Sindicaliștii de la Sanitas pichetează sediul Ministerului Muncii și cer majorarea tuturor salariilor din sistemul sanitar

Sindicaliștii de la Sanitas pichetează la această oră sediul Ministerului Muncii și cer majorarea tuturor salariilor din sistemul sanitar cu cel puțin 20%. Ei amenință cu greva generală. Acțiunilor lor de protest li se alătură acum și Federația „Solidaritatea Sanitară”, care anunță că programul comun al celor două federații va începe cu pichetarea Ministerului Sănătății pe 1 februarie și va continua cu alte proteste, ce vor culmina cu declanșarea conflictului colectiv de muncă, respectiv a grevei. Într-un comunicat se mai precizează că acțiunile de protest vor fi continuate până la satisfacerea revendicărilor. Mai mult de jumătate dintre membrii sindicatelor Federației „Solidaritatea Sanitară” au semnat deja pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă și a grevei generale. Cererile sindicaliștilor din sănătate vor fi discutate peste o jumătate de oră, când este programată o întâlnire între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Sanitas./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 ianuarie)