Muzeul Național Cotroceni – deschis pentru public pe 24 ianuarie

Pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în data de 24 ianuarie 2024 Muzeul Național Cotroceni va fi deschis pentru public.
Totodată, cu această ocazie, Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” și beneficiind de sprijinul Colecției Daniel Obreja, va veni în întâmpinarea vizitatorilor cu expoziția „165 de ani de la Unirea Principatelor Române”, care va fi vernisată marți, 23 ianuarie, ora 14.00, în Salonul Cerchez.

Desfășurată atât în Apartamentul Cuza cât și în Salonul Cerchez, microexpoziția aniversară rememorează epoca lui Alexandru Ioan Cuza și evenimentele care au marcat anii de domnie ai acestuia. În decurs de numai șapte ani, politica sa reformatoare a dus la unificarea legislativă și administrativă a Principatelor, la modernizarea societății românești și a deschis calea realizării dezideratelor naționale majore: independența și unitatea deplină a românilor.
Vizitatorii vor putea admira obiecte valoroase din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, precum uniforme militare românești (uniformă de căpitan de infanterie de linie; uniformă de vivandieră de infanterie; uniformă de sergent major), armament (sabie română pentru ofițer de cavalerie cu teacă; pușcă cu capsă; baionetă-spadă) și documente (permis de liberă trecere pârcălab de Galaţi, semnat de Alexandru Ioan Cuza). Vor fi expuse medalii emise în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza pentru a ilustra reformele adoptate şi a marca înfiinţarea unor instituţii: Azilul Elena Doamna (colecţia Daniel Obreja), regulament privind ceremonialul şi eticheta la Curtea domnească (colecţia Daniel Obreja), pașapoarte emise în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (colecţia Daniel Obreja), fotografii tip carte de vizită reprezentând marile personalităţii ale epocii: Alexandru Ioan Cuza, doamna Elena Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, generalul Ioan Emanoil Florescu (colecţia Daniel Obreja).
Pe lângă acestea, publicul va avea ocazia să vadă sau să revadă și obiectele de patrimoniu ce fac parte din expoziția permanentă a Muzeului Național Cotroceni, cum ar fi copia firmanului de recunoaștere din partea sultanului Abdul Aziz a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, fotografii de epocă, sabia de paradă – primită în dar de la principele sârb Mihail Obrenovici, obiecte de epocă din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Vizitarea Muzeului Național Cotroceni în data de 24 ianuarie 2024 se face doar în baza unei programări prealabile pe email la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro, sau la numerele de telefon 021-317.31.07 sau 0725.518.38, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-16.30.
Copiii cu vârsta sub 14 ani vor beneficia de intrare gratuită.

Microexpoziția „165 de ani de la Unirea Principatelor Române” va putea fi vizitată în perioada 24 ianuarie – 3 martie 2024, în cadrul turului muzeului sau în cadrul turului expozițional, de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.