Proiectul de lege care propune ca infractorii fugari să suporte costurile repatrierii urmează să intre pe parcursul legislativ

Proiectul de lege care propune ca infractorii fugari să suporte costurile repatrierii a fost transmis către ministerele avizatoare și urmează să intre pe parcursul legislativ, a anunțat ministrul justiției. În ultima săptămână, alte 21 de persoane care se sustrăgeau de la executarea unor pedepse cu închisoarea au fost aduse în România din Marea Britanie, Germania, Italia, Islanda, Belgia și Polonia. Alina Gorghiu a amintit și de componenta colaborării judiciare în cadrul reuniunii guvernamentale româno-italiene, care a avut loc zilele trecute la Roma, unde premierii celor două țări au subliniat importanța cooperării judiciare în materie penală, inclusiv pentru trimiterea în țara de origine a persoanelor condamnate definitiv./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 februarie)