Avertisment al ministrului german de externe referitor la pericolul unui conflict militar cu Rusia

Ministrul german de externe, Boris Pistorius, s-a referit la pericolul unui conflict militar cu Rusia. După cum a afirmat acesta pe postul de televiziune ZDF, trebuie să fim pregătiți pentru acest scenariu. Pistorius a făcut apel la Germania și la aliații NATO să se pregătească pentru un conflict militar cu Rusia. „Trebuie să fin pregătiți pentru un pericol, despre care nu se știe dacă va veni și când. Trebuie să ne înarmăm pentru acest caz – tocmai asta facem acum împreună cu aliații noștri pe linie NATO„, a spus Pistorius. El a arătat că, după părerea experților militari germani, Federația Rusă va putea ataca o țară membră a Alianței peste câțiva ani. Șeful departamentului militar al Germaniei a opinat, de asemenea, că în zona baltică trebuie creată o brigadă germană care până în 2027 să fie „pe deplin pregătită pentru luptă”. Anterior, publicația Bild a informat că Germania lucrează la scenariul unui război între Rusia și NATO./snicolau/dsirbu

www.rosbalt.ru – 23 ianuarie