Calendarul evenimentelor, 20 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

* ora 12:00 – Lucrări în plen

  • ora 12:00 – Întrebări, interpelări și răspunsuri
  • Declarații politice
  • ora 13:00 – Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 14:00 – Vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:30 – Comisia pentru românii de pretutindeni – etaj 7, sala 7032 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru politică externă – online și la sala 4018
  • ora 10:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială – nivel 1M, Sala 204 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 7, sala 7029 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Parter – corp b3, sala 9 și online
  • ora 10:00 – Comisia pentru tineret și sport – etaj 5, sala 5058 și online
  • ora 11:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate – etaj 6, sala 6057 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, sala 4044 şi online
  • ora 11:00 – Comisia pentru mediu – corp e3, etaj 2, sala 323
  • ora 11:00 – Comisia pentru învăţământ – etaj 5, sala 5058 – la sediul Senatului și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029 și online
  • ora 11:30 – Comisia pentru afaceri europene – etaj 4, sala 4060 și online
  • ora 11:30 – Comisia pentru sănătate – la Sediul Senatului (etaj 5, cam. 5043) și online
  • ora 12:00 – Comisia pentru cultură şi media – etaj 6, sala 6053 și online
  • ora 14:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi – etaj 6, sala 6054 și online
  • ora 15:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001

* Madrid: Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectuează, zilele de 19 și 20 februarie, o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitaţia omologului său spaniol, Pedro Rollan Ojeda. Din delegaţia condusă de Nicolae Ciucă fac parte senatoarea Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, şi senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă. Din programul zilei:

  • ora 10:00 – întâlnire cu preşedintele Partidului Popular din Spania, deputatul Alberto Nunez Feijoo – la sediul partidului
  • ora 11:15 – întâlnire cu secretarul general pentru politică de apărare, amiralul (r) Juan Francisco Martinez Nunez – la sediul Ministerului Apărării
  • ora 12:45 – întâlnire cu episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, Timotei – la sediul episcopiei;

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţa în plen (prezență fizică)

  • ora 8:30 – Declaraţii politice
  • ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 11:30 – Vot final (prezență fizică)

* la încheierea votului final (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – documentare şi consultare
  • ora 9:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 9:00 – Comisia pentru tineret și sport – corp B4, etaj 3, cam. 3150
  • ora 9:30 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – cam. 13, nivel 1M, corp B2
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala Iuliu Maniu

 

– Guvern

* Programul premierului Marcel Ciolacu

  • ora 11:00 – Participare la evenimentul ”Living better with Europe”. Intervenția susținută de prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi transmisă LIVE pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul unic de distribuție al Palatului Victoria – la Palatul Parlamentului, Sala ”Nicolae Bălcescu”
  • ora 15:00 – Întâlnire cu noul ambasador al Japoniei în România, Katae Takashi – la Palatul Victoria
  • ora 17:00 – Întâlnire cu noul ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Giles Matthew Portman – la Palatul Victoria

– Ministere

* Cea de-a treia ediţie a Forumului de Infrastructură, Transporturi şi Logistică, organizat de Club Antreprenor şi Ziarul Pozitiv – ora 9:30, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Str. Ion Ghica nr. 4, Aula Carol I, etaj 2, Str. Ion Ghica, Nr. 4, Sector 3. Printre participanți se numără: Iuliu Stocklosa – Președinte, Camera de Comerț și Industrie București, Ionel Scrioșteanu – Secretar de Stat, ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan Adrian Roșeanu – Președinte, Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Moderator: Constantin Rudnițchi, Jurnalist

* La 10 ani de la semnarea protocolului tripartit între Ministerul Sănătății, Consorțiul European de Hemofilie și Asociația Română de Hemofilie, are loc dezbaterea „Abordarea holistică a Hemofiliei: Împreună pentru Sănătate și Familie” – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, Camera Deputaților, Corp B2, Et.2, intrarea S2 din Parc Izvor (Sala de ședințe a Comisiei pentru Sănătate și Familie). Deschiderea oficială va cuprinde un cuvânt de deschidere din partea reprezentanților Parlamentului, asociațiilor de pacienți, autorităților din domeniul sănătății și a specialiștilor în domeniu

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei

* Bruxelles, Regatul Belgiei: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG)

– Apărare, Interne

* Iaşi: Declaraţie de presă organizată la Serviciul pentru Imigrări Iaşi – ora 10:00, sala de şedinţe a Poliţiei Municipiului Iaşi, str. O. Cazimir, nr. 14

– Administraţie

* Alba Iulia: Conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului Alba – ora 10:00

* Satu Mare: Conferinţă de presă organizată de Primăria Satu Mare privind finalizarea proiectului cu finanţare europeană ‘Elaborarea planului de atenuare şi adaptare la schimbările climatice în municipiul Satu Mare’ – ora 10:00

– Juridic

* Tribunalul Bucureşti a amânat pentru data de 20 februarie pronunţarea în cazul contestaţiei formulată de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, faţă de măsura sechestrului impusă de procurorii DNA. Iulian Dumitrescu este cercetat sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii

– Sindicate, Patronate

* Membrii Federaţiei FNS PRO.ASIST protestează în faţa Ministerului Muncii – ora 10:00

* Alba Iulia: Angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba vor picheta în această săptămână sediul Consiliului Judeţean (CJ) Alba, în subordinea căruia se află, nemulţumiţi că au un salariu mai mic în medie cu 30% faţă de angajaţii CJ. Sindicatul Acord a solicitat Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba şi Primăriei Alba Iulia avizarea unor acţiuni de protest, prin pichetarea CJ Alba, pentru 20 februarie şi 22 februarie, între orele 12:00 şi 13:30, respectiv pentru 21 februarie, între orele 14:00 şi 15:30

