Procesul lui Vlad Pascu a început cu o amânare

RADOR RADIO ROMÂNIA (23 februarie) – Procesul lui Vlad Pascu, tânărul care vara trecută, drogat fiind, a lovit mortal cu mașina doi tineri și a rănit alți trei, la 2 Mai, a început ieri la Judecătoria Mangalia cu o amânare, din cauza avocaților lui Pascu. Unul dintre reprezentanții săi s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a anunțat că participă la un protest și nu poate veni la acest termen. Următoarea înfățișare a fost stabilită pentru 14 martie. La Judecătoria Mangalia au fost ieri și părinții celor doi tineri care au murit în accident. Ei au fost nemulțumiți de condițiile de judecată, dar și de atitudinea judecătoarei, pe care o acuză de superficialitate și lipsă de respect față de victime. Între timp, Vlad Pascu rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile, după ce Tribunalul Constanța i-a respins, ieri, contestația.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 februarie)/adumitrache/atataru