ANAF atenționează cu privire la o nouă campanie de mesaje false transmise în numele instituției

Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează cu privire la o nouă campanie de mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabililor li se solicită fișele de client și de furnizori ale facturilor emise și primite în luna curentă, pentru verificarea setărilor în sistemul e-Factură. ANAF recomandă să nu se dea curs unor astfel de solicitări, iar mail-urile să nu fie deschise și să nu fie transmise sume de bani. Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția – precizează Agenția Națională de Administrare Fiscală. De asemenea, se pot obține informații fiscale cu caracter general la call center ANAF./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 decembrie)