Președintele Serbiei a prezentat planul de dezvoltare a țării până în 2027

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a prezentat planul Serbia 2027 – Salt în viitor, care are șase priorități – creșterea standardului de viață al cetățenilor, accelerarea modernizării țării, dezvoltarea infrastructurii, industriei și agriculturii, protejarea mediului, dezvoltarea integrată și EXPO 2027.

„Tot ce am realizat până acum este nimic în comparație cu ceea ce planificăm. Tot ceea ce intenționăm este mult mai mult decât ce am realizat până acum” – a subliniat Vučić, adăugând că expoziția specializată EXPO 2027 va fi o oportunitate pentru progresul Serbiei. „Pentru noi acum este importantă incluziunea. Tot ceea ce spun se referă la toți oamenii din Serbia, inclusiv și la cei care au o altă orientare politică. Toți trebuie să participăm și să sprijinim” – a declarat Vučić, adăugând că toate planurile sunt în esență pentru o „Serbie de succes”. „Va trebui să avem grijă de cei săraci sau de cei care nu au avut suficiente șanse. Vom progresa ca societate doar dacă dăm tuturor șanse egale” – a declarat Vučić, făcând apel și la sectorul privat să ajute la realizarea planului de dezvoltare a Serbiei. „Tot ce am realizat în 2023 a fost în valoare de 33 de miliarde de euro, iar la sfârșitul anului 2027 tot ceea ce va produce industria autohtonă va fi de peste 92,7 miliarde euro. Putem ajunge chiar la 100 de miliarde de euro în condiții geopolitice favorabile. În următorii trei ani și jumătate vom investi anual în proiecte câte 17,8 miliarde euro” – a declarat Vučić, adăugând că în luna februarie va prezenta ce se va face pentru Armata și Serviciile de informații din Serbia.

Vučić a precizat că deși statul va face investiții, deficitul nu va fi mai mare de 3% și va fi mai mic decât 60% din Produsul Intern Brut. Vučić a amintit că în 2012 salariul mediu în Serbia era de 330 de euro, iar în decembrie 2024 va fi de 958 de euro pentru ca în 2027 salariul mediu să ajungă la 1400 de euro, iar pensia medie la 650 de euro. De asemenea, Vučić a anunțat că în următorii trei ani de la bugetul statului se va aloca suma de 200 de milioane de euro pentru tratarea bolilor rare și pentru medicamente inovative.

Vučić a anunțat construcția de noi maternități și majorarea alocației pentru primul copil nou născut de la 378.000 dinari (3.230 euro), la 500.000 dinari (4.270 euro), în conformitate cu politica statului de a stimula natalitatea. „Pentru al doilea copil vom acorda 600.000 dinari (5.130 euro). Pentru al treilea și al patrulea copil alocațiile vor mai mari” – a declarat Vučić, adăugând că mamele cu mai mulți copii vor primi sume suplimentare. Vučić a anunțat că pe întregul teritoriu al Serbiei se vor construi 23 de noi grădinițe și 67 de școli. Vučić a vorbit și despre noi investiții în infrastructura rutieră. „Până în 2012, Serbia avea doar 596 de kilometri de autostradă, iar în ultimii 11 ani am realizat încă 468 de km. Planificăm ca în următorii trei ani să mai construim 487 km” – a declarat Vučić, adăugând că se vor construi și trei mari poduri peste Dunăre și se vor moderniza mai mult de 2000 de km de cale ferată.

În încheiere, Vučić a declarat că statul dorește să colaboreze și să subvenționeze sectorul privat în vederea realizării planului Serbia 2027 – Salt în viitor./rmihaj/gpodea

www.beta.rs – 22 ianuarie