Regiunea Kirovohrad – Explozii raportate în oraşul Kropivniţki

Mai multe explozii au fost raportate, sâmbătă dimineaţă, în oraşul ucrainean Kropivniţki, în timpul unei alerte de raid aerian care a vizat întreaga regiune Kirovohrad. Potrivit canalelor locale de Telegram, exploziile s-au auzit după ora 10:00. Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat că există riscul ca ruşii să atace cu rachete regiunile Kirovohrad, Dnipropetrovsk, Mikolaiv, Herson și Odesa. În toate aceste regiuni, a fost declanşată alerta de raid aerian. Anterior, o explozie a fost raportată în oraşul Krivi Rih (regiunea Dnipropetrovsk), însă autorităţile locale şi armata ucraineană nu au comentat situaţia./sdan/lalexandrescu

(Agenția de presă RBC – 23 decembrie)