– Social

* Iași: ADV România organizează conferința de lansare a proiectului „JobDirect pentru tinerii NEETs în cadrul iniţiativei ALMA” la Palatul Braunstein din Iași – ora 11:00. „JobDirect pentru tinerii NEETs în cadrul inițiativei ALMA” este un proiect de incluziune activă cu scopul de a da posibilitatea celor mai vulnerabili tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, care nu urmează un program de educație, ocupare sau formare profesională (NEETs), să își găsească un loc de muncă și să se integreze în societate, prin îmbunătățirea competențelor, cunoștințelor și experienței în medii profesionale din România și Italia

– Economic

* Banca Naţională prezintă date privind rata creditelor neperformante în decembrie 2023

* ONRC prezintă date ptivind dizolvările de firme în 2023

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind:

  • Lucrările de construcţii în decembrie 2023
  • Locurile de muncă vacante în trimestrul IV 2023

– Academie

* Secția arte, arhitectură și audiovizual și Biblioteca Academiei Române organizează o sesiune omagială pentru academicianul Răzvan Theodorescu, la un an de la trecerea sa la cele veșnice (6 feb. 2022). Conferința va avea loc de la ora 11:00, și va fi moderată de acad. Sabina Ispas, președintele Secției arte, arhitectură și audiovizual, în Aula Academiei Române. Cuvântul de deschidere va fi rostit de Președintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop. Vor rosti alocuțiuni: acad. Ioan Dumitrache, secretarul general al Academiei Române, acad. Marius Porumb, prof. Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române, prof. Georgeta Stoica, membru de onoare al Academiei, Ionuț Vulpescu, deputat și fost ministru al Culturii, Ioan Opriș, profesor universitar. Evenimentul va putea fi urmărit și online. Din program:

  • Sesiunea va fi urmată, începând cu ora 13:00, de expoziția „Remember Academician Răzvan Theodorescu”, organizată în sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române

– Învățământ, Cercetare

* Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education, invită studenții români cu vârsta cuprinsă între 18-27 de ani să candideze la cea de-a cincea ediție a Kennedy Academy for Students. Programul Kennedy Academy for Students este structurat în jurul subiectelor de democrație, educație civică și participare activă în comunitate și va avea loc între 20-24 februarie în București. Acest program oferă unui număr de 15 participanți o șansă unică de a învăța despre leadership și implicare civică. Participarea la acest eveniment este gratuită, urmând ca 15 tineri să fie selectați printr-un proces de aplicare online. Studenții vor avea parte de workshop-uri, ateliere și vizite instituționale. Ediția a V-a a Kennedy Academy va include și o componentă online, derulată anterior academiei, cu formatori din SUA

– Istorie

* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei şi culturii româneşti, Casa de Cultură ‘Friedrich Schiller’ prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, organizează, de la ora 18:00, dezbaterea ‘Scrisoarea celor şase, o sfidare la adresa regimului Ceauşescu (11 martie 1989)’. Prezintă: Dr. Florian Banu – istoric și Dr. Constantin Corneanu – istoric. Coordonatorul proiectului: Aurora Fabritius. Evenimentul se va desfăşura în limba română şi va fi transmis online prin intermediul platformei Zoom. Intrarea este liberă

– Mass-media

* Ședința publică a CNA – ora 11:00, la sediul instituţiei

– Cultură

* Expoziția „Talentul e Rotund (Centenar Eugen Barbu)”, care aduce în prim-plan o fațetă mai puțin cunoscută a scrisului literar și publicistic al lui Eugen Barbu – fotbalul, poate fi vizitată la Muzeul Național al Literaturii Române, Sala „P. Creția”, Calea Griviței nr. 64-66, în perioada 20 februarie – 2 martie. Expoziția are loc de marți până sâmbătă (inclusiv), între orele 10:00 și 18:00. În ziua inaugurării (20 februarie), publicul este așteptat de la ora 15:00. Realizator expoziție: Alexandru Dumitriu. Viziune expozițională: Alexandru Dumitriu, Andreea Teliban. În 2024 se împlinesc 100 de ani de la nașterea prozatorului, publicistului, poetului, scenaristului, traducătorului Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993), nume important al literaturii postbelice, autorul unor romane de referință, precum „Groapa” (1957), „Princepele” (1969), „Săptămâna nebunilor” (1981), laureat al Premiului „Herder” (1978), membru corespondent al Academiei Române. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic, organizează, de la ora 18:00, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe) vernisajul expoziției „Centenar Horia Șerbănescu”.Participă: Gina Pătrașcu, Ilinca Șerbănescu, Dara Codescu, Silvia Cusursuz, Dan Claudiu Tănăsescu, Emilia Popescu, Mihai Mălaimare, Manole Pavel Dan. Amfitrion: Loreta Popa. Actorul Horia Șerbănescu a murit la 19 septembrie 2010, în același oraș în care s-a născut. Expoziția poate fi vizitată până la data de 3 martie 2024. Intrarea este liberă.â

* Unul dintre cei mai cunoscuți și mai bine cotați artiști români contemporani, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă. Este vorba de un intricat „Autoportret” de tinerețe (realizat în anii 2003-2004), care este disponibil în „Licitația Artmark de Artă Postmodernă și Contemporană, inclusiv o secvență caritabilă pentru acordarea unei burse pentru încurajarea cercetării artei românești”, eveniment ce prezintă publicului peste 200 de creații contemporane și care va avea loc marți, 20 februarie, de la ora 19:00, atât la Palatul Cesianu-Racoviță, cât și online, pe platforma Artmark Live. Noul eveniment al Casei A10 by Artmark reunește și cei mai de seamă artiști români postmoderni, între care se află și o mică colecție de lucrări ce îi aparțin lui Marcel Iancu, și conține și o secțiune caritabilă, la care participă 18 lucrări. Cu banii strânși din vânzarea loturilor marcate cu inimă roșie, A10 by Artmark acordă o bursă de studii pentru încurajarea cercetării artei românești

