Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat că dorește legalizarea căsătoriilor cuplurilor de același sex

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat că dorește legalizarea căsătoriilor cuplurilor de același sex, oferindu-l acestora dreptul de a se uni printr-o căsătorie civilă, în locul unui simplu acord de parteneriat. Șeful guvernului elen nu a precizat când va fi supus proiectul de lege spre dezbatere Parlamentului, dar, potrivit media grecești, acest lucru se va întâmpla până la alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie. De la Atena, transmite Michaela Lambrinidou.
Reporter: După alegerile legislative din vara trecută, liderul Partidului Noua Democrației, Kyriakos Mitsotakis, a reiterat intenția sa de a legaliza căsătoriile între persoane de același sex, subliniind că în opinia sa societatea elenă este acum mult mai matură. Într-un interviu televizat, Kyriakos Mitsotakis a anunțat aseară că în următorul interval de timp, după o perioadă de dezbateri în cadrul societății, intenționează să legalizeze căsătoriile cuplurilor de același sex, oferindu-le dreptul de a se uni printr-o căsătorie civilă, în loc de un simplu acord de parteneriat. Premierul grec nu a precizat când va fi supus proiectul de lege spre dezbatere în Parlament, dar, potrivit informațiilor, momentul este stabilit înainte de alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie. Kyriakos Mitsotakis este conștient că vor exista reacții nu numai în rândul taberei conservatoare a partidului său sau a unui segment al societății, dar el a argumentat că proiectul de lege are ca scop aducerea egalității pentru cuplurile de același sex în special în ceea ce privește căsătoria, asigurând totodată drepturi echivalente, cum ar fi adopția, cu scopul de a proteja drepturile copiilor din parteneriatele între persoanele de același sex, care în prezent nu sunt recunoscute. Totuși nu intenționează să legifereze dreptul la reproducere asistată medical prin intermediul unei mame surogat. Așa cum era de așteptat un număr mare de deputați se opun acestui proiect de lege, cu precădere cei care aparțin partidelor conservatoare de extremă dreapta, dar în același timp și un număr considerabil de deputați ai partidului de guvernământ, care au declarat deja că, din motive de principiu, nu vor vota proiectul de lege în speță. Pentru prima oară în istoria parlamentului grec, un guvern majoritar riscă să nu poată vota un proiect de lege propriu și, în acest caz, Kyriakos Mitsotakis mizează pe votul partidelor pe stânga. Întrebat aseară dacă va impune disciplină de partid, premierul a spus că nu o va impune, dar a lăsat totuși să planeze ideea ca deputații partidului său să nu fie prezenți la procedura de vot, pentru a atenua astfel presele negative. O serie de sondaje de opinie au arătat că societatea greacă este împărțită aproape egal în ceea ce privește căsătoria între persoane de același sex, dar se opun extinderii drepturilor parentale depline pentru cuplurile homosexuale. Nu la fel de tolerantă este însă și Biserica Ortodoxă Greacă și Sfântul Sinod, care a declarat că se opune acestei perspective, afirmând că pentru cuplurile de acelaşi sex copiii sunt niște accesorii și sunt tratați ca animale de companie./RADOR RADIO ROMÂNIA//adumitrache/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 ianuarie