Comisia Europeană a adoptat două alternative în sprijinul agricultorilor

„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Comisia Europeană suspendă pentru un an obligația agricultorilor de a lăsa nelucrate 4% din terenuri. Măsura, menită să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de mediu, a fost însă una din țintele protestelor fermierilor din multe țări ale Uniunii, inclusiv din România. Bogdan Isopescu transmite de la Bruxelles.
Reporter: Conform noilor politici agricole, fermierii erau obligați inițial să lase nelucrate 4% din suprafețele fermelor, pe considerente ce țin de revigorarea biodiversității. În urma protestelor agricultorilor din Uniunea Europeană, Comisia a venit în urmă cu două săptămâni cu o alternativă – aceea de a cultiva plante fixatoare de azot sau culturi intermediare pe 7% din suprafețe, însă fără a folosi pesticide. În urma discuțiilor din Consiliu cu statele membre, suprafața a fost redusă acum la 4% în favoarea fermierilor.
Olof Gill, purtătorul de cuvânt al Comisiei pe probleme de agricultură: Pentru fermierii europeni care vor aplica această alternativă se va considera că îndeplinesc criteriul inițial din GAEC 8. Astfel, fermierii au la dispoziție fie să lase 4% nelucrate, fie să le cultive cu plante fixatoare de azot sau culturi intermediare.Varianta adoptată astăzi este calibrată atât pentru a oferi flexibilitate fermierilor, cât şi pentru proteja biodiversitatea și calitatea solului.
Reporter: Măsura se va aplica retroactiv începând cu 1 ianuarie, pentru a nu păgubi agricultorii care au refuzat obligația inițială. În acest moment, statele membre au la dispoziție două săptămâni să comunice Comisiei modul în care vor aplica noile obligații, având în vedere că au cele două alternative la îndemână./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 februarie)