* Youn Sun Nah, una dintre primele trei voci ale jazz-ului pe plan mondial, va concerta la București marti, 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Dalles, la invitația Jazz Fan Rising

* Iași: Marți, 20 februarie continuă manifestările de la Iași, din cadrul evenimentului „Luna Sculptorilor Români”, ediția a IV-a (19 feb. – 19 mar.). Din program:

  • ora 11:00 – Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – Ion Mândrescu. Prezintă: Luiza Barcan
  • ora 11:30 – Galeria Arcada Central Art Space – Vladlen Babcinețchi – Monumental. Prezintă: Grigore Ilisei
  • ora 12:00 – Galeria Tonitza – A La Femme – Expun: Cornelia Brustureanu, Gabriela Drinceanu, Daniela Grapă, Iuliana Grădinariu, Ana Negară, Lelia Rus– Pîrvan, Ileana Ștefănescu, Gabriela Vanga. Curator: Maria Bilașevschi
  • ora 13:00 – Beciul lui Drossu – Florin Tamba – Garderobă. Curator: Ioan Răducea
  • ora 13:00 – Galeria La Geam – Gabriela Drinceanu
  • ora 13:30 – Galeria Victoria – Ceramics – Expun: Ema Luiza Albu, Ilinca Aldea, Ramona Biciușcă, Rodica Neamțu Biciușcă, Magi Calhoun, Andreea Crețu, Carmen Damian, Codrina Dragomir, Diana Gheorghieș, Valentina Juravle, Manuela Andrei Maftei, Bianca Mangu, Daniel Pop – Firekultur, Ana Maria Luiza Popa, Andrei Roman, Violeta Sterea Balint. Curator: Maria Bilașevschi
  • ora 14:00 – Galeria Pallady – Dor – Dumitru Verdianu. Prezintă: Maria Bilașevschi
  • ora 14:00 – Cinema Victoria – Expoziția colectivă: Mircea Dăneasă, Ionuț Filimon, Ghiță Lungu, Cosmin Săulea, Cosmin Iațeșen
  • ora 15:00 – Baia Turcească – Conferință Mihai Pop (Galeria PLAN B ) – „Scena de artă a Clujului în anii 2000. Despre generația mea”
  • ora 16:30 – Galeria Octav Băncilă – Uman – Bogdan Nueleanu, Sorin Purcaru. Curator: Cristina Simion
  • ora 17:00 – Palatul Roznovanu / Primăria Iași – Portret de epocă. Curator: Maria Bilașevschi
  • ora 20:00 – Foom by Nemțeana – LSR Opening Party – Paul Baraka, Alexandru Burlacu, Costin Ioniță

* Iași: De la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi, va avea loc premiera pe ţară „O tragedie veninoasă” după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea şi adaptarea scenică aparţinându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoş Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepţională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Naţional Iaşi, cu spectacolul Uriaşii munţilor de Luigi Pirandello. Distribuţie: Ionuţ Cornilă, Dumitru Năstruşnicu, Călin Chirilă, Cosmin Maxim, Ada Lupu, Diana Roman, Doru Aftanasiu, Horia Veriveş, Răzvan Conţu, Mălina Lazăr, Petronela Grigorescu, Andrei Sava, Andreea Boboc, Diana Chirilă, Haruna Condurache, Radu Ghilaş, Robert Agape, Alexandra Azoiţei, Mara Bărbărie, Iustin Căuneac, Ionuţ Cozma, Luca Gumeni, George Guşuleac, Valentin Mocanu, Eduard Pîslariu, Anamaria Rusu, Marian Stavarachi. Dramaturgul şi poetul elisabetan Thomas Middleton (1580-1627), montat acum pentru prima dată în România, a fost unul dintre cei mai prolifici autori englezi ai secolului al XVII-lea, fiind supranumit de criticii britanici ‘celălalt Shakespeare al nostru’

* Iași: Programul Classix 2024 (18 – 25 feb.), cel mai mare festival independent de muzică clasică din România, organizat la Iași de Asociația Industrii Creative și Showberry, explorează arta dorinței și ideea de dorință în cele șapte arte prin opt concerte cu repertorii și tematici neașteptate, dar și printr-o serie de evenimente conexe. Partener instituțional încă de la înființarea Classix Festival în 2020, Forumul Cultural Austriac (FCA) propune, în cadrul acestei mari întâlniri a artelor, un concert, o expoziție, o proiecție de film experimental. Printre partenerii media ai FCA: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenţia Rador. Din program:

  • ora 19:00 – La Palatul Culturii din Iași (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1), are loc un concert „The Classic Theory” cu Chaos String Quartet

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 19-24 februarie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din program:

  • Dialogul cu tema „Poezia, Metamorfoza Muzicii Lăuntrice a Poetului”, în cadrul proiectului „Întâlniri Culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu, având-o invitată pe poeta Florentina Danu, din Brașov, eveniment care se va desfășura marți, 20 februarie, de la ora 14:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Dialogul cu tema „Viaţă de Artist”, în cadrul proiectului „Medalion artistic cu Mariana Claudia Filipescu”, coordonat de interpreta de romanțe și folclor Mariana Claudia Filipescu, avându-l invitat pe Ion Ioniță, din București, interpret de romanțe și folclor, eveniment care va avea loc de la ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Sfântu Gheorghe: Lansarea e-book-ului New Stages South East – ora 17:00, în Sala Fellini a Cinematografului Arta din Sfântu Gheorghe, iar intrarea publicului este liberă. New Stages South East este un proiect al Goethe-Institut din Bucureşti, iniţiat în anul 2021 cu scopul de a încuraja şi promova tinerii dramaturgi contemporani.

