Proiectul ”Cluburile Generații – educație nonformală tip outdoor pentru copii cu sprijinul profesorilor”, la final

Fundația Regală Margareta a României în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 4 Turnu Măgurele și Școala Gimnazială nr. 1 Islaz, din județul Teleorman, anunță finalizarea proiectul Cluburile Generații – educație nonformală tip outdoor pentru copii cu sprijinul profesorilor, finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

In perioada 9 noiembrie 2022 – 31 decembrie 2023, în cadrul proiectului s-au desfășurat o serie de activități ce au avut ca scop reducerea abandonului școlar în județul Teleorman și consolidarea premiselor pentru conturarea unui viitor în care copiii sprijiniți să-și poată valorifica potențialul și să contribuie la dezvoltarea comunității locale.

Astfel, în prima parte a proiectului, 40 de profesioniști – personal didactic și de sprijin – din cadrul celor două unități școlare, au fost implicați în activități de formare în domeniul educației non-formale în sistem outdoor, pentru îmbunătățirea competențelor și dezvoltarea de noi aptitudini profesionale în lucrul cu elevii. Este vorba despre absolvirea unui program de formare continuă în domeniul educației non-formale calitative și incluzive, aprobat de Ministerul Educației, cu o durată de 80 ore și cu 20 de credite profesionale, precum și participarea la două training-uri care au avut ca teme: implementarea de activități intergeneraționale și dezvoltarea competențelor socio-emoționale ale copiilor.

Cadrele didactice și-au îmbunătățit competențele și abilitățile în lucrul cu copiii, fiind capabile să ofere servicii educaționale de calitate adaptate nevoilor acestora. Astfel, începând cu 1 martie 2023, și-au început activitățile în cadrul proiectului, în calitate de experți, unde au desfășurat activități specifice cu cei 335 de elevi beneficiari din cele două școli partenere:

– 80 de elevi din clasele a IV-a și a VIII-a, au fost implicați în activități de  pregătire și orientare școlară în vederea facilitării tranziției școlare într-un nou ciclu de învățământ, pentru evitarea riscului educațional. În acest sens, au fost inițiate activități de familiarizare a elevilor cu profesorii și cu disciplinele din ciclul de învățământ liceal. Au avut loc dezbateri și discuții pentru creșterea stimei de sine, a încrederii în forțele proprii sau reducerea anxietății. Au fost organizate întâlniri non-formale între copiii și profesorii de limba română, matematică, istorie, geografie, cu scopul de a trezi interesul copiilor pentru disciplinele predate de aceștia. Au fost făcute vizite la liceele din Turnu Măgurele, cu scopul de a-i sprijini pe viitorii absolvenți de gimnaziu să se familiarizeze cu următoarea etapă școlară: prezentarea modalității de desfășurare a activităților școlare la nivel de liceu, modalități de notare, beneficii și responsabilități.

– 95 de elevi din învățământul primar și gimnazial au participat la programe interdisciplinare pentru prevenirea și ameliorarea analfabetismului funcțional. Profesorii responsabili de implementarea acestor activități au organizat activități menite să-i încurajeze pe copii şi să se afirme prin limbajul universal al artei: muzică, poezie, sau creație plastică. Scopul activităților a fost centrat pe valorizarea potențialului creator al elevilor, stimularea aptitudinile, nu numai prin activitățile de la clasă, ci şi prin participarea lor la activități extrașcolare.

– 120 de copii din cele două școli partenere au fost implicați în activități de dezvoltare socio-emoțională în vederea combaterii discriminării, creșterii stimei de sine și dezvoltării abilităților de comunicare și relaționare. Prin jocuri, discuții, povestiri, experții în dezvoltare socio-emoțională au desfășurat activități, care au avut ca obiect: cunoașterea şi intercunoașterea, dezvoltarea coeziunii de grup, a comunicării şi a creativității, activarea şi optimizarea resurselor creative şi integrative, dezvoltarea capacității de exprimare a sentimentelor, trăirilor, creșterea stimei de sine şi autocunoașterea

Începând cu 1 iunie 2023, în funcție de nevoile, dorințele și aptitudinile identificate în rândul celor 335 copii din grupul țintă al proiectului, aceștia au fost implicați în cluburi de activități non-formale:

  • cluburi de artizanat: meșteșug, cusut, împletit, tricotat
  • cluburi creative: desen, pictură, obiecte decorative realizate manual
  • cluburi artistice: dans, cor, muzică, teatru
  • cluburi sportive: atletism, fotbal, handbal, șah

– 16 seniori și 120 de copii din ciclurile primar și gimnazial, de la cele două școli, au desfășurat activități intergeneraționale, acestea desfășurându-se sub forma unor ”Povești de viață” și fiind dintre cele mai diverse:

  • ateliere de scriere creativă-pagini de jurnal
  • ateliere de bune maniere
  • reconstituirea unei comunități: ”Arta teatrului, trecut și prezent”, ”În lumea poveștilor”
  • obiceiuri și tradiții locale

Detalii despre activitățile desfășurate și rezultate obținute pot fi accesate pe pagina web https://www.frmr.ro/cluburile-generatii-educatie-nonformala.

Valoare totală proiect: 1.726.154,38 lei din care valoarea cofinanțării UE 1.467.231,24 lei

Cod MySMIS: 153850

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Pentru informații suplimentare: Manuela Arpinte – Manager proiect manuela.arpinte@fundatiaregala.ro, tel. 0724 561 398