Acte normative aflate pe agenda şedinţelor din Senat şi Camera Deputaţilor de săptămâna viitoare

„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Conducerea Senatului va analiza mâine solicitările USR ca premierul Marcel Ciolacu și ministrul agriculturii, Florin Barbu, să dea explicații în plen cu privire la scăderea ritmului de creștere economică, majorarea prețului la alimente sau modul în care au fost rezolvate cererile agricultorilor. La Parlament este așteptat și votul asupra mai multor proiecte de lege.
Reporter: Iulia Gherman – Proiectul de lege care prevede înființare de centre educative și de detenție pentru minori în toate cele opt regiuni de dezvoltare din țară așteaptă un vot final la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Aceste unități vor funcționa ca instituții subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, specializate în recuperare socială, dar și în tratarea și reintegrarea persoanelor condamnate, dependente de consumul de substanțe psihoactive. Ședințe de plen sunt programate în zilele următoare și la Senat, unde pe agendă se regăsește, între altele, propunerea prin care ofițerii de poliție sunt obligați să verifice din oficiu dacă printre angajații unităților de învățământ și de sănătate se află persoane înscrise în registrul privind infracțiunile sexuale. În cazul confirmării faptelor, raporturile de muncă sau voluntariat ale persoanelor vizate vor înceta imediat. La Senat, biroul de conducere va analiza mâine și solicitările USR ca prim-ministrul Marcel Ciolacu să explice la Ora premierului de ce a ajuns România pe primul loc la inflație în Uniunea Europeană, iar ministrul agriculturii, Florin Barbu, să vină la Ora Guvernului pentru a răspunde în ce măsură au fost rezolvate cererile agricultorilor și cum justifică prețurile mari la alimente sau intenția de eliminare a produselor marcă proprie din magazine./RADOR RADIO ROMÂNIA/dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (25 februarie)