* Tecuci: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan”, Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Şcoala Gimnazială „Sfântul Stelian” Umbrăreşti Deal, organizează Atelierul de pictură „Dimitrie Hârlescu”, ediţia I, sub coordonarea profesorului pictor Constantin Ilaş şi a restauratorului Adrian Mihalache. Acesta proiect face parte din programul educaţional interactiv al muzeului tecucean început din anul 2021 şi se alătură celorlalte proiecte: Şcoala de Vară, Clubul de Istorie ‘Excelsior’ Atelierul de restaurare şi pictură etc. Perioada de desfăşurare a atelierului: 20 – 22 februarie

* Tulcea: Începând cu ora 11:00, Sala de festivităţi a Bibliotecii Judeţene Panait Cerna’ Tulcea va găzdui spectacolul cultural-artistic ‘Cântec și Poezie De Dragobete”, un eveniment cultural ce are loc în fiecare an la bibliotecă şi care în tradiţia românească sărbătoreşte şi apropierea primăverii. Participă elevi ai liceelor şi Şcolilor: Colegiul Naţional ‘Spiru Haret’, Liceul Teoretic ‘Grigore Moisil’, Liceul Teoretic ‘Ion Creangă’, Şcoala Gimnazială ‘Alexandru Ciucurencu’, Liceul de Arte ‘George Georgescu’

* Berlin: Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin susține participarea românească la cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, care are loc în perioada 15-25 februarie, în diferite locuri din capitala Germaniei. Filmul Săptămâna Mare / Holy Week, regizat de Andrei Cohn, va avea premiera mondială la Berlinale în Secțiunea Forum, fiind eligibil pentru distincțiile acordate de juriile independente (Premiul Juriului Ecumenic, FIPRESCI, CICAE, Amnesty International Film Award). Din programul zilei:

  • Marți, 20 februarie, proiecția filmului va avea loc la ora 14:30, la Kino Betonhalle@silent green

– Sport

* CS Dinamo Bucureşti o înfruntă pe CSM Constanţa, într-un meci din Grupa Principală IV a competiţiei masculine de handbal EHF European League – ora 19:45, Sala Dinamo

* Dubai: Jucători români la turnee internaţionale de tenis: Sorana Cîrstea – Veronika Kudermetova, în turul al doilea la Dubai

* Coreea de Sud: România participă la Campionatele Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Busan (16-25 feb.)

  • masculin: România – Iran – ora 6:00

* Ljubljana: SCM Timişoara joacă în deplasare cu echipa slovenă KK Ilirija, în Grupa B a competiţiei masculine de baschet Alpe Adria Cup – ora 21:00, Sala Tivoli

* Viena: CS Minaur Baia Mare şi CSA Steaua Bucureşti îşi află adversarele din sferturile de finală ale competiţiei masculine de handbal EHF European Cup la tragerea la sorţi – ora 12:00

* Se dispută un meci în Erste Liga la hochei pe gheaţă: Budapest Jegkorong Akademia HC – Corona Braşov – ora 19:40

– S-a întâmplat într-o zi de 20 februarie

* Acum 291 de ani (1733), prin osteneala dascălului Petcu Şoanul, de la Braşov, apărea un „Calendar românesc pe 100 de ani”, tradus din limba slavonă, prin intermediar rusesc

* Cu 208 ani în urmă (1816), la Roma, avea loc premiera operei „Bărbierul din Sevilla”, de Gioacchino Rossini (pe libretul lui C. Sterbini, după piesa omonimă a scriitorului francez Charles de Beaumarchais)

* În urmă cu 186 de ani (1838) avea loc prima reprezentaţie de operă în limba română, cu „Norma” de Vincenzo Bellini, susţinută de elevii Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi

* Sunt marcați 175 de ani (1849) de când Franz Joseph I de Habsburg, împăratul Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916), promulga o Constituţie (numită „Constituţia din 4 martie”), prin care se recunoştea autonomia limitată a Transilvaniei (20.II/4.III)

* Cu 144 de ani în urmă (1880) au fost stabilite relațiile diplomatice între România și Franța, la nivel de legație, după recunoașterea de către Franța a independenţei de stat a României (vezi 8/20.II.1880), Mihail Kogălniceanu, fost prim-ministru şi ministru al afacerilor externe, fiind primul ministru plenipotenţiar al României la Paris. La 29 noiembrie 1938, legația României la Paris a fost ridicată la rang de ambasadă

* Acum 144 de ani (1880), după recunoașterea de către Germania a independenţei de stat a României (vezi 8/20.II.1880), au fost stabilite relațiile diplomatice între România și Germania, prin ridicarea agenţiei diplomatice de la Berlin (înființată în 1872) la rang de legaţie. Legaţia germană din Bucureşti a fost deschisă la 1 martie 1880. Relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Federală Germania au fost stabilite la rang de ambasadă la 31 ianuarie 1967

* Și tot în urmă cu 144 de ani, la 20 februarie 1880, după recunoașterea de către Marea Britanie a independenţei de stat a României (vezi 8/20.II.1880), au fost stabilite relațiile diplomatice între România și Marea Britanie, la nivel de legaţie. La 15 februarie 1941 ele au fost întrerupte, restabilite apoi la 15 februarie 1946 la nivel de reprezentanţă, ele au fost ridicate la nivel de legaţie la 15 februarie 1947, iar de la 1 decembrie 1963 au fost ridicate la nivel de ambasadă

* Cu 106 ani în urmă (1918) era semnată la Buftea, de către Constantin Argetoianu, prelungirea armistițiului de la Focșani (decembrie 1917) în condiții înrobitoare pentru România, așa numitele „preliminarii de la Buftea”, care au fost aproape identice cu viitorul Tratat. Într-o atmosferă sumbră, generalul Averescu și-a prezentat demisia și Alexandru Marghiloman (un filogerman) a fost numit prim-ministru pe 5 martie. „Rezerva regală”, așa cum fusese numit Marghiloman, și-a alcătuit un guvern, având ingrata sarcină de a continua tratativele. La 24 aprilie 1918, ca urmare a prăbușirii frontului estic din cauza bolșevicilor ruși, a fost semnat Tratatul de la București (un dictat, în fapt), prin care România făcea importante concesii Puterilor Centrale, dar i se recunoștea unirea cu Basarabia, proclamată la Chișinău, la 27 martie. Se ceda Austro-Ungariei o mare parte din lanțul carpatic (5600 de kilometri pătrați și 72.500 de locuitori), cu importante bogății ale solului și subsolului și de mare însemnătate strategică. Bulgaria primea Cadrilaterul și o fâșie din sudul județului Constanța, iar restul Dobrogei trecea sub suveranitate exercitată în comun de români, germani, austro-ungari și bulgari, lăsându-se României o cale de acces spre portul Constanța. România trebuia să plătească o mare sumă de bani inamicilor și pierdea dreptul de a solicita despăgubiri ca urmare a distrugerii teritoriului său (20.II/5.III)

