Infotrafic

Nu sunt probleme de trafic la această oră pe șoselele țării, însă polițiștii rutieri se așteaptă la aglomerații în partea a doua a zilei. În aceste condiții, oamenii legii recomandă prudență la volan.
subcomisar Daria State, Centrul Infotrafic al Poliției Române: Se circulă fluent pe drumurile naționale și autosrăzile țării, fără accidente rutiere la această oră, însă
estimăm că în a doua parte a zilei valorile de trafic vor crește, întrucât multe persoane se vor întoarce din stațiunile de vacanță în care și-au petrecut această perioadă de o săptămână. Drept urmare, estimăm că se va circula intens, în coloană, mai ales în stațiunile de pe Valea Prahovei, respectiv DN1 Ploiești – Brașov, pe sensul de întoarcere, dinspre Brașov către Ploiești. Drept urmare, le recomandăm șoferilor să circule cu foarte multă atenție în aceste condiții de aglomerație, păstrând o distanță corespunzătoare între autovehicule care să le permită să frâneze în condiții de siguranță și să evite alte manevre riscante./RADOR RADIO ROMÂNIA/amirea/eradu