Noi percheziții în dosarul incendiului de la Ferma Dacilor

Fostul şi actualul primar ai comunei Gura Vadului, dar şi un funcţionar al administraţiei locale sunt vizaţi de percheziţiile de astăzi în dosarul incendiului de la Ferma Dacilor, au precizat surse judiciare. Procurorii prahoveni au anunţat că au extins urmărirea penală in rem pentru toate infracţiunile de fals şi abuz în serviciu, toate în legătură cu situaţia juridică a imobilului. În acest caz au avut loc mai multe percheziţii, iar șase persoane, inclusiv administratorii pensiunii, au fost aduse la audieri. Anterior, anchetatorii anunţaseră că în cauză sunt efectuate cercetări in rem pentru distrugere şi ucidere din culpă. Şapte trupuri carbonizate au fost scoase de sub ruinele complexului turistic devastat de incendiu. Al optulea nu a fost găsit, însă au fost identificate fragmente de os care au fost trimise la laborator pentru analize./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 ianuarie