Calendarul evenimentelor, 7 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* A doua zi după Dumnezeiasca Arătare a Sfintei Treimi la Botezul Domnului (6 ian.), se prăznuiește Soborul cinstitului și slăvitului proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, prilej cu care în toate bisericile se va săvârși Sfânta Liturghie

* Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în Biserica ortodoxă pe stil vechi, cu precădere în comunitățile de ruși lipoveni, ucraineni, moldoveni și sârbi

* Buzău: Parohia ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ din municipiul Buzău – cartierul Poştă, Str. Murgului nr. 31 – îşi prăznuiește hramul duminică, 7 ianuarie. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a binecuvântat primirea în dar de către parohia buzoiană a unui fragment din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, ce va fi oferit de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. În ziua hramului, de la ora 7:30, Utrenia şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite de Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În seara aceleiaşi zile, de la ora 19:00, va fi săvârşită o slujbă de Priveghere (Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Vecernia cu Litie, Utrenia şi Sfânta Liturghie), de către Protos. Veniamin Anghel, stareţul Mănăstirii Ciolanu din comuna Tisău, judeţul Buzău, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi

* Techirghiol: Duminică, 7 ianuarie, de sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, de la ora 8:00, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol, Str. Plantelor nr. 3

– Cultură

* Solista Mirabela Dauer va susține un concert la Berăria H, de la ora 17:30

* Brăila: De la ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului Maria Filotti, se va juca piesa „Scene din viața Mariei Filotti”, de Matei Lucaci Grünberg și Sever Bârzan, un spectacol care a avut premiera pe 24 septembrie 2023

* Galați: De la ora 18:30, artiștii secției de Revistă a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” prezintă comedia Pe veci…dar nu cu tine! – o adaptare după „Scaiul” de Georges Feydeau, realizată de Paul Buța

– Sport

* CSM Bucureşti înfruntă echipa muntenegreană Buducnost BEMAX Podgorica, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:00, la Sala Polivalentă – Bucureşti

* Buzău: Primul meci pe care echipa feminină de handbal HC Dunărea Brăila îl va disputa în anul 2024 va fi la Buzău, în sala Romeo Iamandi, în data de 7 ianuarie, de la ora 15:00, împotriva echipei franceze Chambray Touraine Handball, într-un meci din Grupa B a competiţiei feminine de handbal EHF European League

* Jud. Harghita: Se dispută un meci în Erste Liga la hochei pe gheaţă: ACSH Gheorgheni – Corona Braşov – ora 18:30

* Antalya, Turcia: Echipa de fotbal Universitatea Cluj va disputa trei partide de verificare în stagiul de pregătire din Antalya. „Şepcile roşii” vor juca primul test pe 7 ianuarie (ora 14:00, ora României), cu Kocaelispor (ocupanta locului secund în a doua ligă din Turcia)

* Arabia Saudită: Emanuel Gyenes participă la Raliul raid Dakar 2024 (5-19 ian.)

  • etapa 2: Al-Henakiyah – Al-Duwadimi, 655 km (463 km probe speciale)

* Austria: Selecţionata României participă la un turneu de calificare la Campionatul European de handbal masculin Under-18:

  • România – Letonia – ora 11:45, la BSFZ Sudstadt Halle 1 – Maria Enzersdorf

* Croația/ Țările de Jos: Echipele României participă la Campionatele Europene de polo pe apă:

  • masculin (Croaţia, 4-13 ian.): România – Slovenia (Dubrovnik, ora 18:45), în Grupa D
  • feminin (Eindhoven/Olanda, 5-13 ian.): România – Turcia (ora 10:00), în Grupa C

– S-a întâmplat într-o zi de 7 ianuarie

* Se împlinesc 185 de ani (1839) de când vedea lumina tiparului, la Buzău, „Vestitorul bisericesc”, publicaţie săptămânală realizată de ierodiaconul Dionisie Romano şi de profesorul Gavriil Munteanu

* Acum 167 de ani (1857) avea loc prima audiţie a Concertului nr. 2 în La major pentru pian, de Franz Liszt

