PORTRET: Eudoxiu Hurmuzachi – artizanul renaşterii naţionale româneşti din Bucovina

de Răzvan Moceanu

Luni, 29 ianuarie, se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Eudoxiu baron de Hurmuzachi (Eudoxius Freiherr von Hormuzaki), istoric, om politic, avocat și scriitor, mare patriot român, membru al Academiei Române, care a luptat pentru drepturile românilor din Bucovina.

 

* * * * *

Eudoxiu baron de Hurmuzachi s-a născut la 29 septembrie 1812, la Cernăuca, Cernăuți, într-o veche familie aristocrată, fiind al doilea fiu al lui Doxachi Hurmuzachi, care era cunoscut pentru faptul că oferea refugiu liderilor politici români transilvăneni persecutați, intrând în datorii pentru a-i putea ajuta în continuare şi al Ilincăi.

Părinţii săi l-au educat în credinţa ortodoxă şi iubirea statornică de neam.

După absolvirea Liceului în Cernăuți – între anii 1824 și 1830, timp în care a fost apreciat de profesorii săi cu calificative maxime („primus inter eminentes” și „primo praemio donatus”) -, a studiat în perioada 1830-1836, împreună cu fratele său Constantin Hurmuzaki, la Facultatea de Drept a Universității din Viena.

După absolvirea studiilor, acesta va demara o serie de cercetări în arhivele statului din Viena, reușind să colecteze un material documentar valoros compus din câteva mii de acte.

Va participa la Revoluția de la 1848, se înscrie în garda națională din Viena, după care se întoarce în Bucovina unde va fi unul dintre susținătorii autonomiei Bucovinei, opunându-se încorporării acestei regiuni în Galiția.

La sfârșitul anului 1848, ministrul justiției, baronul Alexander von Bach, l-a chemat la Kremsier ca să ajute la decretarea hotărârilor luate și adoptarea regulamentelor pentru Bucovina cu cunoștințele sale speciale și locale, apoi i-a fost încredințată traducerea codului civil și codului penal din limba germană în limba română.

Tot atunci, a devenit colaborator al ziarului politic „Bucovina” care a contribuit mult în pregătirea unei noi ere pentru această țară. Ziarul a fost publicat în limba română și germană, fiind editat de către frații săi Gheorghe și Alexandru.

În anul 1850 a fost numit de către cavalerul Anton von Schmerling, pe atunci ministru al justiției, membru al comisiei pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică în limba română.

El a preluat, de asemenea, examinarea manualelor românești pentru școlari utilizate în Bucovina, iar mai apoi a tradus edictele și legile imperiale în limba sa maternă.

Eudoxiu, a trăit, cu scurte întreruperi, mai mulți ani la Viena, elaborând studii istorice privind Bucovina. I-a fost acordată permisiunea de utilizare a arhivelor imperiale, ceea ce a fost și foarte util pentru studiul său de istorie, început în 1851, la universitatea vieneză. Cunoscător, pe lângă limba maternă, al limbilor germană, franceză, italiană, engleză, latină, polonă şi greacă, el începe o călătorie de studii în diverse oraşe europene, fiind sprijinit material de fratele său Constantin. În această călătorie, după cercetări în arhivele de la Viena, Pesta şi Lemberg, va aduna circa 6000 de documente istorice privitoare la români.

Petiția către împăratul Austriei pentru transformarea provinciei galițiene Bucovina într-un ducat a coroanei cu acest nume, a fost susținută și subscrisă de mulți respectați români bucovineni, între ei și Eudoxiu, împreună cu frații săi Alexandru, Constantin, Gheorghe și Nicolae. Petiția a fost formulată și postulată de Iordachi Wassilko de Serecki, în 1849, în „Promemoria privind petiția țării (landului) Bucovinei din anul 1848”/„Promemoria zur Bukowiner Landespetition vom Jahre 1848“, scrisă în limba germană și română. Cererea a fost conformată, dar pusă în aplicare abia în 1861.

Hurmuzachi a susținut, de asemenea, și Unirea Principatelor Române.

În 1861, Eudoxiu a fost ales deputat în Dieta Bucovinei pentru județul Câmpulung Moldovenesc-Solca, iar la 8 februarie 1862, el a fost numit adjunct al mareșalului Bucovinei Eugenie Hacman de către împăratul Franz Joseph I, și după demisia lui, pe data de 5 decembrie 1862, a devenit noul căpitan al țării.

Politicianul a deținut această funcție cu zel și devotament față de interesele familiei imperiale austriece, Imperiul Austriac și Ducat până în 1870.

De asemenea, omul politic a fost ales pentru legislatura a II-a deputat în Consiliului Imperial (Reichsrat), dar a putut fi învestit, din cauza unei pneumonie suferite, abia pe 23 septembrie 1867.

