Victime şi clădiri distruse după cel mai recent bombardament aerian israelian asupra oraşului Rafah din Fâşia Gaza

Palestinieni din oraşul Rafah au declarat că s-au confruntat cu unul dintre cele mai puternice bombardamente israeliene de până acum. Noaptea trecută, mai mulţi oameni au fost ucişi, o moschee şi mai multe case fiind distruse. Bombardamentele aeriene au loc acolo în fiecare noapte şi aproape 100 de palestinieni din Rafah au fost ucişi până acum. Agenţiile umanitare transmit că situaţia din oraş este foarte „problematică” din cauza penuriei de alimente şi a diverselor maladii, adăugând că aproximativ o şesime dintre copiii cu vârste sub 5 ani sunt subnutriţi şi că aproape 90% dintre copiii cu vârste sub 2 ani au câte o boală infecţioasă./opopescu/lalexandrescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 februarie