* Se împlinesc 120 de ani (1904) de când era introdus semnalul marinăresc utilizat în caz de pericol, CQD (Come – Quick – Danger), înlocuit doi ani mai târziu cu SOS. Deși oficial SOS este doar o secvență distinctă de cod Morse care nu reprezintă, în fapt, nicio abreviere, în utilizarea populară este asociată cu fraze precum „Save Our Souls” și „Save Our Ship”

* În urmă cu 107 ani (1917) era înfiinţat, la Iaşi, „Comitetul naţional al românilor emigranţi din Austro-Ungaria”, format din 12 persoane (Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Ion Nistor, Sever Bocu ş.a.), care a semnat „Declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare” (7/20)

* Acum 78 de ani (1946), la presiunile Comisiei Aliate de Control, în guvernul dr. Petru Groza erau admişi câte un reprezentant al PNŢ şi PNL, în calitate de miniştri secretari de stat fără portofoliu, fapt ce a dus la sfârşitul „grevei regale” (începute la 21.VIII.1945)

* Sunt marcați 45 de ani (1979) de când era înlăturat, de către trupele vietnameze, regimul khmerilor roşii din Cambodgia. Acest regim de teroare, instalat, în 1976, de Pol Pot (dictator al Cambodgiei între anii 1976 şi 1979 şi liderul gherilei comuniste khmerii roşii), a adoptat o serie de măsuri care au dus la moartea a peste 1,7 milioane de cambodgieni (aproximativ 20 la sută din populaţia ţării), mai multe milioane de cambodgieni au fost arestaţi, iar alţii s-au exilat

* Cu 32 de ani în urmă (1992), în perioada 7 – 14 ianuarie, s-a desfăşurat recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România. Cifra de 22.810.035 persoane a marcat o creştere cu 1.353.000 a persoanelor înregistrate (respectiv 7,1%) faţă de recensământul din 1977. Ponderea populaţiei române în totalul cetăţenilor a crescut de la 88,1%, în 1977, la 89,5%

* În urmă cu 29 de ani (1995), în ziua Crăciunului rusesc, la Moscova, a fost pusă piatra de temelie pentru reconstrucţia catedralei „Iisus Hristos Mântuitorul” (biserică dărâmată, în anul 1931, din ordinul lui Stalin). La 7.IX.1997, a avut loc ceremonia de inaugurare a noii catedrale, odată cu cea de-a 850-a aniversare a Moscovei. Catedrala „Iisus Hristos Mântuitorul” a fost ridicată de ţarul Alexandru I ca semn de recunoştinţă pentru victoria Rusiei în războiul franco-rus din 1812 şi pentru a comemora victoria armatei ruse împotriva lui Napoleon. Piatra de temelie a fost pusă la 10.IX.1839, iar construcţia a durat 44 de ani, fondurile fiind asigurate din bani publici

* Acum 9 ani (2015) avea loc atentatul terorist de la sediul redacţiei săptămânalului satiric francez „Charlie Hebdo”. Doi militanţi islamişti – fraţii Chérif şi Saïd Kouachi, mascaţi şi înarmaţi, au pătruns în birourile editoriale şi au început să tragă cu arme automate, 12 oameni – zece jurnalişti şi doi poliţişti – au fost ucişi, în timp ce alţi 11 au fost răniţi. Potrivit unei declaraţii făcute ulterior de reprezentanţii filialei Al-Qaeda din Yemen, care şi-au asumat responsabilitatea atacului, jurnaliştii francezi au fost pedepsiţi pentru că au batjocorit, prin caricaturile realizate, imaginea profetului Mahomed

Aniversări – Comemorări

– Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Calendarul Creştin-Ortodox 2024; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)

– Botezul Domnului (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– Crăciunul – pe stil vechi (sărbătorit de bisericile din Ierusalim, Rusia, R. Moldova, Georgia, Serbia şi mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului; începând cu 1991, în Rusia se marchează ca sărbătoare oficială)