* În urmă cu 98 de ani (1926) apărea, la Bucureşti, săptămânalul (publicat ulterior o dată pe lună), „Viaţa literară” (până în aprilie 1938, cu întreruperi), avându-l ca director pe George Murnu

* Cu 92 de ani în urmă (1932) apărea (până la 6.I.1934), la Bucureşti, „România literară. Gazetă săptămânală de critică şi informaţie literară, artistică şi culturală”, sub direcţia lui Liviu Rebreanu

* Cu 86 de ani (1938) era decretată o nouă Constituţie (promulgată la 27 februarie în acelaşi an), care legifera instaurarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi sfârşitul regimului parlamentar în România. Constituţia (Constituţiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Prin Înaltul Decret Regal nr. 900 din 20 februarie 1938, publicat în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 42 din 20 februarie 1938, Regele Carol al II-lea decreta noua Constituţie a României, hotărând supunerea ei Naţiunii Române spre „buna ştiinţa şi învoire”

* Acum 86 de ani (1938) avea loc debutul Mariei Tănase (1913 – 1963), la postul Radio Bucureşti, cea care avea să devină simbolul cântecului popular românesc

* Acum 62 de ani (1962) avea loc lansarea, în cadrul programului Mercury–Atlas 6 al NASA, a capsulei cosmice „Friendship VII”, care îl avea la bord pe astronautul John Glenn, primul american care a efectuat un zbor pe orbita Terrei

* Tot 62 de ani sunt marcați de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Regatul Maroc, la nivel de ambasadă. România şi-a deschis ambasada la Rabat la 20 august 1962 şi a numit un ambasador rezident în 1969. Marocul şi-a deschis ambasada la Bucureşti la 30 iunie 1971 şi a numit un ambasador rezident în mai 1973

* Acum 33 de ani (1991) era inaugurat oficial, la Praga, Secretariatul Permanent al CSCE – Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (din decembrie 1994, OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa). În prezent, sub îndrumarea Secretarului General al OSCE, secretariatul oferă sprijin operațional organizației. Cu sediul la Viena, include și Centrul de Documentare OSCE din Praga

* Cu 18 ani în urmă (2006) avea loc inaugurarea, cu ocazia celei de-a 13-a misiuni antarctice româneşti – Low Racoviţă, a primei staţii românești din Antarctica. Misiunea a avut un echipaj de 3 persoane si a avut drept obiectiv cercetarea comportamentului organismului uman în condiţii de frig, precum şi cercetarea faunei arctice. Misiunea a început la data de 31 decembrie 2005 şi s-a încheiat în 20 martie 2006

* Acum 13 ani (2011), în mai multe orașe din Maroc, a avut loc „Mișcarea din 20 februarie”, când mii de protestari, preponderent muncitori și studenți, inspirându-se din mișcările similare ale Primăverii Arabe, din Egipt si Tunisia, au protestat, la Rabat, Casablanca, Tanger și Marrakech, pentru a cere o nouă Constituţie, care să limiteze puterea regelui şi dreptate socială. Protestele au continut și în 2012, însă, spre deosebire de Tunisia și Egipt, care au reușit să înlăture regimurile dictatoriale de care erau conduse, în Maroc lucrurile nu au stat la fel, regele Mohammed oferind reforma constituțională care a limitat considerabil puterile sale absolute

* În urmă cu 11 ani (2013) specialiştii NASA (National Aeronautics and Space Administration) au anunţat o nouă descoperire făcută de oamenii de ştiinţă implicaţi în misiunea Kepler: cea mai mică planetă observată vreodată. Respectivul corp ceresc orbitează o stea asemănătoare cu Soarele, doar că ceva mai rece şi mai mică. Planeta se află în constelaţia Lyra, la aproximativ 210 ani lumină de Pământ şi se află în vecinătatea a alte două planete. Numită Kepler-37b, planeta a fost descoperită în sistemul Kepler-37 şi este puţin mai mare decât Luna, măsurând o treime din dimensiunile Terrei

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Dezrobirii Romilor”; stabilită prin Legea 28 din 11 martie 2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România. La 20 februarie 1856 a fost promulgată de domnitorul Barbu Ştirbei „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc” – legea prin care ţiganii au devenit oameni liberi, cu drepturi şi îndatoriri egale cu ale celorlaţi cetăţeni din România; la acea dată au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari, procesul dezrobirii fiind început în anul 1837 de Mihail Kogălniceanu. NOTĂ: Pe 8 aprilie este marcată „Sărbătoarea etniei romilor din România” iar pe 16 iunie „Ziua Limbii Romani” instituită, în 2019, pentru păstrarea tradițiilor, culturii și limbii materne de către persoanele aparținând minorității etnice

– 1882: A murit „Moş” Ion Roată, deputat pontaş (clăcaş) în Adunarea ad-hoc a Moldovei (1857); exponent al ţărănimii în lupta pentru Unirea Principatelor (n. 1806)

– 1901: S-a născut Radu Cioculescu, cronicar muzical, eseist şi traducător; fratele criticului şi istoricului literar Şerban Cioculescu (m. 1961, în închisoarea de la Dej)

