Preşedintele Ucrainei va semna, la Paris, un acord de garantare a securităţii

Preşedintele Ucrainei călătoreşte azi la Berlin şi Paris pentru a semna acorduri de garantare a securităţii după modelul celui încheiat deja luna trecută cu Marea Britanie. Şi România negociază un astfel de acord cu Ucraina, iar Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa construieşte şi o nouă arhitectură internă de securitate, benefică pe termen lung. Corespondenta RRA în Franţa, Daniela Coman relatează.

Reporter: Acordul va integra toate angajamentele luate de Franța în sprijinul Ucrainei la reuniunea G7, grupul celor mai puternice țări ale lumii, precum și la summit-ul NATO de la Vilnius din iulie 2023, a precizat serviciul de comunicare al președintelui Franței. Emmanuel Macron a anunțat prima dată intenția de a încheia un astfel de acord cu Ucraina la jumătatea lui ianuarie, când promitea că va merge personal la Kiev pentru a-l semna, după ce, cu o săptămână mai devreme, Ucraina parafase cu Marea Britanie o înțelegere similară. Iată că acum se deplasează Zelenski la Paris. Tot atunci, președintele Macron avertiza că o victorie a Rusiei în Ucraina va amenința securitatea întregii Europe.

Emmanuel Macron: A lăsa Rusia să câștige înseamnă să acceptăm că regulile ordinii internaționale pot fi încălcate, ceea ce ar face viața imposibilă pentru prietenii noștri baltici, polonezi, români și nu uit Republica Moldova și țările din Caucaz.

Reporter: Această a treia vizită a președintelui Volodimir Zelenski la Paris de la începutul războiului este văzută de Palatul Élysée ca o oportunitate pentru cei doi lideri de a-și continua și aprofunda dialogul de încredere ce caracterizează relația lor. Vor avea ocazia să discute despre situația de pe front, despre nevoile militare, economice și umanitare ale Ucrainei, precum și despre negocierile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, mai precizează președinția franceză./csimion

/RADOR RADIO ROMÂNIA – 16 februarie