– 1869: S-a născut Ştefan Orăşanu; a scris poezie, dar mai ales studii de istorie şi istorie literară, cronică dramatică, muzicală şi de artă plastică (m. 1903) – 155 de ani

– 1872, 7/19: S-a născut Frederic Storck, sculptor român de origine germană; fiul sculptorului Karl Storck şi soţul pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck; membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică” (m. 1942)

– 1881, 7/20: S-a născut prozatoarea Irina Lecca; după moartea soţului, s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat vieţii monahale; în răstimpul cât a fost stareţă (1940-1942; 1946-1951), s-a preocupat de organizarea unui orfelinat, a atelierelor de ţesătorie şi broderie, precum şi de învăţământul seminarial monahal (m. 1953)

– 1895: S-a născut pianista elveţiană de origine română Clara Haskil (m. 1960)

– 1900: S-a născut Sanda Movilă, poetă, prozatoare şi traducătoare; soţia scriitorului Felix Aderca (m. 1970)

– 1902: S-a născut geologul Nicolae S. Petrulian; contribuţii la studiul mineralogic şi geochimic al unor zăcăminte de minereuri complexe din România; membru al titular Academiei Române din 1963 (m. 1983)

– 1905: S-a născut profesorul de teologie Ştefan Lupşa; studii privind istoria bisericească universală şi română (în special istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania), studii de patrologie (m. 1964)

– 1908: A murit M.[oise] Ronetti-Roman (pseudonimul lui Aron Blumenfeld), poet şi dramaturg (n. 1847). NOTĂ: Unele surse dau naşterea în anul 1852 sau 1853

– 1915, 7/20: A murit Atanasie Marian Marienescu, istoric, filolog, scriitor, folclorist şi etnograf; lui i se datorează tipărirea primei culegeri de colinde din teritoriile româneşti (1859); membru corespondent al Societăţii Academice Române şi, apoi, membru titular al Academiei Române din 1881 (n. 1830)

– 1926: S-a născut Mircea Sântimbreanu, scriitor şi editor de literatură pentru copii şi tineret (m. 1999)

– 1933: S-a născut actriţa Ioana Bulcă-Diaconescu. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1935, iar altele, 1936

– 1936: S-a născut violonistul Varujan Cozighian

– 1936: S-a născut actriţa Ioana Citta Baciu (m. 2016)

– 1938: S-a născut scenograful Radu Călinescu (m. 1984)

– 1942: S-a născut Horaţiu Rădulescu, compozitor francez de origine română, considerat fondataor al aşa-numitei „muzici spectrale” (m. 2008)

– 1944: A murit geologul şi paleontologul Ion Th. Simionescu; lucrări de paleontologie şi stratigrafie a diferitelor regiuni ale României; membru titular al Academiei Române din 1911, vicepreşedinte (1932-1935) şi preşedinte (1941-1944) al acestui for (n. 1873) – 80 de ani

– 1945: S-a născut inginerul şi profesorul Ion-Gheorghe Boldea, recunoscut ca unul din specialiştii de frunte din lume în domeniul maşini şi acţionări electrice; a inventat şi a realizat în ţară primul vehicul pe pernă magnetică din lume cu motoare liniare sincrone performante; laureat al premiului Nikola Tesla în 2015, „pentru contribuţia adusă designului şi controlului maşinilor electrice rotative şi liniare pentru industria de aplicaţii”; membru titular al Academiei Române din 2016

– 1947: S-a născut Doina Modola, critic literar, teatrolog şi eseistă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj

– 1954: S-a născut fizicianul Marius-Ioan Piso; fondator, director executiv (din 1995) și preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române (2004-2022), fondator al Institutului de Ştiinţe Spaţiale (1991); autorul a peste 20 de brevete în senzori inerţiali şi de gravitaţie, comunicaţii optice şi tehnologie nano-magneticǎ; a contribuit la dezvoltarea politicilor spațiale din România; președinte al Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului (din oct. 2020) – 70 de ani