– 1911: A murit Grigoriu Ştefănescu, geolog şi paleontolog; sub îndrumarea sa a apărut, în 1898, prima hartă geologică a României, la scara 1:200.000; membru titular al Societăţii Academice Române din 1876 (n. 1836)

– 1923: S-a născut Nicolae Munteanu, cronicar, ziarist şi reporter sportiv timp de peste 70 de ani; a lucrat la Radio Europa Liberă din 1967 până în 1995 (m. 2016)

– 1924: S-a născut Eugen Barbu, prozator, dramaturg, eseist, traducător, publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1993) – 100 de ani

– 1924: S-a născut Radu Albala, prozator, traducător, critic şi istoric literar (m. 1994) – 100 de ani

– 1927: S-a născut Mircea (Augustin) Maliţa, scriitor, eseist, matematician, diplomat și profesor; autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; a fost preşedintele fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre, patronul spiritual al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2018)

– 1927: A murit Constantin Mille, ziarist, scriitor, avocat şi militant socialist; considerat părintele ziaristicii române moderne; proprietar şi director al ziarului „Adevărul” (1895-1916; 1919-1920); director-fondator al ziarelor „Dimineaţa” (1904-1916; 1919-1920) şi „Lupta” (1921-1927); împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891); a participat la organizarea mişcării socialiste româneşti, pe care a reprezentat-o la două congrese ale Internaţionalei a II-a (Bruxelles, 1891; Zűrich, 1893) (n. 1861/1862)

– 1928: S-a născut Emilian Popescu, teolog și istoric; cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (de la 1 februarie 1978); membru de onoare al Academiei Române din 2006 (m. 2020)

– 1929: S-a născut Leonida Gherasim, medic, specialist în cardiologie și profesor; contribuții esențiale în patologia arterelor coronariene, insuficiența cardiacă, hipertensiunea arterială, metodele de explorare neinvazive, terapia modernă a bolilor cardiovasculare și în dezvoltarea învăţământului medical superior; a fost director al Clinicii de Medicină Internă cu profil de Cardiologie de la Spitalul Municipal din Bucureşti, în prezent Spitalul Universitar de Urgenţă; membru de onoare al Academiei Române din 2001 – 95 de ani

– 1930: S-a născut filosoful şi profesorul Alexandru Boboc; studii de istoria filosofiei moderne şi contemporane, filosofia valorilor şi a culturii, semiotica şi filosofia limbajului; membru titular al Academiei Române din 2012 (m. 2020)

– 1932: S-a născut avocata Paula Iacob (m. 2015)

– 1933: S-a născut meșterul popular (dulgher, tâmplar, sculptor) Neculai Comăneciu (numit și Nicușor Comăneci), cel mai vechi și cunoscut creator de porți din lemn din comuna Cașin; în 2022 a fost desemnat Tezaur Uman Viu

– 1935: S-a născut regizorul de film David Reu; deşi a regizat şi câteva filme de lung metraj, a realizat îndeosebi filme ştiinţifice, tehnice şi documentare (peste o sută)

– 1937: S-a născut Mihu Vulcănescu, grafician, pictor şi ceramist român stabilit în Italia la începutul anilor ’70 ai secolului XX (m. 1994)

– 1938: S-a născut sculptorul şi muzeograful Nicolae Adam (m. 2008)

– 1939: S-a născut violonistul şi profesorul Daniel Podlovschi (m. 2022) – 85 de ani

– 1944: S-a născut Harry Coradini (nume naştere: Harald Kölbl), muzician german, originar din România, cunoscut mai ales ca solist vocal al trupei „Progresiv TM” (m. 2017) – 80 de ani

– 1949: S-a născut Lucia Olaru-Nenati, scriitoare şi publicistă; unul dintre cei mai cunoscuți eminescologi din România – 75 de ani

– 1954: S-a născut interpretul de muzică populară Grigore Leşe – 70 de ani

– 1964: S-a născut Marius Leonte, artist vizual, sculptor și desenator; a activat ca artist independent în domeniul artelor vizuale și al scupturii și a jucat un rol important în lumea artistică ca organizator al mai multor simpozioane de artă contemporană; a adus la Timișoara proiectul Instalart, promovând astfel în orașul de pe Bega singurul eveniment major de design (m. 2021) – 60 de ani

– 1966: S-a născut George Ciamba, diplomat de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe; din noiembrie 2018 până în noiembrie 2019 a fost ministru pentru Afaceri Europene în Guvernul României; fost ambasador al României la Atena (m. 2021)

– 1969: S-a născut filosoful, scriitorul, jurnalistul, traducătorul și conferențiarul universitar Valerian A. Mureşan (semnează Vianu Mureşan) – 55 de ani

– 1969: S-a născut sculptorul Giani Iosif Amarandei, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (m. 2020) – 55 de ani

– 1969: A murit medicul Mihai Ciucă, bacteriolog, imunolog şi epidemiolog; unul dintre colaboratorii de bază ai dr. Ioan Cantacuzino; s-a remarcat, între altele, prin participarea la campania de combatere a holerei (în 1913), ca principal îndrumător al campaniei de eradicare a malariei în România, precum şi prin îndrumarea acţiunii de eradicare a paludismului în România; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1938 (n. 1883) – 55 de ani

– 1971: S-a născut cântăreţul şi prezentatorul TV Virgil Ianţu

– 1975: A murit criticul literar Nicolae Baltag, fratele poetului Cezar Baltag (n. 1940)

– 1983: A murit compozitorul şi dirijorul Ion Totan (n. 1912)

– 1987: A murit inginerul constructor Constantin Avram; considerat creatorul şcolii româneşti de cercetare în domeniul betonului; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1911)

– 1996: A murit compozitorul Gheorghe Dumitrescu (n. 1914)

– 2002, 20/21: A murit Ion Ţugui, poet, romancier, eseist, muzician, ufolog, parapsiholog şi publicist (n. 1933)

