Context
În urmă cu 83 de ani era administrată prima doză de penicilină. Pe 12 februarie 1941, Albert Alexander a fost, în mod oficial, primul pacient uman care a primit o doză de penicilină. Din păcate, era prea slăbit și nu a reuşit să facă faţă infecţiei pe care o avea şi a murit. Primul caz în care penicilina a fost folosită cu succes a fost, în 1942, cel al Annei Miller, care suferise un avort şi dezvoltase ulterior o infecţie. Penicilina a fost una dintre cele mai mari invenții din toate timpurile. Descoperită în anul 1928 de bacteriologul scoţian, Alexander Fleming, penicilina a reușit să schimbe definitiv cursul medicinii moderne. Inițial, extractul din fungi s-a numit Penicillium notatum.
Au mai trecut încă zece ani până când savanții britanici, Howerd Florey și Ernst Boris Chain, cercetători la Oxford, au folosit penicilina pentru tratarea infecțiilor. Aceștia au ajuns la rezultatele cercetărilor lui Fleming și la mostra lui de mucegai, care se păstrase în stare bună. Abia în anul 1940 penicilina avea să devină substanța pe care o cunoaștem astăzi
Penicilina, un dar al naturii, descoperit întâmplător
În anul 1928, într-o zi de septembrie, bacteriologul scoţian Alexander Fleming se afla în laboratorul său din spitalul londonez Sainz Mary’s. Lucra la un experiment prin care încerca să afle secretele unei bacterii. Pe masa sa de lucru se aflu mai multe recipiente de sticlă pe care se dezvoltau bacteriile analizate. Într-unul din recipiente a observat un mucegai de culoare verde-albăstrui, care ataca bacteriile, aproape dizolvându-le.
Bacteorologul nu se afla singur în laboratorul său, astfel că și-a anunțat vizitatorul că are presimţirea că se va întâmpla ceva important pentru omenire. A reluat cercetarea a doua zi, când a observat că mucegaiul era acoperit de pete verzi. I s-a spus Penicillium notatum, Fleming botezând-o şi mai simplu, penicilina. Cercetătorul descoperind că substanţa distruge bacteriile, chiar şi diluată de 1.000 de ori. Testările au avut loc mai întâi pe animale, respectiv iepuri şi şoareci, care au supravieţuit experimentului, dar şi pe oameni folosiţi drept cobai. Unul dintre aceştia a fost chiar asistentul medicului, care a mâncat din mucegai fără să suporte vreo consecinţă negativă. Acesta avea să fie vindecat în anii din urmă de Fleming, de o sinuzită rebelă, tot cu ajutorul penicilinei.
Pentru că Alexander Fleming nu avea resursele necesare continuării cercetărilor, a fost nevoie de încă 12 ani pentru ca descoperirea lui să devină penicilina pe care o cunoaştem astăzi. Acesta a apelat la medicul Howard Florey, expert la Universitatea Oxford, care împreună cu dr. Ernst Chain au făcut studii ce au dat rezultate foarte bune.
Fleming, Florey şi Chain au fost răsplătiţi cu premiul Nobel pentru Medicină
“Am fost acuzat că am inventat penicilina, dar nimeni nu ar fi putut face asta vreodată. Natura a inventat-o de mii de ani. Eu doar am descoperit-o”, a spus Alexander Fleming. Primul care a semnalat, în 1885, acţiunea inhibantă a substanţelor emise de microorganisme a fost savantul român Victor Babeş. Tot el a sugerat că aceste substanţe ar putea fi utilizate în scop terapeutic pentru distrugerea agenţilor patogeni.
In martie 1942, Anne Miller, în vârstă de 33 de ani, a devenit prima pacientă care a fost tratată cu succes cu penicilină. Astfel a fost evitat decesul, care ar fi apărut cu siguranta ca urmare a unei infecții severe după un avort spontan. Anne Miller a decedat la vârsta de 90 de ani.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.reginamaria.ro/utile/dictionar-de-afectiuni/penicilina
https://www.medichub.ro/reviste/infectio-ro/o-scurta-istorie-a-descoperirii-antibioticelor-si-a-evolutiei-rezistentei-la-antibacteriene-id-2032-cmsid-67
