PSD şi PNL au decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare

Realizator: Amalia Bojescu – PSD şi PNL au decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, care se vor desfăşura pe 9 iunie şi liste comune pentru legislativul european. Deciziile au fost luate prin vot în forurile de conducere ale celor două partide. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spunea că decizia de comasare a fost luată pentru a asigura stabilitatea țării și coerența actului de guvernare:
Nicolae Ciucă: Această decizie finală, dincolo de comasare, prevede ca la nivelul alegerilor locale fiecare partid să candideze prin forțe proprii, iar pentru alegerile europarlamentare să existe o listă comună. Cred că este absolut necesar ca în anumite momente partidele politice să dea dovadă de un minim sacrificiu de orgoliu pentru tot ceea ce înseamnă interesul românilor și stabilitatea țării.
Realizator: Despre stabilitate politică a vorbit și președintele PSD, Marcel Ciolacu. El a punctat avantajele comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale:
Marcel Ciolacu: Faptul că noi am decis să facem această comasare nu este ceva împotriva democrației, este dimpotrivă, un vot în plus pentru democrație și pentru a avea o reprezentare corectă în fața românilor. Am decis să avem și o alianță electorală pentru lista de europarlamentare. Numai cele două mari partide se pot uni și pot face față unui val extremist.
Realizator: Calendarul electoral agreat în coaliție și votat de cele două partide mai prevede că alegerile prezidențiale să aibă loc în septembrie, iar cele parlamentare în luna decembrie./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 februarie)