților a frustrat mai mulți membri ai consiliului – inclusiv pe Rusia, care are drept de veto – și statele arabe și ale Organizației de Cooperare Islamică, dintre care unii, potrivit diplomaților, consideră că această temperare a limbajului este o aprobare pentru Israel de a acționa în continuare împotriva Hamas. Rezoluția adoptată „solicită măsuri urgente pentru a permite imediat accesul umanitar sigur, neîngrădit și extins și pentru a crea condițiile pentru o încetare durabilă a ostilităților”. Proiectul inițial solicitase „o încetare urgentă și durabilă a ostilităților” pentru a permite accesul ajutoarelor. La începutul acestei luni, Adunarea Generală a ONU, formată din 193 de membri, a cerut o încetare a focului, 153 de state votând în favoarea demersului, care fusese anterior respins prin veto de SUA în CSONU. SUA și Israelul se opun unei încetări a focului în Gaza, considerând că aceasta ar fi doar în beneficiul Hamas. În schimb, Washingtonul susține pauzele în lupte pentru a proteja civilii și pentru a elibera ostaticii luați de Hamas./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 22 decembrie)