– 2009: A murit Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit în Franţa din 1983 (n. 1946) – 15 ani

– 2012: A murit pictorul şi profesorul Vasile Grigore; a donat statului român întreaga sa colecţie de artă (lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi artă populară, însumând peste 500 de obiecte), în anul 2004 fiind deschis, în Bucureşti (în zona Piaţa Rosetti), Muzeul de Artă ce-i poartă numele (n. 1935)

– 2012: A murit antrenorul de natație Alexander Schmaltzer, unul dintre pionierii natației moderne din România; comentator TV pentru înot, polo și sărituri; în 1982 s-a stabilit în Germania (n. 1937)

– 2019: A murit Kemal Haşim Karpat, istoric, politolog, sociolog și profesor turc de origine română; specializat în istoria Imperiului Otoman; stabilit din 1942 în Turcia și din 1950 în SUA (n. 1925) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului de Asociere UE – Georgia

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale UE

– Bruxelles: Reuniunea miniștrilor afacerilor europene

– Hamburg, Germania: Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol sosește la primăria orașului Hamburg pentru banchetul de Ziua Sf. Matei (Matthiae-Mahlzeit)

– Brazilia: Vizita secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, care are o întrevedere cu preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva

– Caracas: Vizita ministrului rus de externe Serghei Lavrov, în cadrul căreia va avea o întâlnire cu preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro şi cu alţi oficiali

– Bruxelles: Vizita noului prim-ministru georgian Irakli Kobakhidze, prima sa deplasare în străinătate în calitate de prim-ministru (20 – 21 feb.)

– Germania: Discursuri ale cancelarului Olaf Scholz şi premierului eston Kaja Kallas

– Spania: Vizita ministrului de externe chinez Wang Yi, în cadrul unui turneu în trei ţări europene

– Tokyo: Conferință de presă susținută de prim-ministrul ucrainean Denys Chmygal la Clubul Corespondenților Străini din Japonia (FCCJ)

– Bolivia: Peste 40 de agenţii antidrog din lume se reunesc în La Paz, în cadrul Programului de Cooperare America Latină, Caraibe şi Uniunea Europeană privind Politicile Antidrog

– SUA: Începe procesul pentru trafic de droguri al fostului preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez

– Germania: Greva personalului de la sol al companiei Lufthansa. Aceste mişcări sindicale vor afecta activitatea aerogărilor din Frankfurt am Main, Munchen, Hamburg, Berlin,

– Varșovia: Demonstrație a fermierilor polonezi împotriva măsurilor UE de combatere a schimbărilor climatice și împotriva importului masiv de produse ucrainene

– Londra: Curtea Supremă va judeca ultimul recurs al lui Julian Assange împotriva extrădării sale în Statele Unite (20 – 21 feb.)

– Roma: Un nou proces pentru egipteni acuzați de uciderea unui student în Italia

– Singapore: Salonul aeronautic Singapore Airshow 2024 (20 – 25 feb.)

– Londra: Barclays – rezultate 2023 și actualizare pentru investitori

– Paris: Grupul francez Carrefour publică rezultatele anuale pe 2023

– Bruxelles: ACEA publică datele privind înmatriculările de autoturisme în UE în luna ianuarie

– New York: Walmart – rezultate din trimestrul IV

– Berlin: Regizorul Martin Scorsese primeşte Ursul de Aur de Onoare în cadrul Berlinalei

– Milano, Italia: Săptămâna Modei (20 – 26 feb.)

– Milano: Fotbal – Liga Campionilor, optimile de finală: Inter Milano (Italia) – Atlético Madrid (Spania); românul Istvan Kovacs va arbitra meciul dintre Inter Milano şi Atletico Madrid, care va avea loc de la ora 22:00, pe Stadionul San Siro din Milano, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Istvan Kovacs va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, al patrulea oficial va fi Horaţiu Feşnic, în timp ce în camera VAR se vor afla Marco Fritz (Germania) şi Cătălin Popa. Portarul român Horaţiu Moldovan va fi probabil pe banca de rezerve a echipei Atletico, o premieră în cariera sa la un meci din Champions League

– Țările de Jos: Fotbal – Liga Campionilor, optimile de finală: PSV Eindhoven (Țările de Jos) – Dortmund (Germania)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Justiţiei Sociale”, marcată din 2009 (- 15 ani), la iniţiativa Adunării Generale a ONU din 26 noiembrie 2007. Termenul de justiţie socială, inventat de către Luigi Taparelli în anul 1840, desemnează modul în care este aplicată justiţia într-o societate în relaţie cu clasele sociale existente în ea. Pentru adepţii justiţiei sociale, rolul cel mai important al statului este de a asigura bunăstarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac parte aceştia

– 1761: S-a născut Ludwig Abeille, pianist și compozitor german (m. 1838)

– 1802: S-a născut Charles-Auguste de Bériot, violonist şi compozitor belgian (m. 1870)

– 1844: S-a născut fizicianul şi matematicianul austriac Ludwig Eduard Boltzmann; faimos pentru inventarea mecanicii statistice, ca metodă generală de studiere a gazelor (m. 1906) – 180 de ani

– 1858: S-a născut medicul american Howard Kelly; în paralel cu activitatea clinică şi cea de conducător al unor aşezăminte spitaliceşti, a desfăşurat şi o intensă muncă de cercetare, fiind considerat drept pionier în tratamentul cu radiu al cancerului; membru corespondent străin al Academiei Române din 1921 (m. 1943)

– 1871: A murit pictorul canadian de origine irlandeză Paul Kane (n. 1810)

– 1882: S-a născut filosoful şi profesorul german Nicolai Hartmann; principal reprezentant al filosofiei idealiste germane şi întemeietor al „ontologiei critice”; adept al fenomenologiei lui Husserl (m. 1950)

– 1888: S-a născut Georges Bernanos, romancier, eseist şi dramaturg francez (m. 1948)

