Zeci de mii de oameni au asistat la slujbele și ceremoniile specifice de sărbătoarea Botezului Domnului

Realizator: Mihaela Enache – Zeci de mii de oameni au asistat în toată țara și în număr foarte mare în orașele de la malul Dunării sau al Mării Negre, la slujbele și ceremoniile specifice de sărbătoarea creștină Botezul Domnului, denumită popular Bobotează. Credincioșii au primit Agheasma Mare, ce amintește de Apa Iordanului, considerată sfințită în momentul botezului lui Iisus Hristos. Corespondentul RRA în județul Mehedinți, Mihai Bădescu, despre evenimentele desfășurate astăzi la Drobeta-Turnu Severin.
Reporter: Cel mai important moment al procesiunii religioase din portul severinean a fost sfințirea Agheasmei Mari.
-: Botezul Domnului este o rebotezare a noastră, a fiecăruia. Este o zi în care trebuie să ne curățim sufletele în primul rând, iar Agheasma Mare pe care o ducem astăzi acasă are cu adevărat puteri tămăduitoare.
-: Cu atâtea războaie la granițele noastre și nu numai, în lume, cred că singurul lucru pe care îl vrea tot românul este să fie pace în țară, pace în lume. Să fim sănătoși, că până la urmă am trecut după o pandemie și vrem cu toții să ne creștem copiii în pace și liniște și în credință, bineînțeles.
-: Ca la orice fel de sărbătoare mare, împăcat în primul rând sau cel puţin așa mi-ar place să cred. Și mă bucur că se pot ține din nou slujbele în port, în aer liber și sunt încântat că vine din ce în ce mai multă lume, fiecare poartă rugăciune în suflet.
Reporter: Înaltul prelat al locului a vorbit despre însemnătatea apei sfințite pe care credincioșii o primesc de Bobotează.
Preasfinţitul Nicodim Nicolaescu: Am aflat cât de mult ajutor de la Dumnezeu primim prin stropirea cu apă sfinţită, Agheasma cea Mare pe care noi o vom lua la casele noastre, cu evlavie, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru bunătatea lui.
Reporter: Prelații au binecuvântat și apele Dunării și au aruncat în apă crucea care a fost recuperată de un localnic./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (6 ianuarie)