– 1958: A murit dr. Petru Groza, jurist şi om politic; preşedinte al organizaţiei „Frontul Plugarilor” (1933-1953); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1944 – februarie 1945); sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui ca prim-ministru; Groza a format, la 6 martie 1945, un nou guvern, ministerele-cheie fiind deţinute de comunişti; preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale – şeful statului (1952-1958) (n. 1884)

– 1962: S-a născut fosta canotoare Florica Lavric, câştigătoare a medaliei de aur la JO de la Los Angeles (1984) cu echipajul de 4+1 rame (m. 2014)

– 1990: A murit Ovidiu Bârlea, folclorist (autor a numeroase antologii şi al unor lucrări de sinteză dedicate problemelor metodologice ale disciplinei folclorice) şi prozator (n. 1917)

– 1993: A murit Sile Dinicu, pianist, dirijor şi compozitor de muzică de estradă (a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii timp de 34 de ani) (n. 1919)

– 1996: A murit actorul Ion Manta (n. 1906)

– 1998: A murit istoricul Alexandru Elian; domeniile predilecte: relaţiile Ţărilor Române cu Bizanţul, istoria culturii româneşti medievale, precum şi momentele principale ale istoriei Bisericii Ortodoxe; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1910). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 8.I.1998

– 2007: A murit Sorana Coroamă-Stanca, regizor, profesor, dramaturg, critic teatral şi publicist; soţia lui Dominic Stanca, scriitor şi actor (n. 1921, la Chişinău, azi în R. Moldova)

– 2011: A murit regizorul şi actorul Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu); supranumit „Domnul Radio”, din 1952 a fost regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română, numele său fiind legat de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă” (n. 1917, la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu)

– 2013: A murit istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz, originar din România; s-a numărat printre fondatorii Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Tel Aviv (n. 1925, la Cernăuţi)

– 2013: A murit ÎPS Epifanie Norocel (prenumele la botez, Gavril), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei (din iulie 1982) (n. 1932)

– 2017: A murit fizicianul Nicolae Ionescu-Pallas; autorul a peste 250 lucrări ştiinţifice, abordând variate domenii ale fizicii şi matematicii (mecanica clasică şi cea relativistă, termodinamica, mecanica cuantică, fizica laserilor şi cea a plasmei, cosmologia şi matematicile aplicate) dar şi ale istoriei şi filosofiei ştiinţei; membru de onoare al Academiei Române din 2016 (n. 1932)

EVENIMENTE EXTERNE

– Istanbul: Președintele Recep Tayyip Erdogan își numește candidatul la alegerile municipale din Istanbul

– Doha, Qatar: Vizita secretarului de stat american Antony Blinken

– Amman, Iordania: Vizita secretarului de stat american Antony Blinken

– Tel Aviv/ Teritoriile palestiniene: Ministrul german de externe Annalena Baerbock efectuează, începând de duminică, o vizită în Israel și Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor tot mai mari din regiune. Discuțiile se vor concentra pe situația umanitară dramatică din Gaza, situația din Cisiordania și situația extrem de volatilă de la granița dintre Israel și Liban. Vor avea loc întâlniri cu președintele Isaac Herzog și cu noul ei omolog Israel Katz. În teritoriile palestiniene, ministrul intenționează să poarte discuții cu președintele Autorității Palestiniene Mahmud Abbas și cu ministrul palestinian de externe Riyad al-Maliki, printre alții

– Londra: Manifestație în sprijinul ostaticilor israelieni

– Londra: Interviu cu prim-ministrul Rishi Sunak, la BBC

– Londra: Interviu la Sky News cu liderul Partidului Laburist

– Kaohsiung, Taiwan: Întâlnirea candidatului partidului de opoziție KMT la alegerile prezidențiale, Hou Yu-ih

– Kaohsiung: Întâlnirea electorală a candidatului partidului de guvernământ la alegerile prezidențiale, Lai Ching-te

