Ambasadorii american şi britanic la Moscova au depus flori în memoria lui Alexei Navalnîi

Ambasadorii american şi britanic la Moscova au depus flori în memoria lui Alexei Navalnîi, activist şi politician de opoziţie care a murit vineri în închisoare. Ambasadorul american a declarat că tăria de care a dat dovadă dl Navalnîi reprezintă un exemplu inspiraţional. Multe alte persoane din Rusia au depus la rândul lor flori în memoria lui Alexei Navalnîi. În Rusia sunt în vigoare reguli foarte stricte privind manifestările de protest, aşa încât singura modalitate prin care apropiaţii şi cei afectaţi de moartea lui Alexei Navalnîi îşi pot exprima durerea sau furia este să depună flori la memorialele din toată Rusia. În acest sens, este mai mult decât simbolic faptul că ei au ales să depună florile la monumentele dedicate victimelor represiunii staliniste din anii ’30. Acele monumente din toată Rusia au devenit acum locurile în care susţinătorii dlui Navalnîi vin să aducă flori, ca un ultim omagiu pentru acesta. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 februarie)/opopescu