Reguli de utilizare a articolelor pirotehnice

Poliția Locală a Capitalei atrage atenția că articolele pirotehnice nu pot fi vândute persoanelor cu vârste mai mici de 16 ani și nu trebuie utilizate în apropierea locuințelor. În același timp, acestea nu trebuie folosite între orele 24:00 și 06:00, cu excepția evenimentelor autorizate și a perioadelor de sărbători naționale sau locale. De asemenea, trebuie respectată o distanță de cel puțin 500 de metri față de instalațiile electrice, depozitele de combustibil și instalațiile de gaze. O altă zonă interzisă este cea din apropiere a obiectivelor chimice, petrochimice și a altor locuri cu risc de incendiu sau explozie. Poliția Locală mai transmite că folosirea articolelor pirotehnice cu zgomot excesiv este sancționată cu amenzi, iar comercializarea neautorizată și nerespectarea altor reguli constituie infracțiuni și contravenții.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 27 decembrie)/amirea/eradu