Premierul Franţei, Élisabeth Borne, și-a prezentat demisia din funcție

Schimbare de guvern în Franța în această seară: premierul Élisabeth Borne și-a prezentat demisia din funcție. În cursul după-amiezii, șefa executivului francez fusese prica la Palatul Élysée pentru o discuție cu președintele, după care și-a anulat toate întâlnirile de pe agendă. În 20 de luni de când se află în fruntea cabinetului de la Paris, Élisabeth Borne și-a asumat responsabilitatea pentru cel puțin două reforme nepopulare și controversate: cea a creșterii vârstei de pensionare în prima parte a anului trecut și cea a sistemului privind migrația, adoptată în decembrie cu multe compromisuri și tensiuni atât în Parlament, cât și în rândul majorității prezidențiale. Potrivit unor surse citate de presa franceză și preluate de corespondenta RRA Daniela Coman, cele mai mari șanse de a primi misiunea de a forma un nou cabinet le-ar avea tânărul ministru al educației, Gabriel Attal, care, la doar 34 de ani, ar putea deveni cel mai tânăr premier din istoria Franței./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 ianuarie)