– Bangladesh: Alegeri pentru Parlamentul Național din Bangladesh

– Jakarta, Indonezia: A doua dezbatere pentru alegerile prezidențiale

– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Papa Francisc celebrează Liturghia și botează mai mulți copii în Capela Sixtină

– Phnom Penh: Partidul Popular Cambodgian, aflat la guvernare, sărbătorește 45 de ani de la victoria asupra regimului Khmer Roșii

– Los Angeles: Cea de-a 81-a ediţie a ceremoniei decernării premiilor Globurile de Aur pentru cinema și televiziune – la The Beverly Hilton din Beverly Hills, California

– Paris: Manifestări de marcare a 9 ani de la atentatul împotriva Charlie Hebdo

– Slovenia: Schi alpin – Cupa Mondială, slalom feminin, la Kranjska Gora

– Elveția: Schi alpin – Cupa Mondială, slalom masculin, laAdelboden

– Germania: Se desfăşoară probele de ştafetă (masculină şi feminină) de la Oberhof (Germania), din Cupa Mondială de biatlon

Aniversări – Comemorări

– 1502: S-a născut Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585; la 24.II.1582 va introduce, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic; calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (numit şi de stil vechi) şi va fi adoptat de ţările protestante în secolul al XVIII-lea, iar de România în anul 1919 (m. 1585)- 1715: A murit François Fénelon, prelat catolic şi scriitor francez, precursor al filosofilor iluminişti (n. 1651)

– 1830: A murit Sir Thomas Lawrence, pictor englez (n. 1769)

– 1871: S-a născut matematicianul francez Émile Borel; contribuţii în domeniul analizei matematice, în topologie şi în teoria probabilităţilor; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (m. 1956)

– 1899: S-a născut compozitorul francez Francis Poulenc (m. 1963) – 125 de ani

– 1907: S-a născut harpistul spaniol Nicanor Zabaleta (m. 1993)

– 1912: S-a născut dirijorul german Gűnter Wand (m. 2002)

– 1922: S-a născut flautistul francez Jean-Pierre Rampal (m. 2000)

– 1925: S-a născut (în India) naturalistul britanic Gerald Durrell; reputat cercetător în domeniul ştiinţelor naturale şi militant pentru protecţia mediului înconjurător şi a speciilor pe cale de dispariţie; autor a numeroase cărţi şi gazda unor emisiuni despre natură realizate de BBC; frate cu scriitorul Durrell Lawrence (m. 1995)

– 1928: S-a născut scriitorul, scenaristul, regizorul şi producătorul american William Peter Blatty (m. 2017)

– 1932: S-a născut scriitorul, istoricul și politicianul francez Max Gallo (pseudononim: Max Laugham); autor a peste o sută de cărți și al biografiilor unor personalități ca Robespierre, Garibaldi, Napoleon sau Iulius Cezar (m. 2017)

– 1932: A murit André Maginot, om politic francez, ministru de război (1922-1924, 1929-1932); la 11.XII.1929 propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii cunoscută sub numele de „Linia Maginot” (n. 1877)

– 1943: A murit Nikola Tesla, mare inventator şi vizionar american de origine croată; deschizător de drumuri în domenii tehnice vaste, precum cel al electricităţii, radioului, curenţilor de înaltă frecvenţă, sistemului de curent alternativ, câmpului magnetic rotativ, structurii atomului şi nucleului acestuia, motoarelor şi diferitelor tehnologii fără de care lumea modernă ar fi de neînchipuit; a proiectat prima hidrocentrală de curent electric alternativ din lume, de pe Cascada Niagara, devenită operaţională în 1895; tot lui îi datorăm şi primul sistem de comunicaţie wireless, primii roboţi, prima telecomandă, lampa fluorescentă, primul generator de ozon medical, ideea de vehicul cu decolare verticală ş.a. (n. 1856)

– 1951: A murit filosoful francez René Guénon (n. 1886)

– 1955: A murit Sir Arthur Keith, anatomist şi antropolog britanic; specialist în studiul fosilelor umane şi în reconstituirea omului preistoric (n. 1866)

