Nouă rundă de negocieri ale sindicatelor din sănătate cu premierul Marcel Ciolacu

„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – Reprezentanții Sindicatelor „Sanitas” și „Solidaritatea Sanitară” au avut luni, la Palatul Victoria, o nouă rundă de negocieri cu premierul Marcel Ciolacu pe tema nemulțumirilor, în principal de ordin salarial, care au generat proteste ale mai multor categorii de angajați în ultima perioadă. Nu s-a ajuns încă la concluzii, dar liderii sindicali au obținut promisiunea unei creșteri salariale de 15%, pe lângă indexarea cu 5% de la începutul anului și să se ajungă astfel la cele 20% solicitate. Nu este însă clar deocamdată cum va fi distribuită această majorare, care îi nemulțumește totodată pe unii dintre participanții la discuții. Cu detalii vine redactorul RRA Andrei Șerban.
Reporter: La întâlnirea de luni, cele două părți au stabilit ca aceste procente să fie acordate în două tranșe: prima în luna martie și a doua în luna iunie. Reprezentanții „Sanitas” au spus că nu au toate datele legate de câte persoane lucrează în sistemul public de sănătate și strâng în aceste momente informațiile de care au nevoie. Acestea sunt importante, pentru că trebuie să știe cu cât vor crește salariile tuturor categoriilor din domeniu: medici, asistente, infirmieri, brancardieri și personalul TESA. După ce vor deține toate aceste informații, reprezentanții „Sanitas” au spus că se vor consulta și vor vedea dacă continuă sau nu acțiunile de protest. Pe de altă parte, reprezentanții sindicatului „Solidaritatea Sanitară” au anunțat că executivul a propus ca majorarea în două tranșe să fie în martie de 10% și în iunie de 5%. Tot ei au susținut că, în practică, majorarea salariilor de bază nu se va face cu 20%, așa cum susține guvernul, ci cu 13,9%. Tot ei au spus că vor continua negocierile cu executivul, dar și protestele, care prevăd pe 11 martie un miting în Piața Victoriei, după care se va lua decizia legată de greva generală, în funcție de numărul de angajați care au semnat pentru aceasta./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 februarie)