Țările membre ale UE sunt aproape de un acord privind noi sancțiuni împotriva Rusiei

Țările Uniunii Europene sunt aproape de a conveni cu privire la cel de-al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, au declarat miercuri diplomații UE și se așteaptă ca acesta să fie finalizat până la data care va marca doi ani de la începutul războiului. Noul pachet de sancţiuni va viza încă 200 de noi entități și persoane, dar nu va include şi măsuri sectoriale noi. Diplomații europeni au spus că autorităţile din Ungaria mai au nevoie de timp pentru a analiza pachetul de sancţiuni. Noile măsuri punitive urmează să fie discutate atunci când miniștrii de externe ai UE se vor reuni luni la Bruxelles și la o întâlnire a ambasadorilor de miercurea viitoare. Reprezentanţii UE vor ca pachetul de sancţiuni să fie acceptat înainte de 24 februarie, data la care a fost declanşată invazia rusească din Ucraina în urmă cu doi ani. De asemenea, UE a adoptat săptămâna trecută o nouă lege care reprezintă un prim pas către utilizarea veniturilor provenite din cele peste 200 de miliarde de euro din activele imobilizate ale Băncii Centrale ruse din Europa pentru reconstruirea Ucrainei. (REUTERS – 14 februarie)/opopescu/dsirbu