Investiţiile nete realizate în economia națională au crescut semnificativ în primele nouă luni ale anului trecut

Investiţiile nete realizate în economia națională au crescut semnificativ în primele nouă luni ale anului trecut, ajungând la 118 miliarde de lei, cu 14% mai mult față de perioada ianuarie-septembrie 2022. Cele mai multe dintre ele aparțin sectorului majoritar privat, aproape 98 de miliarde de lei. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, investițiile în lucrări de construcții noi și achiziționarea de utilaje, inclusiv mijloace de transport, au însumat peste 74 de miliarde de lei, reprezentând 62% din totalul investițiilor în economia națională. În primele nouă luni ale anului trecut, numărul autorizațiilor de construire a scăzut însă cu aproximativ 8.000, la 26.000 cele mai multe eliberate pentru mediul rural, iar numărul locuințelor finalizate s-a redus la aproximativ 50.000, cu aproape 3.000 mai puține față de perioada ianuarie-septembrie 2022, potrivit INS./bcodreanu/ctuluc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 ianuarie