Guvernul intenționează să prelungească mecanismul de plafonare a prețurilor la alimentele de bază

Guvernul intenționează să prelungească, pentru încă trei luni, mecanismul de plafonare a prețurilor la alimentele de bază.

În acest sens, premierul Marcel Ciolacu va avea noi discuții cu reprezentanții marilor lanțuri de magazine. Tot săptămâna viitoare, șeful Executivului va discuta cu managerii de spitale despre nevoile sistemului. Are detalii Andrei Șerban.

Reporter: Premierul Marcel Ciolacu va avea mâine, potrivit unor surse politice, o întâlnire cu reprezentanții celor mai importante supermarket-uri, pentru a discuta lista cu alimente pentru care adaosurile comerciale vor fi plafonate. La întâlnire va participa și ministrul agriculturii, Florin Barbu, a cărui minister este cel care elaborează această listă, care va conține alimentele de bază. Aceleași surse politice susțin că intenția Executivului este aceea de a prelungi până la primăvară plafonarea adaosurilor comerciale la aceste alimente. Și tot săptămâna viitoare, premierul ar urma să se întâlnească și cu managerii de spitale, pentru a afla de la ei care este numărul de personal de care sistemul de sănătate mai are nevoie. Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin:

Mihai Constantin: Pe lângă revendicările de ordin financiar, există și o mare preocupare și o necesitate în sistemul sanitar de compensare a personalului medical. Săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire la care vor veni managerii spitalelor care au cea mai mare sarcină de servicii din sistemul public.

Reporter: În urma acestor întâlniri, premierul vrea să știe, pe de o parte, care este numărul de cadre medicale de care sistemul mai are nevoie și, pe de altă parte, câți bani sunt necesari pentru plata acestui personal. /RADOR RADIO ROMÂNIA//apostelnicu/aburtica

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie