Ucraina, dispusă să transfere în Lituania o parte din producția sa de drone (Gabrielius Landsbergis)

Ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, a anunţat disponibilitatea Ucrainei de a transfera parțial producția sa de drone pe teritoriul Lituaniei. Acest pas este văzut ca o cooperare reciproc avantajoasă și ca o pregătire a vecinilor occidentali pentru posibile amenințări militare. Landsbergis insistă că „ar fi stupid și iresponsabil să nu înveți lecțiile războiului din Ucraina”. „Putem vorbi și despre producția comună (de drone – n.r.). Se pare că ucrainenii sunt interesați de posibilul transfer a unei părți din producție în Lituania. Cu ajutorul nostru și, poate, parțial pentru noi, dacă am putea să le oferim dronele necesare” – a menționat Landsbergis, într-un interviu pentru portalul JP.lt. Potrivit ministrului, modul în care se desfăşoară un război se schimbă, așa că Lituania ar trebui să învețe de la ucraineni, care, de aproape doi ani, luptă împotriva agresiunii ruse. Potrivit şefului diplomaţiei lituaniene, cu câțiva ani înainte de începerea invaziei ruse la scară largă, Ucraina nici nu se gândea că în război ar avea nevoie de drone zburătoare și de dispozitive care să reprezinte ceva firesc în condiții de luptă. Potrivit lui Landsbergis, Lituania trebuie să învețe, pentru că, „dacă privim situația din perspectiva pregătirilor pentru război, această experiență este relevantă pentru lituanieni”. „Trebuie să învățăm (de la ucraineni – n.r.) acum. Mai ales că aceştia sunt gata să-și deschidă cărțile despre război prietenilor lor. Acesta este un caz extraordinar. A fost plătit un mare preț pentru lecțiile pe care le putem învăța” – a adăugat oficialul./sdan/asalar

(Agenția de presă RBC – 26 ianuarie)