29 de ucraineni nu au putut fi evacuaţi din Fâșia Gaza, din cauza colaborării lor cu Hamas

Ambasadorul Ucrainei în Israel, Evhen Korniciuk, a raportat că serviciile de securitate israeliene şi egiptene nu au acordat permisiunea pentru evacuarea a 29 de cetățeni ucraineni din Fâșia Gaza, din cauza cooperării acestora cu Hamas. Diplomatul a menționat că numărul cetățenilor ucraineni care au rămas în Fâșia Gaza este de peste 29. „Nu îi putem forța să plece de acolo. Am convins oamenii să plece, dar nu toți au fost de acord, din varii motive. 29 de cetățeni, toți bărbați, au colaborat cu Hamas, într-un fel sau altul” – a explicat Korniciuk. Potrivit ambasadorului, partea ucraineană a luptat pentru fiecare dintre cetățenii săi. Pentru unii ucraineni, au fost convenite măsuri suplimentare de securitate în timpul șederii lor în Egipt. Potrivit lui Evhen Korniciuk, Ucraina, la fel ca toate țările partenere, se află în aceeași situație: procentul total al celor cărora nu li se permite să plece nu depășește 7%. „Unii au fost mai puțin norocoși, adică, aparent, există mai multe dovezi în cazul lor cu privire la cooperarea cu Hamas. Dar, mai devreme sau mai târziu, această situație va fi rezolvată, războiul nu va continua la nesfârșit” – a adăugat ambasadorul. Ucraina şi-a finalizat cu succes operațiunea de salvare a cetățenilor ucraineni din Fâșia Gaza. Au fost evacuate 315 persoane, dintre care 304 sunt ucraineni. De asemenea, partea ucraineană a evacuat doi palestinieni și nouă cetățeni ai Republicii Moldova./sdan/schelaru

(HROMADSKE TV – 11 ianuarie)