Afirmațiile lui Duda despre peninsula Crimeea sunt un semnal dat Ucrainei (Șeremet)

RADOR RADIO ROMÂNIA (4 februarie) – Mihail Șeremet, deputat în Duma de Stat a Rusiei din partea regiunii Crimeea, a spus că declarația președintelui Poloniei, Andrzej Duda, privind apartenența istorică a Crimeei la Rusia este un semnal dat Ucrainei de a-i lăsa în pace pe locuitorii Crimeii. După cum relatează RIA – Novosti, într-un interviu acordat anterior pentru mass-media poloneză, Duda a recunoscut faptul că Crimeea aparține din punct de vedere istoric Rusiei și a adăugat că nu știe dacă Ucraina va putea readuce peninsula sub controlul său. „Președintele Poloniei și-a luat curaj și de fapt a dat semnal autorităților de la Kiev să-i lase în pace pe locuitorii Crimeei și să înceteze să se mai hrănească cu iluzii și bravadă cu privire la ocuparea Crimeii. Crimeea nu se va întoarce niciodată la Ucraina și este timpul ca Occidentul să se împace cu acest lucru. Rusia va pune la punct orice agresor”, a spus Șeremet pentru RIA – Novosti. Totodată, după cum a afirmat acesta, pe de altă parte cuvintele lui Duda arată cinismul și ipocrizia elitelor occidentale, care în ultimii 10 ani au mințit și au afirmat că nu există motive legale pentru reunificarea peninsulei cu Rusia. „Occidentul va trebui să-și ceară și scuze pentru toate minciunile în legătură cu Crimeea rusească și acuzațiile la adresa Rusiei”, a declarat politicianul.

(www.ria.ru – 4 februarie)/snicolau/asalar