– 1964: S-a născut actorul american de film Nicolas Cage (numele adevărat: Nicolas Kim Coppola) – 60 de ani

– 1967: S-a născut actorul indian Irrfan Khan; s-a numărat printre primii actori de la Bollywood cu o prezenţă notabilă în cinematografia occidentală (m. 2020)

– 1967: A murit Carl Schuricht, dirijor şi compozitor german (n. 1880)

– 1977: S-a născut Dustin Diamond, actor, regizor, comediant și muzician american (m. 2021)

– 1984: A murit fizicianul francez Alfred Kastler; a fundamentat metodele optice în studiul rezonanţelor hertziene la atomi; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1966 (n. 1902) – 40 de ani

– 1997: A murit violonistul şi dirijorul francez de origine ungară Vègh Sándor (n. 1912, la Cluj)

– 1998: A murit chimistul elveţian Vladimir Prelog; cercetări în domeniul asimetriei moleculare, cu consecinţe practice importante în sinteza unor hormoni, antibiotice etc.; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1975, împreună cu britanicul John Warcup-Cornforth (n. 1906, la Sarajevo, Bosnia-Herţegovina)

– 2004: A murit actriţa suedeză de film Ingrid Thulin, una dintre actriţele favorite ale renumitului regizor Ingmar Bergman (n. 1926) – 20 de ani

– 2013: A murit actorul american Huell Howser (n. 1945)

– 2015: A murit scriitorul, regizorul şi scenaristul polonez Tadeusz Konwicki; cel mai cunoscut roman al său este „Mica Apocalipsă”, o carte premonitorie despre căderea regimului comunist (n. 1926)

– 2015: A murit actorul australian de film şi televiziune Rod Taylor (nume real: Rodney Sturt Taylor) (n. 1930)

– 2016: A murit cântăreaţa americană Kitty Kallen (n. 1921)

– 2017: A murit Mario Soares, om politic şi avocat portughez; preşedinte socialist al Portugaliei în perioada 1986-1996; a contribuit la căderea dictaturii în 1974 şi a ajutat la integrarea europeană a ţării (n. 1924)

– 2018: A murit părintele arhimandrit Placide Deseille, personalitate marcantă a ortodoxiei franceze, teolog, duhovnic, profesor, fondator de mănăstiri, scriitor şi traducător (n. 1926)

– 2018: A murit cântăreaţa franceză France Gall (nume la naștere: Isabelle Geneviève Marie Anne Gall) (n. 1947)

– 2019: A murit Jocelyne Saab, regizoare, producătoare, scenaristă, artistă și reporteră libaneză; pionieră a cinematografiei din Orientul Mijlociu, s-a concentrat asupra celor defavorizați – de la populații strămutate la luptători exilați, orașe în război și o lume a patra fără voce; a realizat documentare despre Beirutul distrus de război; fondatoare a Festivalului Internațional de Film al Rezistenței Culturale din Liban (n. 1948) – 5 ani

– 2020: A murit muzicianul canadian Neil Peart, baterist și textier al celebrei trupe de rock progresiv „Rush” (n. 1952)

– 2020: A murit scriitoarea, criticul literar și jurnalista americană Elizabeth Wurtzel; autoarea bestsellerului „Prozac Nation” (1994), o carte de referinţă despre depresia cronică, care a contribuit la naşterea unui gen literar încă embrionar şi a alimentat dezbaterea despre bolile mintale, un subiect în mare măsură tabu la acea vreme (n. 1967)

– 2021: A murit regizorul, producătorul și scenaristul britanic Michael Apted; cunoscut pentru seria documentară „Up” (n. 1941)

– 2022: A murit actorul, regizorul de film și activistul american Sir Sidney Poitier, care a doborât barierele rasiale devenind primul actor de culoare recompensat cu un Oscar (pentru rolul din „Lilies of the Field”, în 1963), inspirând o întreagă generaţie în timpul mişcării pentru drepturi civile; ambasador al Bahamas în Japonia (1997-2007) şi pentru UNESCO (2002-2007) (n. 1927)