Mii de agricultori din Germania vor veni la Berlin pentru a protesta

RADOR RADIO ROMÂNIA (15 ianuarie) – În Germania, mii de agricultori vor veni astăzi în capitala Berlin. Anularea subvențiilor la motorină, precum și a altor facilități fiscale a produs nemulțumirea sutelor de mii de proprietari de ferme. Ei spun că eliminarea, chiar și treptată, a scutirilor fiscale pentru motorină va da naștere la costuri suplimentare câteva mii de euro pe an pentru fiecare fermă. După o săptămână de proteste în care fermierii locat străzile orașelor din întreaga țară, acțiune care s-a suprapus peste o grevă a mecanicilor de locomotivă, liderii coaliției de la Berlin au anunțat că se vor întâlni astăzi cu reprezentanții asociației fermierilor. Șeful acesteia și-a exprimat speranța că guvernanții sunt conștienți de caracterul exploziv al problemei și că vor prezenta propuneri serioase. De cealaltă parte, într-un mesaj video difuzat acum două zile, cancelarul Olaf Scholz s-a făcut apel la demonstranți să evite transformarea unor protest legitime în furie și în dispreț față de procesele și instituțiile democratice, o evoluție de care, spune el, nu ar profitat decât cei care disprețuiesc democrația. Corespondentul Radio România Actualități în Germania, Vlad Drăghicescu, notează că protestul de astăzi al fermierilor are loc chiar în timpul are Comisia de finanțe a Bundestagului analizează legea finanțării bugetare, prin care guvernul vrea să pună în aplicare măsurile de reducere a cheltuielilor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 ianuarie)/asalar