Prin rezultatul alegerilor pentru parlamentul Bucovinei din 1870, Partidul Federalist Român a câștigat majoritatea mandatelor deputaților, și prin urmare, Alexandru baron Wassilko de Serecki a fost ales nou mareșal, la 16 august 1870. Colapsul cabinetului lui Alfred conte Potocki la Viena a provocat schimbări în raportul de forțe în parlament și, pe 16 decembrie 1871, Eudoxiu a fost din nou numit căpitan al ducatului. Această funcție a îndeplinit-o până la moartea sa în 1874.

Hurmuzaki a fost primit în Academia Română la București, pe 2 august 1872.

Cu data atribuirii, pe 6 mai 1872 și diplomei de la Viena din 20 februarie 1873, în conformitate cu cea mai înaltă rezoluție al împăratului Franz Joseph I al Austriei, i-a fost acordat titlul personal de baron, ca semn de recunoaștere a serviciilor sale pentru imperiu și țară precum ca urmare a nobilimii vechi a familiei sale.

Eudoxiu Hurmuzachi a murit la 29 ianuarie/10 februarie 1874, la Cernăuți, fiind înmormântat în cimitirul ortodox român din oraş.

În calitate de cetățean și demnitar al Imperiului Austro-Ungar, Eudoxiu a luptat mereu pentru drepturile românilor din tot imperiul, în special pentru cei din Bucovina, devenind așa împreună cu frații săi, una dintre figurile importante ale renașterii naționale românești. Pentru această atitudine compatrioții săi de ieri și astăzi au fost și sunt foarte recunoscători. Deja în 1860, drept recunoștință, oamenii din Câmpulung i-au ridicat o movilă de piatră, numind-o „Movila lui Hurmuzachi”.

În zilele noastre, numeroase instituții poartă numele acestui mare român: multe școli, de exemplu, celebrul „Obergymnasium” din timpurile imperiale în Rădăuți, sau „Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de pretutindeni” afiliat Ministerului Afacerilor Externe. Dar, de asemenea, o mulțime de străzi și piețe, răspândite peste tot în România, sunt denumite după el.

El a scris cărți științifice și istorice, între ele cele cinci volume faimoase „Documente privitoare la Istoria Românilor”. În ceea ce privește lucrarea amplă privind istoria românilor, aceasta a rămas neterminată, relatarea evenimentelor oprindu-se la anul 1782.

Trebuie spus că, după moartea lui Hurmuzachi, existând teama că guvernul austriac va confisca colecţia în care se aflau şi copiile documentelor privitoare la răpirea Bucovinei (al cărei centenar guvernul austriac se pregătea să-l serbeze în anul următor), Titu Maiorescu, în chiar ziua când a fost numit ministru de culte şi instrucţie publică în cabinetul Lascăr Catargi (7 aprilie 1874), a mers în secret la Cernăuţi, s-a înţeles cu Gheorghe Hurmuzachi (fratele lui Eudoxiu) şi a expediat imediat la Bucureşti lăzile cu preţioasele manuscripte; apoi a înscris în bugetul statului suma necesară pentru începerea publicării lor, dând astfel naştere nepreţuitei „Colecţia Hurmuzachi”.

Guvernul regal român a considerat că ar fi datoria sa să publice aceste cinci volume, plătite cu bani publici, iar documentele adunate de Hurmuzachi de-a lungul existenţei, constituie Colecția Hurmuzachi a Academiei Române, un izvor istoric de prim rang, de importanţă extraordinară, care a stat la baza operelor ştiinţifice ale celor mai mari istorici români de la sfârşitul secolului al XIX-lea, între care Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga şi alţii, continuând şi astăzi să fie utilizate de cercetători români şi străini în domeniu.

În 1934, conducerea Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, a aşezat pe crucea monumentală de la mormântul cărturarului bucovinean cuvintele: „Aici odihnește Eudoxiu Hurmuzachi. Liberatorul Bucovinei și marele istoric român”.

În septembrie 2012, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la naşterea cărturarului, istoricului şi omului politic Eudoxiu Hurmuzachi, la Cernăuţi a fost instalată o placă memorială având încrustate chipurile a 5 membri ai familiei Hurmuzachi – Doxachi şi Ilinca, alături de Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru. Placa memorială a fost instalată de Fundaţia Culturală de Binefacere „Casa Limbii Române” pe faţada imobilului de pe Strada Principală a oraşului Cernăuţi, vizavi de biserica Sfânta Parascheva, unde a locuit familia Hurmuzachi.

El rămâne în memoria românilor ca un mare iubitor al poporului său, care n-a avut odihnă luptând pentru libertatea lui, pentru întărirea credinţei şi a limbii strămoşeşti. Curentul pe care l-a trezit în românii din Bucovina a pregătit conştiinţele pentru Marea Unire din 1 decembrie 1918, câştigându-şi supranumele binemeritat de „liberatorul Bucovinei“.