– 1901: S-a născut (în Estonia) Louis Isadore Kahn, unul dintre cei mai importanți arhitecți americani din secolul al XX-lea, cunoscut pentru combinarea modernismului cu greutatea și demnitatea monumentelor antice (m. 1974)

– 1907: A murit chimistul francez Ferdinand Frederick Henri Moissan; a descoperit fluorul la data de 26 iunie 1886, pentru această descoperire fiind laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906 (n. 1852)

– 1915: A murit Sir Charles Augustus Hartley, inginer britanic; între anii 1856 şi 1907 a fost şef al Comisiei Europene a Dunării, perioadă în care a lucrat la modernizarea portului românesc Sulina (1858-1861); a fost şi autorul unor grandioase planuri pentru porturile Trieste, Odessa şi Constanţa, precum şi pentru amenajarea unor fluvii (Don, Gange ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române (1907) (n. 1825)

– 1920: A murit Robert Peary, explorator şi navigator american; după mai multe încercări nereuşite, având ca însoţitori un negru şi patru eschimoşi atinge Polul Nord la 6 aprilie 1909; cinci zile înainte de comunicarea izbânzii sale, medicul american Frederik A. Cook anunţase că el a ajuns la Polul Nord încă din aprilie 1908, dar ulterior s-a dovedit a fi un impostor (n. 1856)

– 1924: S-a născut Gloria Vanderbilt, actriță, model, creatoare de modă, pictoriță și scriitoare americană (m. 2019) – 100 de ani

– 1925: S-a născut Robert Altman, regizor de film, scenarist şi producător american (m. 2006)

– 1926: S-a născut Richard Matheson, scriitor şi scenarist american (mai ales în genurile fantasy, horror şi science-fiction); considerat „părintele” creaturilor zombi; este primul scriitor care a publicat romane pe teme apocaliptice în America de după război (m. 2013)

– 1926: S-a născut balerina și dansatoarea britanică Gillian Lynne, coregrafa unor musicaluri celebre, printre care „Cats” sau „The Phantom Of The Opera” (m. 2018)

– 1927: S-a născut Ibrahim Ferrer, cântăreţ cubanez; fost membru al formaţiei „Buena Vista Social Club” (m. 2005)

– 1927: S-a născut creatorul francez de modă Hubert de Givenchy⁠; unul dintre simbolurile modei haute-couture ale secolului XX (m. 2018)

– 1927: S-a născut Sir Sidney Poitier, regizor, scenarist, producător, actor, scriitor şi diplomat afro-american; primul actor de culoare câştigător al premiului Oscar (m. 2022)

– 1929: S-a născut compozitorul japonez Toshirô Mayuzumi (m. 1997) – 95 de ani

– 1937: S-a născut Nancy Wilson, cântăreaţă americană de blues, jazz, R&B, pop și soul; se autointitula „o stilistă a cântecului” (m. 2018)

– 1940: S-a născut Christoph Eschenbach, pianist şi dirijor german de origine poloneză

– 1942: S-a născut Claude Miller, regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (m. 2012)

– 1945: S-a născut George Fitzgerald Smoot, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2006, împreună cu John C. Mather, pentru descoperirea formei de corp negru şi anizotropiei radiaţiei cosmice de fundal

– 1947: S-a născut actorul american de film Peter Strauss

– 1950: S-a născut scriitorul și jurnalistul francez Jean-Paul Dubois; câștigător al Premiului Goncourt în 2019

– 1953: S-a născut dirijorul italian Riccardo Chailly

– 1961: A murit Percy Grainger, compozitor, aranjor și pianist american de origine australiană (n. 1882)

– 1964: S-a născut actorul american Willie Garson (pe numele real William Garson Paszamant) (m. 2021) – 60 de ani

– 1965: A murit zoologul francez René Jeannel; apropiat al lui Emil Racoviţă şi influenţat de acesta, a devenit pasionat de speologie; în 1920 a venit împreună cu Racoviţă la Cluj, unde au întemeiat Institutul de Speologie, primul de acest fel din lume; tot aici a fost numit profesor de biologie generală la Facultatea de Ştiinţe, calitate în care a elaborat primul curs de specialitate din învăţământul românesc; membru corespondent străin al Academiei Române (1928) (n. 1879)

– 1966: S-a născut Cindy Crawford, fotomodel şi actriţă americană

– 1967: S-a născut Kurt Cobain, solist, chitarist şi compozitor american, membru al formaţiei rock „Nirvana” (m. 1994)

– 1969: S-a născut fotbalistul sârb Siniša Mihajlović (m. 2022) – 55 de ani

– 1969: A murit dirijorul elveţian Ernest Ansermet (n. 1883) – 55 de ani

– 1972: A murit Maria Goeppert-Mayer, fizician american de origine germană, laureată a Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963 (n. 1906)

– 1988: S-a născut Rihanna (nume complet: Robyn Rihanna Fenty), cântăreață, muziciană, textieră, dansatoare, actriță, femeie de afaceri, model, designer vestimentar, creatoare de modă și erou național din Barbados (din 30 noiembrie 2021)

– 1993: A murit industriaşul italian Ferruccio Lamborghini, fondatorul companiei de automobile care-i poartă numele (n. 1916)

– 1995: A murit Robert Bolt, scenarist şi dramaturg britanic (n. 1924)

– 1996: A murit compozitorul japonez Tōru Takemitsu (n. 1930)

– 2005: A murit Hunter S. Thomson, scriitor şi ziarist american, considerat, pentru stilul său, unul dintre pionierii „noului jurnalism” (gonzo journalism) (n. 1937)

– 2019: A murit regizorul de film, scenaristul și producătorul elveţian Claude Goretta (n. 1929) – 5 ani

– 2019: A murit Boris Vieru, jurnalist şi om politic din Rep. Moldova; a militat pentru promovarea cauzei românești în Basarabia (n. 1957) – 5 ani