DIICOT investighează atacul cibernetic care a afectat activitatea mai multor spitale din București și din țară

DIICOT investighează atacul cibernetic care a afectat activitatea mai multor spitale din București și din țară. Şi Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică are în analiză situația apărută încă din 10 februarie la Spitalul de Pediatrie din Pitești.

Până în prezent, au fost raportate probleme la 25 de unități medicale publice și private, la nivel național. Expertul în politici de sănătate și de siguranță națională Ioana Stăncel spune că responsabilitatea pentru prevenirea unor astfel de incidente revine tuturor instituțiilor implicate și miza este uriașă, fiind în joc date cu caracter confidențial.

Ioana Stăncel: Cred că este o testare a sistemului la acest moment din partea celor care au realizat acest atac cibernetic. Au fost testate și alte instituții publice. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că, odată ce au apărut aceste blocaje, sunt în pericol date cu caracter personal și mai ales datele medicale și mă îngrijorează că nu a existat o preocupare pentru securitatea acestor date din partea celor care le dețin./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 februarie